Lilia Canțîr, șef serviciu, Filiala „Ștefan cel Mare”
Francofonia este un fenomen de propagare a culturii și
civilizației franceze pe calea studierii limbii franceze în țările care constituie
și reprezintă acest sistem-proces de
asimilare galică. E vorba de multiple state, regiuni, localități de diferit
nivel administrativ teritorial. Cunoașterea limbii franceze se produce pe calea
demersului educațional în licee, instituții superioare de învățământ, alte instituții
sau tipuri sau modalități de formare sau școlarizare din țară, prin activități
literare, științifice sau culturale etc. Francofonia se fundamentează pe actul fortificat
și masiv de studiere a limbii și culturii franceze întru prosperare lingvistică
și culturală adecvată a țărilor în care se produce acest act de manifestare
civilizațională. O limbă se cunoaște și se menține în forma sa de grație cu
suportul și contribuția temerară și nemijlocită a profesorilor, savanților,
scriitorilor și alți promotori - vorbitori de calitate și performanță a acestei
limbi. Acest fenomen se produce, evident, grație implicării fundamentale a
acestor artizani ai Francofoniei.
Limba franceză provenită din latina vorbită, se
transformă, sub influența mai multor factori, puțin câte puțin până ajunge a fi
o limbă nouă, distinctă de norma latină.
Primul document în care apare un text definit ca
francez este Les Serments de
Strasbourg. El datează din anul 842. Mai multe limbi au apărut și au
evoluat din limba latină pe teritoriul zis francez astăzi: langue d’oc la sud,
langue d’oîl la nord și franco-provençal-limbă intermediară. Dar fiecare
dintre aceste limbi a trecut și a suportat multiple transformări/intervenții
dialectale. Spre sfârșitul secolului XX asistăm la o relansare sau deșteptare a
limbilor regionale. Prin urmare asistăm aici la o formă de multilingvism
francez. Limba franceză, pe parcursul anilor, a debordat totdeauna depășind,
astfel, strictele frontiere a statului național francez.
În anul 1880 proverbialul geograf Onésime Reclus inventează cuvântul Francofonie pentru a
desemna ansamblul de populații care utilizează în actul de comunicare verbală
limba franceză. Pot fi distinse patru cadre regionale particulare ale
Francofoniei: țările cu limba franceză maternă din Europa și Canada francofone;
statele creole unde franceza este a doua limbă, dar descendentă; țările cu
limba franceză oficială sau limbă de uz, preponderent în coloniile franceze, țările
cu limba franceză – limbă străină privilegiată, în unele cazuri din Europa
centrală sau orientală.
În diferite timpuri franceza a jucat un rol internațional
deosebit. Bunăoară limba Marii Britanii după cucerirea normandă, limba literară
model din Europa Evului Mediu, unde Marco Polo vine cu o scriere, în această
limbă, despre călătoriile sale, limba culturii europene pentru epoca
clasicismului.
Contextual, exact din aceste considerente, limba franceză
este definită ca fiind limba demersului de culturalizare de pretutindeni de
către marea parte a aristocraților din țările Europei centrale și orientale,
iar astăzi rămâne a fi o limbă privilegiată în Republica Moldova și în România.
Viitorul Francofoniei constă indubitabil în
globalizarea proceselor de promovare a multilingvismului și în capacitatea de
fortificare a proceselor de comunicare pe fundament inter cultural, destinate unui număr masiv ( mai mult de 100
milioane de oameni) de vorbitori performanți ai limbii franceze, exceptând
persoanele cu capacități modeste în acest sens.
