Lilia Canțîr, șef serviciu, Filiala „Ștefan cel Mare”
Orașul Chișinău este situat pe șapte coline de rară
frumusețe, astăzi, capitala Republicii Moldova. Cele mai importante amprente de
natură arheologică provin din spațiul cultural geto-dacic, secolul IV-I î.e.n,
populat încă din era paleoliticului. E vorba de unele monede de argint din
perioada romană târzie, bătute în anii 351-361 pentru Constantinus al II-lea.
Ele reprezintă o semnificativă componentă a tezaurului istoric. Aceste
revelații arheologice remarcabile ne vorbesc despre o întreagă epocă milenară
din istoria neamului nostru. Acest spațiu istoric a fost puțin cunoscut până în momentul când, în unele documente, a
început să fie menționat numele Chișinăului. Denumirea veche a orașului a fost
Chișla Nouă. Fiind de origine turcă, ea indică existența unei mărturii de care
se leagă începutul acestei așezări.
În anul 1436 a fost făcută prima mențiune documentară a
orașului Chișinău. Această remarcă precizează conturul hotarului de posesiune a
boierului Vancea. În această atestare istorică
se menționează că „lângă Bâc de cealaltă parte, pe valea care se găsește
în fața Cheșeneului lui Acbaș”. În altă atestare istorică, emisă de Ștefan cel
Mare din 1466 conține o informație despre proprietățile unchiului său
„cinstitul boier, dumnealui Vlaicul la Chișinău, la fântâna Albișoara”, iar în
1576 Chișinăul este menționat într-un alt document ca „un sat anume Chișinăul
pre Bâcu, în ținutul Lăpușnei și cu mori în Bâcu”. În sec. XVII-lea deja,
localitatea este atestată de marele domnitor Dimitrie Cantemir ca „târgușorul
Chișinău are puțină importanță”, iar mai apoi, în 1666 vedem expresia de
„orășenii din Chișinău”.
Refacerea și transformarea Chișinăului într-un important
centru de schimb a fost determinată de calea comercială Iași-Bender, de artera
navigabilă a Bâcului, dar și de poziția centrală în regiunea dintre Prut și
Nistru. Chișinăul a trecut prin mai multe și diverse momente dificile, lupte,
bătălii care s-au produs în imediata sa apropiere.
În actele oficiale Chișinăul este menționat pentru prima dată ca oraș în anul 1712. Ulterior prosperarea e frânată de războaiele, incendiile și procesele interminabile, care aveau ca scop stăpânirea pământurilor.
Chipul medieval al orașului, din documentele descriptive ale unor călători străini, dar și din schițele topografice întocmite în sec. XVIII-lea, era mai mult asemănător unor sate aglomerate într-un loc. Ulterior a început să iasă la iveală o formă de comerț numit „bazar”. Spre centru erau amplasate mai multe instituții urbane, dar și zone în care trăiau negustorii străinii. Așa au apărut străzile Turcilor, Armenilor, fundacul Grecilor, Sârbilor etc. Cartierele de locuit erau situate în preajma celor șase biserici parohiale, consemnate de Von Raan, în 1788. Printre ele biserica „Nașterea Maicii Domnului”(Mazarache); „Sfinții Împărați Constantin și Elena” ( Râșcanu); biserica „Bunăvestirea”etc. La sfârșitul sec, XVIII-lea și începutul sec. XIX-lea, Chișinăul avea cca 7 000 de locuitori, 80 de dughene, 52 de ateliere și câteva școli. În anul 1812 Rusia a anexat zona răsăriteană a Moldovei, denumită Basarabia. În această perioadă Chișinăul se transformă într-un centru administrativ al acesteia, fapt care a favorizat dezvoltarea sa, cu toate că aspirațiile naționale și sociale au fost mult adumbrite.
În anul 1834, orașul era divizat două părți distincte. Cea
„de jos” era cu străduțe medievale întortocheate, iar cea „de sus”, adică
orașul nou. Bd. „Ștefan cel Mare”, se numea „Moskovskaia”, toate acestea având
conformitatea unui plan adoptat în acele vremuri. În 1830-1836 a fost
construită catedrala actuală, după proiectul arhitectului A. Melnicov din Sankt-Peterburg,
iar în 1840 – Arcul de Triumf de L. Zaușekevici, arhitect din Odesa. În anul
1870 majoritatea edificiilor publice, de cult și de locuit, se constriau în
stil clasicist. Una din aceste clădiri se află și astăzi la intersecția străzii
„Mitropolitul G. Bănulescu- Bodoni” cu bd. „Ștefan cel Mare”. E vorba de
„Hotelul elvețian”, dar și biserica „Sfântul Haralabie” din str. Alexandru cel
Bun.
În partea a doua a sec. XIX-lea modernizarea s-a făcut
mai evidentă. În acea perioadă s-a
construit calea ferată, au fost pavate unele străzi și a apărut presa
locală în limba română. În primii ani ai sec. XX-lea s-a construit edificiul
Dumei orășenești și cea a Băncii, astăzi Sala cu Orgă, dar și Casa Hertz, una
dintre cele mai splendide clădiri ale orașului, cu elegante forme și bogate
ornamente modelate, astăzi Muzeul Național de Arte Plastice.
La sfârșitul deceniului doi al secolului trecut Chișinăul
se transformă în centrul mișcării de emancipare națională. La 27 martie 1918 se
proclamă unirea Basarabiei cu România. Orașul devine pas cu pas un puternic
centru economic, cultural și artistic, iar în 1927 se instalează statuia lui
Ștefan cel Mare, după proiectul arhitectului Alexandru Bernardazzi și sculptată
de Alexandru Plămădeală.
Orașul suferă, în anii de război mondial, mari
distrugeri. Ulterior, după această perioadă de dezastru, A. Șciusev a elaborat
planul general de reconstrucție din anii 1947-1949. În pofida timpurilor cu
regim sovietic, orașul se dezvoltă. Pe atunci au fost construite Casa
Guvernului, Biblioteca Națională, Grădina Publică, Aleea Clasicilor, Teatrul de
Operă și Balet etc. În urma proclamării independenței Republicii Moldova, la 27
august 1991, crește sensibil importanța politică, administrativă și culturală a
orașului Chișinău.
Timp de 585 de ani, orașul cunoaște o evoluție complexă,
cu multe elemente dramatice, pe alocuri tragice. Totuși, aspirațiile de a se
transforma într-un oraș modern, civilizat și european rămân a fi valide și în
plină desfășurare.
