Liliana Manoilova, bibliotecară, Biblioteca „Mihail Ciachir”
„Cărțile sunt cheile către imaginație și cunoaștere; iar
fiecare copil care deschide o carte intră într-o lume plină de posibilități
nelimitate." Mary Engelbreit
Copiii de la Grădinița nr. 150 „Izvoraș”, grupa nr. 13 „Buburuza" au
avut prima lor vizită la bibliotecă, sub îndrumarea minunatei doamne
educatoare, Anastasia Uretii. Fiecare experiență nouă reprezintă o aventură
plină de descoperiri și bucurii, iar pentru cei mici, cu vârste cuprinse între
5 și 6 ani, prima vizită la bibliotecă devine o oportunitate captivantă de a
intra în lumea minunată a cărților.
Primul pas în bibliotecă este adesea însoțită de o combinație fermecătoare
de emoție și curiozitate, reflectate pe chipurile micilor exploratori. Pentru acești
copii biblioteca a devenit o lume întreagă de posibilități neexplorate. Încă de
la intrare, atmosfera liniștită și mirosul plăcut de cărți i-au învăluit într-o
căldură prietenoasă.
Rafturile pline cu povești captivante și ilustrații colorate le-au devenit
insule ale imaginației, iar fiecare pagină întoarsă le-a deschis ușa către
aventuri magice și învățăminte noi. Pentru acești copii curioși, fiecare carte
astăzi a devenit o ușă către o lume nouă. Cu ochii mari și buzele ușor deschise
de uimire, copiii au descoperit povești pline de culoare, aventuri încântătoare
și personaje fascinante.
Copiii au avut parte de o zi plină de distracție. Au recitat poezii, au
răsfoit cărți și au ghicit ghicitori. Nu doar că am citit, ci am și participat
la activități amuzante. În plus, am privit o poveste educativă. A fost o
combinație de joacă și învățare, iar copiii au fost încântați să exploreze și
să descopere lucruri noi.
Această primă vizită la bibliotecă nu este doar un eveniment, ci o
experiență formativă, care plantează sămânța unei pasiuni pentru lectură ce va
continua să crească odată cu acești mici călători ai cunoașterii. La final, biblioteca
noastră a oferit fiecărui copil un card de utilizator, deschizând astfel noi
uși către minunata aventură a lecturii și descoperirii. Acest card al
prieteniei cu biblioteca nu doar le oferă acces la o varietate bogată de cărți,
ci îi integrează și într-o comunitate literară unită, indiferent de filiala
bibliotecii din orașul Chișinău.
Suntem încântați să vedem cum fiecare copil devine parte dintr-o lume
fascinantă de cunoaștere și imaginație, transformându-se în mici exploratori ai
lumii literare! Este o bucurie să vedem copiii fericiți și entuziasmați în
bibliotecă. Când ochii le strălucesc de bucurie și sunt plini de curiozitate,
înseamnă că experiențele oferite de bibliotecă și bibliotecar sunt cu adevărat
captivante.
Pentru noi, cei implicați în administrarea bibliotecii, această bucurie
este o sursă de inspirație și încurajare. Ne arată că munca noastră are un
impact pozitiv. Suntem dedicați să continuăm să oferim copiilor resurse plăcute
și captivante, contribuind la dezvoltarea lor intelectuală și creativă. Este o
mare satisfacție să știm că contribuim la formarea unor minți tinere pentru un
viitor promițător.
Prima vizită a copiilor la bibliotecă este un moment special, plin de
descoperiri, care îi încurajează să exploreze lumea cărților și să-și dezvolte
dragostea pentru lectură. Această experiență magică nu numai că deschide
porțile cunoașterii, dar creează și amintiri imortale în inimile micilor
cititori aflați la începutul călătoriei lor către tărâmul fascinant al
literaturii.