Lilia Don-Ciobanu, bibliotecar, Filiala „Ovidius”
Iarna nu este sezonul cel mai propice desfăşurării unor
activități ecologice prin care să ajutăm la însănătoşirea mediului, dar putem
să identificăm rănile provocate de cei care au o atitudine indezirabilă față de
vestimentaţia naturii și să încercăm să le vindecăm. Explicând noțiunile de
ecologie, poluare, reciclare, Micii ecologiști au demonstrat că știu regulile
de protejare a naturii. Cercetătorii au întreprins în cadrul lecțiilor de
educație ecologică tot felul de activități creative pentru un viitor verde,
conștientizând că designerul responsabil al naturii este Omul.
Joaca poate deveni o lecție de știință, iar copiilor le
putem trezi interesul față de fenomene, cercetare, explorare, experimente.
Experimentul stimulează curiozitatea și entuziasmul copiilor pentru știință.
Învățarea unor teorii complexe va fi foarte simplă și mai ales distractivă.
Cele trei experimente pe care și le-au propus savanții astăzi, contribuie la dezvoltarae unui
proiect de economisire a apei potabile în școală și comunitate. Echipa verde împreună cu bibliotecarele
Viorica Moraru și Lilia Ciobanu au discutat despre stările de agregare ale apei:
lichidă, solidă și gazoasă, circuitul apei, ploile acide...
În cadrul lecției de ecologie au fost desfășurate
următoarele experimente:: Capsula-creatură,
Decorațiuni din ghips, Brăduțul dulce. Experimentul Capsula-creatură realizat de micii
savanți, contribuie la dezvoltarea atenției, creativității, conștientizând că
știința progresează, în ciuda poluării mediului. Micii ecologiști au descoperit
că într-un minut pot lua naștere niște creaturi fantastice. Să fie oare magie!?
Un alt experiment: Decorațiuni din ghips,
a adus zâmbete pe chipul copiilor. Ei au reciclat cutii de ouă de prepeliță
pentru a introduce amestecul din ghips, apă, colorant, astfel obținând forme de
globuri pentru brăduțul de Crăciun. Acest experiment contribuie la dezvoltarea
motricității fine, atenției și creativității. Experimentul: Brăduțul dulce preparat din chec cu
vișini și jeleu, checul repezentând tulpina bradului, iar jeleul verde, coroana
lui, învață copiii că a mânca sănătos, este un mod de viață.
La lecția de educație ecologică, copiii au ocazia să facă
experimente cu ajutorul obiectelor și substanțelor din universul lor imediat
(pet-uri, bicarbonat de sodium, colorant alimentar, oțet, sare), în acest fel ”
a face știința” devine o activitate prietenoasă și la îndemână pentru ei, acest
lucru ajutându-i să capete încredere și să scape de mitul conform căruia
domeniile științifice sunt inabordabile.