Natalia Cojoharenco, bibliotecar, Filiala „Ovidius”
„Ar fi de ajuns
doar să zâmbesc, şi aş face ziua mai luminoasă” citat Doina Postolachi
„Miraculosul ne învăluie şi ne
scaldă precum aerul; dar noi nu-l vedem afirmă poetul francez Charles Baudelaire,
acest miracol îl sesizăm în orice pagină din romanul Doinei Postolachi „Un
secret în Los-Angeles”. Acest roman a fost selecţionat pentru programul de
lectură „Chişinăul citeşte” anul 2019. Pe parcursul anului tinerii chișinăuieni,
adolescenții fiind categoria de cititori pentru care a fost propus, au savurat
plăcerea lecturilor magice. Ei au participat la ringuri intelectuale, la întâlniri
cu autoarea cărţii, şi acum recent, în prima decadă a lunii octombrie au avut
minunata ocazie de a revedea autoarea în sediul Bibliotecii Ovidius.
Au avut minunata şansă de a o cunoaşte pe cea, care i-a sedus cu măiestrie
în lecturile lor, prin strategii verificate în timp: vise, obiecte magice,
vrăjitorii, personaje de basm.
Invitaţii acestei zile au fost elevii de la Liceul „Mircea Eliade” şi Gimnaziul „ N. Costin” care au venit ghidaţi de profesoara şi mama autoarei,
Veronica Postolachi, elevii Centrelor de Excelenţă în Construcţii; Energetică
şi Electronică, elevii Liceului „Universul”, şi alţi cititori ai bibliotecii. Chiar de la bun început elevii Liceului
„Mircea Eliade”, sau „cavaleria literară” numiţi aşa cu drag de profesoara lor,
i-au adresat o mulţime de întrebări autoarei, apoi au împărtăşit cu publicul
din sală impresii postlecturale, confesiuni sincere despre cum le-a influențat această carte viaţa lor. Tot
ei ne-au vorbit despre importanța
viselor în viaţa omului contemporan, despre îngerii pământului care împart cu
dăruire învăţătura cerească, de care a avut mare parte scriitoarea îndrăgită de
public.
Doina Postolachi a povestit publicului şi despre alte opere de-ale sale,
despre cartea debutantă „Galerie de gânduri”, despre plachetele cu versuri „Poeme cu molii”, „Lumina de peste nopţile
mele”, „Nostalgia neîntoarcerii” şi romanele „601”, „Ambroise”, cel mai bun
roman al anului 2017, pentru care a obţinut şi un premiu, şi o ultimă apariţie
fiind romanul „Vicii”, între paginile căruia citim că „o pasiune se naşte dintr-o
traumă”, iar „viciul este un Privilegiu
devenit Sentinţă.”
Pe parcursul a celor două ore, timp destinat activității, autoarea a
răspuns cu multă dăruire la toate întrebările parvenite din sală.
Cititoarea fidelă a bibliotecii Ovidius,
Iulia Ciornâi, „o viciată a lecturii”,
fiind şi o translatoare cu experienţă, a propus ajutor scriitoarei în tot ce ţine de traduceri. La întrebarea unui cititor de ce a ales ca
simbol al magiei perna, autoarea s-a confesat că fiind deseori internată în
spitale simțea disperarea şi groază impregnată în aceste perne de spital, şi
pentru a simţi suflul casei sale, a decis să poarte cu ea perna proprie care
chiar i-a fost de folos pe durata tratamentului. De atunci, recomandă tuturor
să dăruiască perne, pentru a avea visuri frumoase, încărcate cu energie
pozitivă.