4 iunie – Ziua Internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii

Valentina Astafi, bibliotecar, Filiala „Onisifor Ghibu”

Ziua Internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii este marcată la 4 iunie, pentru a atrage atenția asupra impactului distructibil al conflictelor armate asupra copiilor, pentru a recunoaște suferințele lor. Copii sunt cele mai dese victime ale abuzurilor fizice, mentale și emoționale. Ei au nevoie de pace și de protecție în orice moment.

Respectarea tuturor drepturilor copiilor conduce la ameliorarea situației la nivel international.Cu cât cunoaștem mai multe despre consecințele violenței asupra copiilor, cu atât devine mai clară esențialitatea nevoii morale de a aborda această problemă.

Raportul global „Ascuns la Vedere - O analiză statistică a violenței asupra copiilor”, oferă datele statistice privind violența asupra copiilor și confirmă amploarea zguduitoare a abuzului fizic, sexual și emoțional la care sunt supuși copiii în toată lumea.

Expunerea la violență în timpul copilăriei are consecințe exclusiv negative asupra sănătății fizice și mentale. Dovezile sugerează și faptul că întreaga societate poate fi vătămată atunci când copiii suferă în acest mod. Victimele agresiunii sunt mai susceptibili la simptomele de depresie și anxietate, au o stimă de sine scăzută, se simt singuri, își pierd interesul pentru școală.

 Formele de violență pot să se includă reciproc, astfel încât să conțină atât cea fizică / emoțională, sau neglijarea.

Tipurile de violență:

Violența împotriva copiilor poate îmbrăca următoarele  forme:

·         Fizică;

·         Psihologică;

·         Sexuală.

Violența fizică – cuprinde modalitățile de agresare a copiilor de către adultul în grija căruia se află el, sau de oricare altă persoană, care poate provoca diferite leziuni sau maltratări copilului.

Cele mai dese forme de violență fizică pot fi manifestate prin:

- expunerea la munci grele, care depășesc capacitățile fizice ale copilului;

- aplicarea loviturilor cu mâina sau cu obiecte;

- punerea copilului în genunchi;

- provocarea arsurilor;

Violența psihologică – modalitate de acţionare psihică asupra copilului, unică sau repetată, atitudine neglijentă,diferite comportamente ale părinţilor sau îngrijitorilor care provoacă copilului deformări ale autoaprecierii, pierderea încrederii în sine şi care complică procesul de dezvoltare şi socializare a copilului.

Cele mai dese forme de manifestare ale violenței psihologice sunt :

-izolarea

- respingerea;

- coruperea;

- ignorarea;

- terorizarea.

Violența de tip sexual – antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenția de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se află față de el într-o relație de răspundere, încredere sau putere.

Consecințele violenței:

- Decesul copilului;

- Vătămări corporale grave;

- Capacitate cognitivă: Incompetența lingvistică;

- Sindromul stresului posttraumatic;

- Probleme de sănătate mentală:  Depresia, tulburările de anxietate, tulburările de nutriție și suicidul sunt toate asociate cu violența psihologică în timpul anilor de formare din copilărie

- Comportamentale neadecvate: alcoolism, abuz de substanțe toxice și de implicare în activități sexuale cu risc crescut în anii ce urmează episoadelor de violență.

- Boli fizice:  boli cronice cardiace, pulmonare sau hepatice, obezitate, tensiune arterială și nivel ridicat de colesterol

Concluzie:

Violența reprezintă o încălcare severă a drepturilor copiilor și constituie una dintre cele mai grave amenințări pentru viața, supraviețuirea și dezvoltarea copiilor. Violența verbală este percepută ca fiind cea mai răspândită în Republica Moldova comparativ cu alte tipuri de violență (fizică, sexuală), dar este și cea mai tolerată formă de abuz. Abuzul fizic și verbal este perceput ca fiind mai răspândit în familie, dar sensibilizează mai mult dacă copilul este abuzat în cadrul instituțiilor de învățământ.

În consecință, problema violenței trebuie tratată atât din perspectivă socio-economică cât și morală. Cu toate acestea, rămân încă multe de făcut pentru a pune în aplicare diferite  legi și politici, a dota părinții cu aptitudinile potrivite pentru a-și crește copiii într-un mod pozitiv, a dezvolta servicii comunitare în sprijinul copiilor victime și a face sistemul de justiție mai sensibil la drepturile și nevoile lor.