Эффект синергии

 

Светлана Унгурян,

библиотекарь филиала „Л. Украинка”

Возможно, некоторым из вас будет интересно почему эта статья названа столь необычно, и тогда, пожалуй, правильней будет, прежде всего, начать с объяснения самого термина синергии. Вот что сказано об этом в Википедии: “Синерги́я (греч. συνεργία “сотрудничество, содействие, помощь, соучастие, сообщничество” от др.-греч. σύν “вместе” + ἔργον “дело, труд, работа, (воз)действие”) — усиливающий эффект взаимодействия двух или более факторов, характеризующийся тем, что совместное действие этих факторов существенно превосходит простую сумму действий каждого из указанных “факторов”.

Теперь можно раскрыть, какую роль в моей жизни изначально имели как книги и чтение в целом, так и непосредственно сама библиотека. С самого начала, как только предо мной открылся чудесный мир книги, я начала ходить в библиотеку, сначала близлежащую к дому, потом в школьную. С детства меня привлекали библиотеки, их таинственный дух, было нечто притягательное во всей этой атмосфере. Так приятно было бродить меж стеллажей, выбирая книгу по вкусу, прикасаться к корешкам, сам запах, такой особенный, ни с чем несравнимый запах библиотеки – им словно пронизано все мое детство.

Библиотекарь всегда был для меня сродни Хранителю, книг ли, знаний или мудрости, заключенной в книгах, а потому если я и не мечтала стать библиотекарем, то по крайней мере всегда очень хотела этого, пусть даже неосознанно. Не знаю уж как так получилось, может кто-то наверху услышал мои тайные желания, может наконец сложились звезды, но я стала библиотекарем, а став им, только сейчас поняла, вот оно – мое призвание!

Но мало просто любить свою работу, также очень важна атмосфера в коллективе и чуткое руководство. Любой рабочий коллектив можно сравнить с командой или экипажем корабля, где руководитель будет капитаном. В этом отношении нашему “кораблю” повезло, так как команда у нас сплоченная, а капитан мудрый и справедливый.

Работа библиотекаря дает возможность общения с интересными, близкими по духу людьми, постоянно стимулирует творческий процесс, зарождая новые идеи для креативного подхода к работе. Все это необычайно вдохновляет и мотивирует на все более новые разрешения рабочих моментов. Таким образом и возникает так называемый эффект синергии, как в целом – благодаря отлаженному механизму совместной работы так и как некий симбиоз той энергии, что дает мне любимое дело и моя отдача в нем.

Stiluri de învățare în educația nonformală

 Stilul de învățare reprezintă modul prin care o persoană percepe, se comportă şi interacționează într-un mediu de învățare. Este un set de caracteristici individuale a modalităților de răspuns la situațiile de învățare și de prelucrare a informațiilor. „Stilul de învățare" se referă la o strategie mentală sau comportament frecvent aplicat în situațiile de învățare, construit în funcție de propriul potențial, mai ales în context educațional. Un stil de învățare este un stil preferat de a învăța.

 Tipologia axată pe „simțuri”:

•           Vizual – persoane care preferă să observe fotografii, grafice, diagrame, scheme etc. Obțin cele mai bune rezultate în realizarea unei sarcini atunci când au citit instrucțiunile sau când au văzut pe altcineva realizând sarcina respectivă. Expresia tipică: „Hai să vedem”;

•           Auditiv – persoanele preferă să asculte informația, prezentată în cuvinte. Cele mai bune rezultate le obțin atunci când sarcina le este explicată prin viu grai. Expresia tipică: „Hai să auzim”;

•           Kinestezic – persoanele preferă experiența fizică: atingere, manipulare. Sarcinile sunt îndeplinite cu succes dacă pot să experimenteze, să învețe pe măsură ce acționează. Expresia tipică: „Hai să încercăm”.

Caracteristicile celui care învață:

 

Vizual/A vedea	Auditiv/Ascultare	Kinestezic /Practic
Îl ajută dacă ia notițe sau dacă desenează ceva	Își amintește ce spune sau ce aude	Își amintește ce face, împreună cu toate experiențele trecute
Îl ajută graficele şi imaginile	Vorbește tare cu el/ea însuși/însăși	Îi plac recompensele cu caracter fizic
Întâmpină dificultăți la concentrarea asupra unor activități verbale	Nu se descurcă întotdeauna cu instrucțiunile scrise	Îi place să atingă oamenii în timp ce vorbește cu ei.
Preferă să privească decât să vorbească sau treacă la acțiune	Îi place să asculte pe alții citind ceva cu voce tare	Rezolvă efectiv problemele
Este de multe ori bine organizat	Șoptește în timp ce citește.	Bate din picior/cu creionul în masă
Își amintește ce vede	Îi plac discuțiile	Găsește modalități de a se deplasa.
Așază informațiile în format vizual	Are nevoie să vorbească în timp ce învață lucruri noi	Îşi pierde interesul când nu este implicat în mod activ.
Îi place să citească şi ortografiază bine	Își amintește numele  oamenilor	Nu ortografiază bine
Are o personalitate tăcută, liniștită	Fredonează/cântă.	Are o personalitate deschi-să
Observă detaliile	Zgomotul este un element de distragere a atenției.	Nu poate sta liniștit mult timp

 

Tipologia bazată pe teoria lui Kolb

 

Tipologia dezvoltată pe baza teoriei lui David Kolb, pornește de la intersecția a 2 axe:

·                    De la concret la abstract sau de la simțire la gândire

·                    De la reflexiv la activ sau de la privire la acțiune

Pentru a stabili cele patru stiluri de instruire, Kolb face referință la patru procese fundamentale de învățare: emoția, observarea, gândirea şi acțiunea.

•      Emoțiile şi simțurile (experiența concretă) – formabilii „percep” informația.

•      Observarea reflexivă – formabilii reflectă asupra modului în care informația va afecta diferite aspecte ale vieții.

•      Gândirea (conceptualizarea) – formabilii compară felul în care informația corespunde experienței anterioare  - se creează teorii.

•      Experimentarea activă – formabilii se gândesc în ce fel informația nouă poate să le ofere modalități inedite de a acționa.

Evidențiem patru stiluri de bază de învățare:

• ·         stilul activ;
• ·          stilul reflexiv;
• ·         stilul teoretic;
• ·         stilul pragmatic.

Activii (a încerca, a face) preferă activitățile care îi implică direct în experiențele noi. Le place tot ce este nou, sunt deschiși, entuziasmați şi fără prejudecăți sau scepticism, sunt flexibili. Cel mai mult le place să se afle în vâltoarea evenimentelor, activităților, atenției celor din jur. Principiul lor de bază este: „Voi încerca orice măcar odată!”. Deoarece sunt foarte entuziasmați de tot ce este nou, de regulă, mai întâi acționează şi apoi se gândesc la consecințe. Devin ineficienți şi, practic, nu mai sunt interesați să învețe ceva, dacă în activitate nu mai este nimic nou sau nu este implicare directă, activă.

·  Apreciază si se implică în experiențe noi, fără să stea pe gânduri

·  Sunt entuziaști față de ideile noi

·  Au o minte deschisă la nou

·  Se bucura de prezent

·  Emite judecăți bazate pe sentimente și intuiție

·  Îi place provocarea, se plictisește de detalii.

·  Caută să acapareze discuția în jurul lor

·  Caută să aibă permanent ceva de făcut, plăcându-le situațiile de criză pe termen scurt

·  Abordează problemele folosind metode de creativitate cum ar fi spre exemplu brainstorming-ul

·  Atunci când entuziasmul față de o activitate se reduce, caută altceva

·  Se plictisesc cu implementarea şi consolidarea unor aspecte pe termen lung. Le place să fie în mijlocul evenimentelor

Metode preferate: brainstorming, dezbaterea, rezolvarea de probleme, jocul de rol

Reflexivii (a face, a privi) preferă să observe ceea ce se întâmplă în jur. De regulă, evită participarea imediată în realizarea sarcinilor pe care le dă formatorul: mai degrabă observă ce fac ceilalți dintr-o parte. În instruire le place să colecteze date, să le analizeze, să dea aprecieri. Înainte de a trage o concluzie, o cântăresc foarte bine. Principiul lor de bază este: „De șapte ori măsoară şi o dată taie!”. Sarcinile care necesită multă gândire şi analiză îi fac pe reflexivi să învețe ușor şi cu mult interes. Spre deosebire de activi, nu le place să fie în centrul atenției, evenimentelor. Au un comportament pasiv şi, chiar, retras. Pierd interesul față de activitatea de instruire atunci când sunt solicitați să joace roluri principale, să fie activi şi energici, să gândească şi să acționeze rapid. Sunt foarte eficienți în realizarea sarcinilor de evaluare, elaborare şi completare de chestionare etc.

·         Le place să stea deoparte şi să analizeze asupra experiențelor noi

·         Adună date şi le tratează cu atenție înainte de a lua o decizie

·         Tind să amâne concluziile cât mai mult

·         Sunt precauți şi distanți

·         Persoane meditative, care îi ascultă pe ceilalți

·         Au nevoie de timp înainte sa-si spună părerea

·         Sunt oameni gânditori care consideră o problemă din toate unghiurile, analizând toate posibilele consecințe înainte de a lua o decizie

·         Preferă să stea în spate la întâlniri, observându-i pe ceilalți

·         Îi ascultă pe ceilalți şi așteaptă să înțeleagă bine sensul discuției înainte de a-şi exprima punctul de vedere

 

Metode preferate: auto-analiza, discuții în grupuri mici, chestionarele, observarea, feed-back-ul, interviul

Teoreticii (a privi, a gândi) preferă să analizeze şi să sintetizeze toate informațiile pentru a le transforma în teorii bine fundamentate logic. Lucrează cel mai bine la realizarea sarcinilor care ţin de formulare, analiză, valorificare de principii, ipoteze, modele, reguli etc. Manifestă o gândire logică pronunțată, cu ușurință elaborează scheme logice, standarde etc. În procesul de învățare se bazează doar pe fapte şi dovezi concrete. Sunt sceptici, nu acceptă oricare metode de instruire, mai ales cele interactive. Principiul lor de bază este: „Dacă este logic, este bun.” De regulă, ei pun întrebări de tipul: „Are sens?”, „Pe ce dovezi se bazează?”, „Care sunt ipotezele de bază?” etc.

• Dacă este logic, este corect
• Gândesc problemele într-o manieră logică
• Adaptează și integrează observațiile în teorii care li se par logice
• Sunt preocupați de teorii, modele, principii
• Tind să fie perfecționiști
• Tind să fie analitici şi obiectivi
• Nu se simt bine cu aspecte subiective
• Preferă certitudinea, nu ambiguitatea
• Învață mai ușor de la persoane cu autoritate, într-un mediu impersonal

 

Metode preferate: modele, statistici, citate, aplicarea teoriilor

Pragmaticii (a gândi, a încerca) preferă experimentarea ideilor. Ei leagă orice lucru pe care îl învață de practica de fiecare zi. Le este interesant să învețe doar atunci când văd legătura dintre ceea ce învață şi ceea ce pot aplica în viață de fiecare zi, ceea ce le poate aduce un beneficiu personal, un rezultat concret în 7 activitatea practică. Îi atrag foarte multe idei noi şi pe toate doresc să le experimenteze imediat. Ei sunt persoanele cu un foarte puternic simț al realității, „cu picioarele pe pământ”, le place să rezolve probleme şi să ia decizii practice. Principiul lor de bază este: „Dacă funcționează, înseamnă că este bun.” Se irită atunci când trebuie să asculte prelegeri teoretizate sau să facă lucruri care nu prea au aplicabilitate practică. Este bine ca un formator să poată identifica stilul de învățare al fiecărui participant şi să poată alege metodele de instruire adecvate pentru fiecare stil.

• Încearcă noi idei şi teorii pentru a vedea dacă funcționează în practică
• Ei fac acest lucru într-un mod pozitiv, folosind orice oportunitate pentru a experimenta.
• Sunt acel gen de oameni care se întorc de la training cu dorința de a încerca tot ce au învățat.
• Nu au răbdare la discuții vagi, fără scop
• Caută idei noi
• Sunt practici şi cu picioarele pe pământ, iau decizii practice
• Consideră problemele ca o oportunitate
• Găsesc soluții, aplicabilitatea informației
• Nu este de folos dacă nu funcționează

 

Metode preferate: studiul de caz, rezolvarea de probleme, discuțiile, aplicarea în realitate a celor învățate

 Cum învață oamenii mersul pe bicicletă?

•      Reflexivul – se gândește la ciclism şi privește alte persoane care merg pe bicicletă.

•      Teoreticul – înțelege care este tehnologia mersului pe bicicletă şi are convingerea fermă că o va face în curând.

•      Pragmaticul – solicită informații practice şi tehnici de conducere de la cineva care știe să meargă pe bicicletă.

•      Activul – se urcă pe bicicletă şi încearcă să nu cadă.

Formatorul trebuie să ia în considerare tipologia stilurilor de învățare pentru a facilita înțelegea mesajului de către formabil.

Tatiana Coșeri

Istoria macrameului - arta împletirii prin noduri

 Lilia Canțîr, șef serviciu, Filiala „Ștefan cel Mare”

Puțini știu cum a început istoria macrameului și cum a ajuns acesta să decoreze nu doar casele românilor, dar și pe ale altor popoare. Istoria împletirii prin noduri este de milenii. Ea a luat naștere încă atunci, când omul a avut nevoie să unească două capete de ață și a legat primul nod. Mai târziu, vânătorii din societatea primitivă împleteau mreje din lână, obținută din părul de la animalele pe care le vânau pentru hrană, dar și din ierburi de baltă.  La început, omul împletea mreje simple, fără noduri. Rețeaua a căpătat o formă mai stabilă când s-a parcurs la răsucirea firelor unul cu altul.  Rămășițe din astfel de mreje din fire de tei pot fi văzute în muzeele din Scandinavia. În zilele noastre pescarii din Malta și insulele Canare folosesc acest procedeu la împletirea capacelor pentru coșuri.

Mai apoi, mrejele fără noduri au fost înlocuite de cele cu „lacustru” și „peruan”. Astfel de mreje împleteau locuitorii Oceaniei, pescarii străvechi din Peru și cei africani din bazinul râului Congo. Odată cu perfecționarea firelor pentru împletit devenea tot mai greu de a păstra o formă constantă a ochiurilor. Era nevoie de noduri fixe. Așa fel de noduri au devenit cele „zimțate” și cele „țesute”. Împletirea mrejelor cu noduri țesute se practica în nord-vestul Europei din timpuri străvechi. În mlaștinile din Finlanda, cu 50 de ani în urmă, au fost găsite rămășite de mreje din timpul epocii de piatră. Pe parcursul evoluției și dezvoltării omenirii, atitudinea față de noduri era diferită. Erau timpuri când nodul era pur și simplu interzis. Printre multele tabuuri ale senatorilor romani, unul dintre ele era acela de a nu avea în haine nici un nod. Nodurile erau interzise în Laplandia și vestul Indiei la daiacii de litoral, la locuitorii de la nordul insulei Sulavesi(Indonezia).

În Rusia, legatul nodurilor însemna a vrăji , a descânta, a ghici, astfel scrie V. I. Dal . Creștinismul ortodox condamna purtatul amuletelor care erau confecționate prin noduri. Dar această concepție a fost manifestată față de aceste obiecte, a fost în unele locuri și de scurtă durată. Unele popoare, din contra, considerau că nodurile aduc noroc și folos. Despre aceasta ne relatează istoriograful roman Pliniu cel Bătrân. Se considera că prin legarea și dezlegarea nodurilor se pot trata anumite boli, așa ca hernia, fracturile ș.a. Nodul „kalach” (simplu) simboliza fericirea, bogăția și fertilitatea.

În orientul antic exista un mod de scriere prin noduri, cu ajutorul cărora oamenii adunau și păstrau informația necesară. Datorită acestui fapt, ei au salvat și transmis informații utile urmaților lor. Pe vasele grecești deseori întâlnim imaginea lui Hercule în piele de lei. Labele anterioare ale fiarei sunt legate pe piept cu un nod, care a primit numele de ”nodul lui Hercule” . Cu un astfel de nod sunt legate mantiile personajelor pe picturile murale din Egipt și tulpinile lotusului pe podoabele de aur ale faraonilor.  Grecii antici erau convinși de forța magică a nodului lui Hercule. Ostașii răniți își legau cu el rănile, executat din sfoară, și adesea era purtat la gât ca talisman. Marinarii împleteau din el lănțișoare și le legau la vârfuri de catarge, cu speranța că ele îi vor apăra de primejdii.

În Grecia antică, în timpul sărbătorilor populare, printre concursurile de iscusință era si acela de a lega și dezlega nodul  ”turcesc”, un nod foarte complicat, care, posibil, și este legendarul nod ”gordian”, dezlegarea căruia, conform legendelor vechi, promitea stăpânirea Asiei. Iată ce spune o  legendă:

„ În timpul răzmeriței din Frigia, oracolul a prezis să fie proclamat rege primul om care va sosi cu carul la Adunarea Populară. Acesta a fost Gordios Midas, fiul unui frigian sărac. Devenit rege, el a închinat acest car lui Zeus, l-a instalat în templu și a legat jugul de oiștea carului cu coajă de vișin printr-un nod foarte complicat .”

Știind legenda despre norocosul rege din popor, Alexandru Macedon a dorit să vadă renumitul car și nodul, dezlegarea căruia, conform prezicerii antice, promitea stăpânirea Asiei. Unele surse istorice ne povestesc că Alexandru n-a putut dezlega nodul gordian și l-a tăiat cu sabia. Alte surse ne vorbesc că ar fi invers și pretind că el ar fi dezlegat nodul și ar fi scos jugul și prin asta și-ar fi confirmat dreptul de a stăpâni Asia.

Arta macrameului a cunoscut o dezvoltare mai amplă în secolul IX î.e.n. Anume din acele timpuri încep a se împleti obiecte prin noduri. Cert este că mărturii asupra acestui mod de înnodare datează încă din vremea asirienilor și a babilonienilor. Fondatorii artei macrameului sunt considerați marinarii, care, în orele de răgaz, împleteau lănțișoare, colane, talismane, pe care le dăruiau prietenilor lor din țările îndepărtate. Lumea vestică a făcut cunoștință cu macrameul odată ce maurii din nordul Africii au început să călătorească spre Spania și apoi spre Franța. În secolul XIV de la marinari au însușit arta împletitului locuitorii  Indiei și ai Chinei. În catedrala din Madrid au fost găsite desene ale ornamentelor și nodurilor de macrameu din acele timpuri. Cam pe atunci macrameul a devenit cunoscut și popular în Italia. Dantele împletite garniseau cuverturile, draperiile și îmbrăcămintea.

Astfel au început să fie deschise primele școli de macrameu. În orașul Torino, Valentina Kavandoli învăța copii să împletească de la vârsta de 5-6 ani. Ea a introdus o metodă nouă de împletire, care-i poartă numele. Metoda are la bază folosirea firelor de două culori la împletirea nodului rips. Obiectele de macrameu au fost redate și în pânzele pictorilor. Astfel, în tabloul lui Sandro Botticeli „Închinarea magilor”(1476-1477) unul din personaje poartă scufie confecționată macrameu, adică prin tehnica de înnodare a firelor.

În secolul al XVII-lea arta macrameului s-a răspândit în Europa de Nord și America de Nord, dar și o mare popularitate a căpătat în Anglia. În Europa, garnisirea hainelor cu dantelă din noduri era un mare prestigiu. Însă, arta macrameului era apanajul unor puțini aleși. Ei creau admirabile exemplare de storuri, cuverturi, fețe de mese, huse pentru instrumente muzicale. Dantela împletită preferată de ei era din fire de aur și împodobea veșmintele persoanelor de rang duhovnicesc și regal.

Cu timpul, arta împletitului prin noduri era dată uitării, pentru a renaște, căpătând trăsături și denumiri noi. La diferite etape arta de a împleti se numea diferit: împletitură pătrată, dantelă din noduri, canaf din noduri etc. Abia în secolul XIX acest lucru de mână, ca meșteșug și artă, a căpătat numirea de macrameu. În limba turcă „macrama” înseamnă fular sau prosop, șervețel cu franjuri, care era de fapt o modalitate de a înnoda decorativ capetele țesăturilor astfel ca să nu se destrame, iar în limba arabă „migramax” - franjuri sau fular garnisit cu dantelă împletită.

Macrameul a cunoscut un nou val de răspândire în secolul XIX. Mostre ale articolelor împletite în acele timpuri se păstrează cu sfințenie în diferite muzee ale lumii. Ele au la bază nodul orizontal (de rips sau dublu) în toate variațiile: romburi, lănțișoare, colțișoare, carouri etc. Materialul pentru împletit era și el variat: fire de mătase și bumbac, găitan, fire aurite, lână ș.a.

În anii douăzeci ai secolului trecut macrameul renaște și devine la modă. Obiectele împletite, covoare, șervețele, abajururi, paravane, iar mai târziu storurile și cașpourile devin elemente de decor. După o perioadă lungă de umbra și uitare aprecierea macrameurilor a renăscut odată cu epoca hippie: anii șaptezeci au adus cu ei decorațiuni pentru pereți, articole de îmbrăcăminte, agățătoare pentru plante și multe altele făcute după metoda macrameului. Panourile împletite au început să fie combinate cu țesătoria.  Macrameul a luat o mare amploare la confecționarea balansoarelor, hamacurilor, pavilioanelor etc.

Astăzi, această artă a început să fie iarăși la modă, creațiile realizate în această tehnică fiind adaptate vremurilor noastre. Nu mai putem vorbi de vintage sau retro, căci prin tehnica macrameului sunt realizate obiecte moderne, elegante, care pot îmbogăți cu succes interiorul modern al caselor noastre. Cei care stăpânesc această tehnică și care iubesc creativitatea au reinventat macrameul și au făcut o pasiune din a crea o mulțime de lucruri noi, care ne atrag și care se potrivesc ambianței confortabile a unei case a timpurilor noastre.

Ultimii ani, arta macrameului a luat amploare mai mare. Pe lângă înfrumusețarea hainelor și ale încăperilor, a început să fie folosită decorarea localurilor publice. De exemplu, cafenelele și restaurantele de elită, în combinație cu articole țesute, folosesc macrameul. Elemente decorative executate din sfoară sunt amplasate pe pereți, abajururile frumos împletite sunt armonios îmbinate cu diverse culori ale încăperilor. Însă, elementul principal rămâne panoul-macrameu. Cel mai des puteți observa storuri-macrameu care înfrumusețează geamurile caselor de creație, dar și ale altor edificii, așa ca școlile, bibliotecile, saloane de frumusețe, centre comerciale etc.

Tehnica macrameului a fost folosită și la decorul scenelor pentru spectacole ale teatrelor, nu numai din țara noastră, dar și în alte state. În ultimii ani, la expozițiile de artă decorativă, târguri și festivaluri, organizate cu ocazia sărbătorilor naționale, dar și locale, tot mai des pot fi întâlnite lucrări de macrameu executate atât de meșteri profesioniști, cât și de amatori, iubitori de arta împletirii prin noduri.

Printre lucrările meșterilor populari din Republicile Baltice se întâlnesc deseori panouri murale, în care sunt folosite pe larg elemente cu ornamente geometrice combinate cu elemente din arta macrameului.

Macrameul exprimă elemente variate și originale fără ca să copie ceva sau pe cineva. Principiul folcloric se manifestă prin ornamente și combinații de culori. Articolele confecționate prin noduri se asortează de minune cu mărgele, chihlimbar și lemn, dar fără să exagerăm cu folosirea lor, pentru a nu aglomera lucrările cu detalii.  E important de ținut cont de materia și culoarea firelor, de alegerea iscusită a nodurilor și ornamentelor etc., pentru a conferi lucrărilor  o adevărată eleganță și finețe.

Macrameul cucerește tot mai mulți admiratori de toate vârstele. Această artă o învață copiii în școli și case de creație, dar și la Biblioteca „Ștefan cel Mare” din sectorul Botanica, una din filialele Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Această artă se învață în cadrul serviciului „Fantezie”. Copiii învață alfabetul și gramatica artei împletirii prin noduri. Ei împletesc cu pasiune lucruri frumoase și necesare, atât pentru decorarea odăilor lor, cât și a bijuteriilor pe care le poartă cu mândrie.

Popularitatea macrameului e ușor de explicat. Lucrările împletite prin noduri se deosebesc nu numai prin trăinicie, ci și prin frumusețea și eleganța lor. Această artă oferă mari avantaje în manifestarea creativă a persoanelor. Posibilitățile acestei arte sunt foarte mari. Produsele vor decora în mod favorabil garderoba, dar și interiorul apartamentului. Principalul lucru este dorința și imaginația.

Luăm în mâini o simplă funie, legăm noduri și …vom crea minuni. În tainele acestei arte vei pătrunde treptat. Pentru început vei afla despre istoria și posibilitățile ei, apoi vei învăța alfabetul nodurilor, vei însuși gramatica împletirii și abia după aceea vei începe să lucrezi la o lucrare simplă, apoi mai complexă, învățând pas cu pas procedeele de împletire, perseverând pentru a stăpâni firele de ață. Așa vei fi eroul care promovează această artă pentru a o dezvolta și a o promova ca pe cel mai străvechi meșteșug al oamenilor. Spiritul inventiv te va ajuta să faci și să creezi veritabile opere de artă.