luni, 5 septembrie 2016

Vizita la Muzeul Național „Hristo Botev” Kalofer, Bulgaria

Angela OLĂRESCU,
Șef, Filiala „Hristo Botev”

           
În istoria multiseculară a fiecărei naţiuni există o mulţime de eroi ale căror nume sunt strâns asociate cu libertatea și prosperitatea Patriei lor. Există un astfel de erou și în istoria Bulgariei - Hristo Botev. Luptător înflăcărat pentru independența Patriei, talentat poet, publicist, eseist, care în timpul vieţii sale scurte a lăsat o moștenire patrimonială luminoasă urmașilor săi. A fost capabil să ridice și să unească poporul sub drapelul luptei pentru eliberarea Patriei de sub jugul otoman. De aceea Republica Bulgară onorează numele fiului său legendar. Ca urmare în fiecare oraș și sat sunt străzi, monumente, plăci comemorative ce poartă cu cinste numele lui. Dar o deosebită atenție bulgarii dedică casei părintești, unde el și-a petrecut copilăria şi tinereţea sa. Acest locaş se află în oraşul Kalofer. El a fost transformat în Muzeul Naţional în anul 1926. Anul acesta am avut fericită ocazia să fac cunoştinţa cu tot ce aminteşte despre numele acestui revoluţionar bulgar. Aceasta a fost posibilă datorită proiectului „Studierea limbii bulgare pentru bulgarii basarabeni” al Ministerului de Educaţie a Bulgariiei. În cadrul căruia am avut posibilitatea de a vizita în perioada de 18-31 iulie 2016 Bulgaria. În afara de participări la lecţii de limba bulgară, am avut parte de călătorii prin oraşe cunoscute a Bulgariei. Am vizitat orașul Kalofer, oraşul de baştină a lui Hristo Botev. Aceasta localitate este situată la poalele Balcanilor pe rîul Tundja. În centrul oraşului se află şi un monument glorios a lui H. Botev cu înălţimea 500 de metri.
Am avut ocazia să vizitez şi casa părintească a lui Hristo Botev, care actualmente face componenţa de complexul muzeal ce poartă numele lui. Menţionez că casă părintească originală a lui Botev a fost distrusă în 1877, atunci când se desfăşura războiului ruso-turc. Deja în 1944 ea a fost construită din nou pe acelaşi loc şi după modelul vechi. La 2 iunie 1944 acest locaş a primit statut de Muzeu Naţional. E o casă cu pridvor, cu două dormitoare, bucătărie şi o sală mare, unde stăpânii primeau oaspeţii. Lângă casa părintească a poetului se află monumentul maicii sale – Ivanka Boteva. O să subliniez, că în 1973 pe lângă casa părintească a lui Botev a fost contruită clădire cu două săli expoziţionale. În ele sunt expuse exponate interesante ce conţin o informaţie bogată despre genealogia familiei Botev, despre viaţa şi activitatea revoluţionarului bulgar. Puteai vedea obiecte personale a poetului dar şi macheta vaporului „Radeţki” cu care Botev împreună cu detaşamentul său militar în luna mai 1876 a venit din România în Bulgaria. În patria sa el a provocat răscoala împotriva turcilor care cu regret a fost sângeros înnăbuşită. Pe dată de 20 mai 1876 Botev a decedat fiind strivit de un glonte a duşmanului de pe dealul denumit Vola.
Am fost surprins plăcută să mă întîlnesc cu personalul muzeului cu care am vorbit despre tradiţiile de comemorare a numelui lui Botev şi la Chişinău. I-am povestit, că al nostru oraş este direct legat cu numele acestui erou, drept exemplu fiind strada Hristo Botev şi bustul lui care se află pe această stradă, dar şi nu în ultumul rînd biblioteca noastră ce poartă numele lui. Am convenit la o fructuoasă colaborare în viitor. Partea bulgară în frunte cu Asea Nikolova, directoarea muzeului a dăruit bibliotecii un pliant ilustrat, ce reprezintă istoria scurtă a instituţiei date.

În așa mod noi ca bibliotecă ce poartă numele acestui erou naţional bulgar tindem şi în viitor să avem colaborări strînse şi fructuoase cu organizaţiile culturale din Bulgaria.