Sergiu Cojocaru,
șef sector, Filiala de Arte „T. Arghezi”
A venit la Biblioteca de Arte din Chișinău Dl Isidor Doctoreanu, un Om de mare suflet, cultură și haruri deosebite. Și nu e prima oară cînd trece pe aici... avînd donate la noi și unele importante cărți în care se află numele Domniei sale. A venit spre a ne sprijini în cîteva probleme importante...
S.C.: Bună ziua, Dle Isidor Doctoreanu! Ne bucurăm să vă
avem în calitate de ambasador al Bibliotecii de Arte “Tudor Arghezi”, pentru
campania “Fii deștept, ia un card inteligent”.
Is.D.: Bună ziua! Mă bucur și eu să fiu prezent aici, în acest colectiv frumos și sper... bine intenționat.
– Cît de des
vizitați Dumneavoastră bibliotecile de pe la noi... și cu ce scop o faceți?
– Ați remarcat,
desigur, că nu este chiar prima oară cînd vin pe aici. Și cînd sînt în
Basarabia vizitez și unele biblioteci... în scopuri benefice.
E foarte importantă
existența bibliotecilor. Fără a citi nu poți să devii un om integral... și
integru. Dar ceea ce se-ntîmplă acum este destul de dureros pentru toată lumea,
deoarece, în general, tinerii, copiii... nu prea (sau nu mai!) citesc. Dar și
vîrstnicii. Este acel ceva de nedorit în orice țară. Și care ar trebui cumva să
se rezolve în mod pozitiv. Ar fi necesar să se implice toți factorii de
cultură. Nu numai bibliotecile. Acestea fac și ele ce pot, cît pot și cum pot –
conform și condițiilor create. Dar și întreaga guvernare a republicii ar trebui
să se implice în această problemă, o
repet, foarte dureroasă pentru viitorime. Acum sîntem și-n atmosfera aceasta a
virusului nedorit – și am înțeles că numărul cititorilor, prin forța
lucrurilor, a scăzut dramatic. Iată de ce, cu sau fără virus, trebuie regîndit
totul, spre... o regăsire în acest domeniu, repet, extrem de important.
Și am mai înțeles că
filialele, sub conducerea Bibliotecii municipale B.P. Hașdeu, au o inițiativă foarte bună – de-a atrage utilizatorii
chiar și-n această perioadă. Eu nu pot să spun că sînt “utilizator” aici:
lucrez la computer din anul 2000, iar de cîțiva ani mi-am cumpărat și-un
computer performant – dar aici la Dvs., rugat fiind, am început să scriu cîteva
articole despre Maestrul muzician Ioan Paulencu, un mai vechi cunoscut, pentru
o viitoare Biobibliografie a Domniei
sale – iarăși o inițiativă frumoasă, plăcută, interesantă și... normală, venită
în special din partea instituției Dvs. Acest Om a împlinit 80 ANI pe 5
decembrie 2020. Îl cunosc din toamna lui 1995. Și am scris și voi mai scrie
cîte ceva despre această personalitate atinsă de geniu (așa cum îl avem și pe Maestrul
Ion Daghi în artele plastice). Deci, voi scrie aici, o scurtă perioadă, la Biblioteca
de Arte, unde se acumulează aceste materiale.
... Acum, din ianuarie
2021, mă ocup și de pregătirea pentru tipar, “minuțioasă,/ meticuloasă”, a unei cărți folclorice (și piesă de teatru!) a Maestrului Paulencu:
Nunta
la Voloca, de aprox. 100 pagini A4; dar și o inițiativă a mea (coordonare/
sponsorizare ș.a., văzînd și
întîrzierea exagerată a “Biobibliografiei”) pentru o altă carte... c-un titlu
amplu, dar așa trebuie – Prin Împărăția celor 4 “I”: Individualism, Ingratitudine, Insolență,
Invidie (Omagiu Vl. Beșleagă, I. Daghi, E. Doga, I.Iovcev, Iulia Mărgărit,
I. Paulencu, V. Pavel // In mem. Mioara Avram, N. Babîră, I. Borșevici, E. Coșeriu,
N. Dabija, I. Dediu, Vl. Pohilă, P. Soltan, T. Tabunșcic, A. Vartic, Gr. Vieru)
carte (cu tematică bogată) ce va apărea, cred, prima – și cu 21 autori.
(Apropo, am înțeles recent că Biobibliografia
Ioan Paulencu va avea “o redactare riguroasă – fără î și sînt”. În așa caz...
textele prevăzute și pentru “Bio...” le voi retrage probabil...
numai pentru cartea amintită mai sus.) De altfel, toate aceste lucrări
editoriale ar trebui să apară cît mai repede!.. Că vremea... se tot scurge!
Și... vă mulțumesc...
– Noi trebuie să vă mulțumim! Dar... – și
să ne scuzați că... nu veți scăpa așa ușor – cui ați recomanda acest card
inteligent pentru acces la bibliotecă?
– Oricui... dintre cei
care pot să citească! Oricui... dintre cei care cunosc toate literele!
– Dar... cum credeți,
de ce un om are nevoie de bibliotecă?
– Întrebarea mi se pare
cumva... retorică. Sigur că “și omul
secolului 21” are nevoie de biblioteci! Dacă nu era nevoie de ele nu se mai construiau,/ nu se mai “instalau”/
(și se administrau),/ nu se mai colectau atîtea cărți pentru ele. Dragii
mei, tot omul are nevoie de biblioteci. (Unele fiind și specializate.) Are omul
în casă și o bibliotecă, mai mică ori mai mare (chiar dacă e compusă din cîteva
cărți... e un început), dar noutățile în ale cărții și un stoc mai îmbelșugat
se pot găsi mai elegant (cu unele lecturi anticipative) la bibliotecile
publice. De acolo cititorul va putea mai întîi să cerceteze titluri noi,
apariții proaspete... și apoi la librărie e mai ușoară decizia să cumpere noi
și noi cărți dorite pentru biblioteca personală (de familie). Aici mai este
aparatură diversă, mai este o îndrumare de specialitate, vizitatorii-cititori
mai pot căpăta și anumite relații/ cu
multe informații,/ și noi lansări,/ socializări/ și întrebări și... “răs...
punsături”, nu-i așa? Haideți să mai și
zîmbim! (Mă mai joc și eu cu româneștile dragi...
sfin-te/ cu-vin-te.../ spre-a mai ui-ta/ și-a în-frun-ta mai ușor cele
necazuri – antiromânești.../
antiomenești.../ și antifrățești...)
... Am zis cîndva că
“(...) sînt multe oaze de cultură aici... în Chișinău (...)”. Și cînd
m-a-ntrebat cineva “care sunt
acelea?”, i-am răspuns ferm: “În primul rînd... sînt bibliotecile!” (Eram la o lansare de carte.) Dar “auleu... și
vai de mine”! “am îndrăznit” să zic “sînt” și am fost “dulce și feminin
apostrofat” că... de ce zic și scriu
“sînt” și nu “sunt”? Și-am dat... “răs... punsătura”:“Eu voi zice-scrie SÎNT.../ întrucît este mai SFÎNT.” Au rămas
bronz. S-a făcut o liniște... blîndă și frumoasă. Nu s-așteptau la așa
răspuns... abracadabra. Apoi,/
vreo doi... au prins să aplaude apăsat: și toți, dezmeticiți/ și-nveseliți...
s-au luat după ei!
Se mențin aceste
“caraghioslîcuri lingvistice”... pentru că avem “oameni cu hambîțuri”, oameni
acaparați de... pîrdalnica inerție.../
(n-o să-i zic chiar inepție) sau oameni care n-au prea citit, n-au prea
cutreierat ei prin acest delicat (și patriotic!) domeniu. Da, o “delicată”, dar
atît de importantă și-n același timp... destul de SIMPLĂ problemă pentru a fi
rezolvată. Pe care ne-am făcut-o singuri –
în 1993-1994! Se va reveni la ortografia aceea mai veche (din 1953): înțeleaptă
și echilibrată. Sigur se va reveni! Și nu va mai trece multă vreme!
... De-a lungul mai
multor ani de colaborare în publicarea unor cărți ale Maestrului Ion Daghi (multe și ample!) atacam în
discuții și unele idei despre soarta
limbii române, despre traco-dacologie, despre “bietele etimologii străinești”
în lexicul românesc etc. etc. Odată (în vara lui 2016, la Centrul Academic
Eminescu), ascultîndu-mă atent, îmi zice: “Am
impresia, dar și speranța, așa simt eu, că dvs. vă ocupați deja... dar vă veți
ocupa și mai intens (în mod fundamental, poate în cîteva volume, poate cu o
echipă) de aceste probleme etichetate de unii, cum ați observat dvs. –
“sensibile”, “delicate”. Spectrul umanistic larg și deosebit de care dispuneți
vă va ajuta.”
Sîntem foarte mulți
(tot mai mulți! pe care, pe unii, și eu i-am activat/ în toate ce-am tot scris... și-am perorat!/ argumentat,/
justificat!) pentru vechiul cuvînt sînt
– cuvînt daco-rumînesc (putem să-i spunem). Și contra și... “măriei-sale” – acelui “faimos â din a”! Intrușilor care au adus, în cei “aproape 30 ANI”, multe
inconveniente pentru copii, tineret... pentru
toți cei... din întregul areal românesc,/ pentru toți cei... ce “se chinuie”
– și scriu și citesc. Iată cum
această buclucașă “mare trecere”, extrem de pripită, cum s-ar spune – “pe sub
mînă” și “fără drept de apel” – la “noua ortografie” mai întîi la București și
apoi în Republica Moldova (în 2017), cînd însuși Bucureștiul, cu... ale lui
capete limpezi, începuse deja de multă vreme să încline spre revenirea “la
loc”, deci, iată cum, stimați românofoni, “(m)ortografia” noastră din debutul
deceniului 10 secolul 20, a devenit/ un
nedorit “măr al discordiei”!
Vor veni mari
“răsturnări de poziție” în istoria,
filologia și lingvistica românească!/ (ele au mai și venit: doar că nu vor unii
să le recunoască). Dar trebuie
să alungăm: impertinența,/ suficiența/ și
insolența.../ exclusivismul,/ negativismul/ și egoismul... – toate indezirabile.../ inexplicabile. Și să nu
ne mai tăiem craca de sub picioare... în ce privește trecutul nostru adevărat/ și luminat:/ de mare popor...
primordial sanctificat...
Cu mulți-mulți ani în
urmă... “am plămădit” și “am copt” o carte cu titlul principal TENDANCES, RESSOURSES, SUGGESTIONS: (...) (E
lesne de-nțeles de ce nu prezint aici integral titulatura.) CARTEA a așteptat
mult... dar “tot nu-i dau drumu”! Vreau încă un pic “să se mai rumenească/ (să se mai... rumînească)”. E vorba de-o
lucrare substanțială din domeniul unei ortografii/gramatici (a sacrei limbi
române) cît mai logice, cît mai suple, cît mai armonioase și... mai temerare.
(De altfel am scris, în ani și ani, multe articole și cărți cu această
tematică... dezvoltată fie și tangențial în unele.) Eu, pe ici-pe colo, mai
plasez, mai aplic în scrisul meu unele idei din acea lucrare. Fără să dăuneze în niciun fel... și nimănui –
dimpotrivă, multora plăcîndu-le.../
(ba chiar... și urmîndu-le).
– M-ați
lămurit total asupra celor două “caraghio... slîcuri”, așa cum le numiți. Deja
vă sînt adept. Mă uimește profunzimea gîndirii Dumneavoastră. Dar... veți mai
reveni la Biblioteca de Arte?..
– Neapărat. Sigur voi
mai reveni. Vreau să văd în primul rînd acea întîrziată culegere de impresii despre marele artist al nostru – Ioan
Paulencu. Și... încă voi mai ajuta.../
cît “ceasu” mă va asculta... Chiar dacă sînt foarte ocupat, foarte prins în
multe acțiuni stringente. Am de-a pleca și într-o Franță, și într-o Italie, și
într-o Belgie... Dar s-au amînat,/ s-au
decalat multe... și din cauza
pandemiei...
– Vă mulțumim frumos
că, totuși, găsiți timp și pentru noi. Și sperăm că, în final, o să ne mai
spuneți cîte ceva despre Dumneavoastră... ca să vă cunoască mai multă lume.
– Sînt un preot din
România (o spun la începutul “șirului”... c-așa-i mai bine – “Preoți cu
crucea-n frunte, căci oastea e creștină...” –, profesor, scriitor, ecolog... să
nu uit de muzică... etc. etc. Vin pe aceste meleaguri... și pentru că lucrez foarte mult la publicarea de cărți (ajutîndu-i și pe alții), cărți pe care le ofer mai mult gratuit, colaborînd în același timp
și cu unele universități și, sporadic, și cu alte instituții. Poate chiar aici
la Dvs. n-au ajuns încă unele creații de-ale mele (poezie, proză, compoziții
muzicale, apoi ecologie, traco-dacologie, lingvistică ș.a.). De altfel, în
timp, am transportat tone și tone de cărți din România. Pot să spun – chiar din
anul 1990... cînd am pășit... pentru
prima dată/ granița ghimpată,/ strașnic apărată pe-atunci, în 28 iunie, o zi comemorativă, simbolică...
– Vă mulțumim
mult pentru acest interviu și vă așteptăm întotdeauna cu drag la Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi”.
– Vă mulțumesc și eu.
P.S. ortografia a fost respectată conform cerințelor autorilor.
