marți, 29 ianuarie 2019

Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei românești


Doina Spătaru, Filiala „Ștefan cel Mare”

  „Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă”.
                                                                                                    (Mircea Eliade)
             
Cu prilejul a  169  ani de la nașterea luceafărului poeziei românești, pe  28 ianuarie  la Biblioteca  „Ștefan cel Mare  și Sfânt” a avut loc un recital de  poezie dedicat marelui poet român Mihai Eminescu.  Creația eminesciană este actuală prin rândul celor care mai vibrează la auzul unei poezii sau a numelui  poetului – nepereche. Opera lui Mihai Eminescu este cunoscută de la mic la mare, pe care o cântă și o admiră cei care încă aduc omagiu geniului neamului românesc.

Protagoniștii  recitalului au fost elevii de la Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Elena Alistar”, Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” și Școala - Grădiniță Pas cu Pas nr. 152.  Au fost însoțiți de profesoarele Natalia Gomeniuc  de la Liceul Teoretic „Elena AListar”,  Maria Cerneleanu  de la Școala – Grădiniță Pas cu Pas nr. 152 și Nona Bejan de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”.          
   
 Un grup de elevi ai claselor a II-a, III-a  și a IV-a,  Liceul Teoretic cu profil de Arte de la „Elena Alistar”, au încântat publicul  cu un Omagiu și un Elogiu dedicate lui  Eminescu -  Luceafăr. Ei   au recitat fragmente din Scrisoarea a II-a și  a  III-a, din poemul Luceafărul și din unele  poezii:  Lacul, Somnoroase păsărele, Codrule,  codruțule, De ce  nu-mi vii, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie.

Elevii prezenți din alte   instituții au susținut un recital de poezie: Și era ploaie cu senin, Codrule, Măria Ta, Crăiasa din povești, Ce te legeni, codrule, Povestea codrului (fragment), Glossă, De-aș avea, care au fost intercalate cu repere biografice ale poetului. Prestația elevilor a demonstrat încă o data că  opera marelui  poet este actuală,  plină de frumusețe,  de muzicalitate și care se  memorează  foarte ușor. Toți cei prezenți au rămas plăcut încântați  de modul de  recitare  și citire  a  vastei  creații a geniului  poeziei românești.

Membrii  juriului,   scriitorul Ianoș Țurcanu și șefa bibliotecii Lilia Gamarța, au desemnat  cei mai buni elevi declamatori. În mod obiectiv și corect au acordat  diplome pentru locul I, II și III.

 Profesorii și elevii au rămas mulțumiți de desfășurarea recitalului și au fost invitați să mai participe la astfel de recitaluri de poezie,  organizate de bibliotecă.