Lilia Don-Ciobanu,
bibliotecar, Filiala „Ovidius”
Să ne
opunem cu vehemență miturilor care au înghițit Creatorul, nu este ușor, fiindcă
manualele școlare sunt împânzite de afirmații fără fond, iar mulți
dintre eminescologii au inventat mituri despre Eminescu - simbolul spiritului
românesc, părtinitoare, făcând abstracție de munca sa de ziarist. Cel mai frumos
omagiu pe care putem noi să i-l aducem marelui Eminescu e să-l citim cu
adevărat. Adevărul despre Eminescu îl găsim în volumul de poezii și
publicistica sa în care există nenumărate puncte de vedere, analize, intuiții
care nu și-au pierdut actualitatea.
Prin
proprie gândire și inițiativă, fără a fi supuși unor idei străine, cititorul „ovidian” a încercat să
schițeze un nou portret al lui Eminescu, a fost pus în situația de a face o
lectură nouă, eliberându-l de prejudecățile induse de școală și de eminescologi,
de un secol încoace, lăsându-l să descifreze în profunzime, lirica și publicistica
eminesciană, acolo unde a descoperit cuvântul ce exprimă adevărul.
Biblioteca
„Ovidius” și-a propus să-i intrige pe cititorii secolului XXI să-l citească din
scoarță în scoarță pe Mihai Eminescu, nu doar să vorbească de Marele Geniu,
pentru a descoperi în profunzime această valoare națională,
fără ca s-o mimăm, înecându-ne în vorbe mari, așa cum s-a dedicat el cu patimă
cauzelor limbii sale și țării sale.
Parcurgând cele
cinci volume de publicistică eminesciană, am selectat și înregistrat zece fragmente din articolele
ziaristului:
Fragment din publicistica [„Pe arborul tăcerii...”]. Se publică în „Timpul”. - 1878. - III,
nr. 220. - 6 octombrie ,. - P.1. Se tipărește în volum prima dată, în Eminescu
M. Opere, vol.II, București: Editura Cultura Românească S.A.R., 1939. - P.
375-383.
[„NU ȘTIM CUM
SĂ NE EXPLICĂM...”]. Se publică în „Timpul”, V, nr.154, 12 iulie, 1880,
p.1. Al treilea editorial. Se tipărește în volum, prima dată, în M. Eminescu.,
Opere, III, București, Editura Cultura Românească
Fragment din publicistica eminesciană [„Dar domnilor, mi-e rușine...”] S.A.R.,
1939, p. 414-417.
Fragment din publicistica [„Ceea ce se-ntâmplă...”]. Se publică în Timpul, V, nr. 167. - 27
iulie, 1880. - P. 1
Fragment din publicistica lui Mihai Eminescu: [„Ca un fel de refugiu...”]. Se publică
în „Timpul”, V, nr.25, 1 februarie 1880, p. 1. Editorial: București, 31
ianuarie / 12 fevruarie. Se tipărește în volum, prima dată, în M.
Eminescu, Scrieri politice, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1931, p.201-202.
Fragmentar.
Publicistica [„Ieri
DL D. Giani...”]. Se publică în „Timpul”, IV, nr. 41, 22 fevruarie 1879, p.
1-2. Editorial: București 21 fevruarie/8 martie. Se tipărește în volum, prima
dată, în Mihai Eminescu, Opere, II, București, Editura Cultura Românească S.A.R.,1939,
p. 437-445. Fragmentar, ș.a.
Cununile
notorietății lui Eminescu s-au clădit pe articolele din „Timpul”.
„Cine a ajuns în Parlament? Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învaţaţi nici cât negru sub
unghie, fabricanţi - numai de palavre, meseriaşi nu, ce sunt dar? Uzurpatori,
demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o
compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât neamurile
cele mai vechi ale ţării”. (Actualitatea). Eminescu critica rău puterea
liberală, dar și de conservatori era dezamăgit, de toți junimiștii care se
lăsau mituiți de funcții publice.
Critica
cu vehemență sistemul birocratic infect din facere, dezumanizant chiar, venind
cu propuneri care primejduiau învățământul din cauza programelor încărcate, iar
elevii n-ajungeau să știe nici un obiect cumsecade, „o rup pe franțuzește, pe
nemțește, pe italienește, dar nu știu a-și scrie și vorbi propria limbă”.
Sloganul
celebru „Ia mai potoliți-l pe Eminescu” transmis de junimistul P.P. Carp de la Viena mentorului Junimii,
parlamentarul Titu Maiorescu în care, ca gazetar la Timpul , Eminescu scria
despre viața politică, parlamentară și guvernamentală, este actual și în zilele
noastre, fiindcă publicistul este incomod și astăzi pentru cei care adevărul deranjează,
mai ales, pe politicieni, cei care se scaldă în lene, minciună, ipocrizie,
corupție, forme fără fond…„Clasă de oameni care nu își întrebuințează mintea la
nimic altceva decât la reproducerea de vorbe din cărți străine, că propria
muncă intelectuală se reduce la nimic”.
Publicistica
eminesciană îndeamnă la critică şi la creație, însă
pentru ca ideile lui Eminescu să rodească, se impune cunoașterea ei în
profunzime.
