Svetlana Rotaru, bibliotecar, Filiala „Transilvania”
Ziua de 31 august este o zi deosebit de importantă pentru țara noastră Moldova,
în care vom sărbători Ziua Limbii Române.
Mă încearcă emoțiile, gândindu-mă prin câte
obstacole a trecut, ca s-o avem și s-o putem vorbi azi, în pace și liniște. Limba
graiului este istoria cea mai importantă a unui popor, a unui neam, a unei
națiuni ce trasează limitele ființei naționale. Un popor se definește prin
comunitate de teritoriu, de religie, de viață social-istorică, de limbă,
obiceiuri și tradiții populare, care se realizează printr-o cultura generală,
iar bogăția spirituală a unui popor se găsește ascunsă, ca o comoară neestimată
în limba care o vorbește. Limba conține focul spiritului omenesc, aidoma unei
poezii și se manifestă ca o sinteză a spiritului național. Poți să compari
limba română cu o lumânare, cu un izvor cu apă cristalină, cu o pâine proaspătă
scoasă din cuptor, care este simbolul vieții și luminii. Limba pentru neamul
nostru este precum Luceafărul - prima stea a serii în același timp ultima stea
ce se stinge dimineața.1
Precum scria Ion Druță ,,Pământul, istoria și limba sunt, în esență, cei
trei piloni pe care se ține neamul”. De aceia, ași vrea să reflectăm asupra
trăiniciei acestor piloni și a rolului intelectualității basarabene în
renașterea națională, de la 1985 încoace. Nu știu dacă mai există în lume vreun
popor la fel de blestemat ca și noi, românii, care să fie nevoit să-și apere și
să-și revendice în fața comunității internaționale dreptul la propriul pământ,
la propria istorie, la propria limbă.2
Ca să dezvălu
im acești piloni ai neamului, vom încerca să descriem
realitatea. Fără nici un pic de jenă față de adevărul istoric, Sudul
Basarabiei, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, încorporate prin voia lui Stalin
sunt declarate ,,Străvechi pământuri ucrainești”, dar românii de pe acele
meleaguri sunt numiți venetici. Ne-au tăiat ieșirea la Marea Neagră, din care
motiv noi cetățenii acestei țări, Republica Moldova suntem nevoiți să plecăm în
alte țări să savurăm plăcerea odihnei pe malul mării. Altă regiune care sângerează până în ziua de azi este
Transnistria, fiind numită ,,străvechi pământ rusesc” și este declarată de
către secesioniștii locali veniți cu duiumul în perioada postbelică din Uniunea
Sovietică. ,,Gagauz eri”, ,, pământ al găgăuzilor”, sunt declarate cele câteva
localități cu populație majoritară găgăuză de către mișcarea naționalistă ,,Gagauz
halki”. Scopul era să căpătuiască din senin o bucată de pământ din trupul sfârtecat
al Moldovei. De aici reiese că, câtă vreme suntem români nu avem dreptul la
propriul pământ. Să renunțăm la neam, istorie, la datini, la graiul strămoșesc
și atunci vom fi recunoscuți ca autohtoni, ni se va recunoaște dreptul la pământul
stropit cu sângele strămoșilor noștri.3
Următorul pilon al neamului este istoria. Istoria este un subiect complicat pentru Republica Moldova. Deoarece, în instituțiile de învățământ s-au studiat mai multe istorii. Luând în considerație perioadele istorice din 1812 până la 1918 și de la 1944 până la 1985 noi, am fost privați de dreptul la istoria adevărată a neamului, am fost lipsiți de memoria istorică, am devenit sub ocupația rusească, un alt popor, cu o altă limbă, cu o altă cultură, cu o altă istorie, cu o altă Patrie-mamă, cu un alt destin.4
Al treilea pilon este limba română cel mai dureros subiect care până în ziua de azi în Constituția Republicii Moldova în articolul nr.13 este numită limba moldovenească. Vorba lui B.P. Hasdeu, românii au fost dintotdeauna conștienți de faptul că limba ,,se identifică cu naționalitatea”. În timpurile negre de cumplită restricție graiul matern ne-a fost pavăză și scut în apărarea ființei noastre naționale. În perioada când limba română a fost izgonită din instituțiile de învățăminte, din biserici, din viața de toate zilele, noi am vorbit-o pe ascuns acasă, la masă, la leagăn și icoană. Cu atât mai mult, în anii de teroare comunistă, de cenzură, de românofobie și persecuții era riscant să se vorbească sau să se scrie ceva de bine despre români și România. Din aceste motive, patrioții români basarabeni, oamenii de bună-credință, în primul rând scriitorii, căutau diferite modalități de a-și exprima dragostea față de Patria adevărată – România. Însă românismul, patriotismul și îndrăzneala moldovenilor era crud pedepsită de nomenclatura comunistă.5 Iată ce spunea, în raportul său la plenara Uniunii Scriitorilor din Moldova din 30 octombrie 1987, poetul și omul politic Ion Hadârcă despre atitudinea autorităților sovietice față de opera de educație patriotică: „Trebuie să recunoaștem că adeseori critica literară și instanțele administrative au măsurat cu un arșin efemer și strâmb valori inestimabile, întrate azi în tezaurul literaturii sovietice6”.
A avea o limbă a ta, pe care s-o stăpânești
cu dibăcie e ca și cum ai avea o comoară. Limba maternă e limba viselor
noastre, e leagănul copilăriei, e o mireasmă plăcută de flori de măr, veșnic
aducătoare de mângâiere și pace în sufletele noastre. Mi-e dragă, o vorbesc și
o iubesc. Pentru că e limba mamei, e a mea și e sfântă. E limba ce mă leagă de
originile mele, de cine sunt eu cu adevărat, de istoria neamului nostru,
de locurile unde am copilărit și am crescut și eu odată cu visele și
idealurile mele. Mă leagă de frații mei de peste Prut: frați de grai și frați
de sânge, de tradiții și obiceiuri comune și port național.
Cu prilejul sărbătorii naționale „Limba noastră cea
română” Biblioteca „Transilvania” a organizat un interviu cu dr. Tudor Colac,
specialist în etnologie, coordonator științific la Institutul de Filologie a
AȘM, moderator a fost colaboratoarea bibliotecii dna Natalia Zavtur. Domnul dr.
T. Colac a răspuns detaliat la întrebări, astfel încât am asistat la o
prelegere fascinantă cu elemente de istorie, știință, practică și viață. Timp
de 10 zile în holul Bibliotecii a fost demonstrată expoziția tradițională de
carte „Limba noastră cea română”.
31 August, toți vorbitorii de limbă română sărbătoresc Ziua Națională a Limbii Române! Acest eveniment a început cu depunerea de flori la bustul lui Alecu Russo, autorul poemului patriotic revoluționar „Cântarea României”. Instituțiile partenere, Pretura sectorului Ciocana, Filiala „Transilvania” a BM „B.P. Hasdeu” și Centru de Creație pentru Copii „Ghiocel” a organizat un frumos spectacol de poezie și muzică pe fondalul unei impunătoare expoziții de carte „Limba noastră cea română, Limba doinelor străbune”. Dna Adelaida Boico, șef secție Cultură, Tineret și Sport, împreună cu Vicepretor al sectorului Ciocana – Dorian Istraii au înmânat tuturor participanților pungi cu rechizite școlare, iar Filiala „Transilvania” a primit un set de cărți din partea ex vice pretor Anatol Portnoi.
Expoziția
virtuală „Limba prea sfântă, mereu neînfrântă” consacrată sărbătorii Limbii
Române, include multiple surse bibliografice, disponibile pe rafturile
bibliotecii, care pot fi răsfoite sau citite integral de cititori. Datorită
acestei expoziții virtuale, cititorii pot
lua cunoștință cu mai multe surse care luminează calea spre o societate
cu intelect național.
Suntem mândri că vorbim limba română, o vorbim cu
drag, iar când o auzim în jur, ne mângâie inima și ne simțim ca acasă. O simțim
în noi, prin faptul că și-a creat rădăcini adânci în sufletul nostru, pentru că
și noi la rândul-l, am izvorât ca un fir de apă din curățenia și puritatea
limbii noastre. Sentimentele noastre și tot ceea ce exprimăm nu ar avea aceeași
semnificație dacă le-am exprima într-o altă limbă decât a noastră.
Gândesc
în limba mea, zâmbesc în limba mea, râd în limba mea și plâng tot în aceeași
limbă a străbunilor mei. E limba în care mama îmi cânta ca să adorm, în care
bunica îmi spunea povești; în care copil fiind, spuneam poezii și cântam
melodii despre broscuțe, pisicuțe și despre soare, un soare cald ce mă încălzea
și pe mine, și pe limba mea cea frumoasă și pe tot neamul meu la un loc. Îmi
amintesc cu drag că atunci când eram copil, aveam impresia că toate limbile
lumii se traduc în limba mea, că nu există limbă pe lume mai clară, înțeleasă
și mai frumoasă ca limba mea, ca limba noastră cea
română.
