luni, 1 februarie 2021

Rolul bibliotecii în alegerea profesiei pentru elevi

 Natalia Sofroni, şef sector, Filiala „Ştefan cel Mare”


De multe ori, părinții încearcă să decidă viitorul propriilor copii, fără să-i întrebe ce își doresc. Aici trebuie să ținem cont de abilitățile şi preferințele copilului, pe care în trecut oamenii obișnuiau să le numească talente.

Un rol esențial în alegerea viitoarei profesii pe care o va practica mai târziu copilul de azi,  îl au familia și școala. Părinții, cei dintâi educatori ai copilului, au însă rolul decisiv și, poate, misiunea cea mai grea.

Factorii сarе influențează орţiunеa рrоfеsiоnală a elevilor sunt atât dе natură subiесtivă, сât şi оbiесtivă, aсеştia fiind еxtеrni - rерrеzеntaţi dе рărinţi, rudе, рrоfеsоri, рrесum şi dе еvеnimеntеlе naturalе şi sосialе, matеrialе şi сulturalе сu сarе copilul intеraсţiоnеază, dirесt sau indirесt, ре рarсursul еvоluţiеi salе.

Așadar, dorind să facilităm rolul părinţilor şi a profesorilor în procesul alegerii unei profesii pentru copii, am inițiat la Biblioteca ,,Ştefan cel Mare” proiectul ,,100 de profesii explicate copiilor”.

Scopul acestuia este familiarizarea copiilor cu un ansamblu de cunoștințe şi de deprinderi practice în baza cărora elevii pot să aleagă o anumită profesie. Profesia aleasă marchează personalitatea şi, de aceea, este important ca, atunci când copiii vor crește mari, să ia o decizie, să îmbrățișeze o anumită meserie, cunoscând deja câteva lucruri: dacă au înclinații, dacă le place, dacă au forța fizică şi psihică necesară etc. Prin intermediul proiectului, copiii au posibilitatea să facă cunoștință cu mai multe profesii şi să cunoască cel puțin lucrurile esențiale despre acestea. De asemenea, copiii beneficiază de informații şi sfaturi direct de la sursă, prin invitarea specialiștilor. Grupul-țintă sunt participanți cu vârsta de 8-10 ani, proiectul desfășurându-se lunar.

În luna ianuarie, a fost aleasă pentru prezentare profesia de medic. Activitatea s-a desfășurat online, pe platforma zoom, la care au participat elevi din clasa a II-a de la Liceul Teoretic ,,Iulia Hasdeu” şI clasa a III-a de la Şcoala-Grădiniţă nr.152 ,,Pas cu Pas”. Medicii Diana Levcenco şi Nicolae Bojoga, de la ,,Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor”, le-au vorbit despre profesia de medic, abilități necesare şi competențe în domeniul medical.

Medicii le-au dat sfaturi utile, le-au povestit care sunt pașii începători care i-ar putea determina să aleagă această profesie. Indiferent de motivele care îi îndrumă în această direcție, trebuie să cunoască că medicina este dificilă, implicând multă pasiune şi responsabilitate. Pe lângă acestea, mai este nevoie şi de bune cunoștințe în domeniu biologiei, chimiei şi fizicii, indinspensabile acestei pregătiri. Specialistul Nicolae Bojoga, medic dermato-venerolog, a accentuat că, pentru a îmbrățișa această profesie, este necesar să urmezi, la liceu, o specializare cu  profil real, consolidând astfel cunoștințele de bază acumulate în ciclul gimnazial. La rândul ei, dna Diana Levcenco, medic de specialitate, a menționat că profesia de medic necesită pasiune, răbdare, comunicare, încredere şi curaj. Copiii au aflat că medicina este o investiție pe termen lung. E o facultate de 6 ani, în care puținele vacanțe sunt scurte şi se studiază continuu. Motivul pentru care medicina se întinde pe atât de mulţi ani este volumul imens de cunoștințe: trebuie însușite atât principiile științifice fundamentale, cât şi manevrele clinice, esențiale în practica medicală.

De asemenea, doamna Diana Levcenco i-a motivat prin propria experiență, prezentându-le poze din anii de studenţie, şik le-a povestit cum a parcurs acest ,,drum” frumos, iar uneori obositor. Era pasionată de profil real, de biologie, dornică să cunoască anatomia omului şi, astfel, a decis să studieze la medicină.

Elevii au aflat că un medic îi ajută pe oameni, îi scutește de durere și chiar le salvează viața. Cei care profesează această meserie ar trebui să fie amabili, puternici în spirit și empatici la durerea altora. La urma urmei, dacă medicul este îngrijorat și neliniștit, atunci cu greu îl poate ajuta pe pacient.

Fiecare medic depune jurământul hipocratic la începutul călătoriei sale. Aceasta înseamnă că medicul este obligat să respecte principiul confidențialității; boala pacientului poate fi discutată numai cu el și cu nimeni altcineva. În opinia specialiştilor, a deveni medic este imposibil, trebuie să te naşti cu acest har de la Dumnezeu. Trebuie să ai o dorință sinceră de a-i ajuta pe ceilalți, să empatizezi cu ei și să poți lucra.

Medicul nu are nici cea mai mică marjă de eroare. Un diagnostic incorect, indiferența față de un pacient, isteria unui medic sau o mână tremurândă poate pune capăt vieții cuiva. Scopul medicului e să le spună rudelor pacienților: „Copilul tău este bine, operația a avut succes”.

Încântați de informațiile aduse despre  profesia de medic, spre final, elevii curioși au adresat întrebări: ,,Câţi ani se studiază, ca să devii chirurg?” ,,Cine v-a motivat să alegeți această profesie?” „Care sunt calităţile de bază, ca să devii un medic renumit?” ,,Ce riscuri presupune această profesie?” ,,Cum reușiți să vă mențineți, acum, în timp de pandemie?” ş. a.

Elevii au fost foarte activi şi interesați de această profesie minunată.