luni, 23 decembrie 2013

Branding-ul organizatiilor non-profit

Ce este marca? "Orice semn sau obiect vizibil folosit de o companie pentru a-si identifica bunurile si pentru a se diferentia fata de cele facute sau promovate de altii" - Enciclopedia Britanica.

  • Marca ta este cea care iti reprezinta organizatia si ii asigura distinctia fata de alte institutii filantropice.
  • O marca trebuie sa transmita clar mesajul catre sustinatorii potentiali.

Intr-o societate bazata pe imagine, branding-ul devine o afacere importanta. O marca realizata corespunzator este vitala pentru supravietuirea unei organizatii.

Despre crearea unei marci de succes

O marca este mai mult decat un logo sau o imagine. Ea influenteaza prima impresie fata de organizatie si felul in care iti este perceputa si apreciata munca de catre oameni. Institutiile finantropice si organizatiile de voluntariat ale caror marci sunt mai profitabile sunt si cele care rivalizeaza cu succes si au o imagine comparabila cu cea a companiilor. O marca bine evidentiata ar trebui sa le prezinte girantilor o imagine clara a competentei si profesionalismului organizatei. Dezvoltarea si promovarea unei marci de valoare ar putea atrage suporteri de partea ta, in defavoarea unei companii mai mici si cu actiuni caritabile mai putin cunoscute.
  • O marca ar trebui sa fie reprezentarea clara a conceptiei tale despre caritate si valorile ei.
  • Asigura-te ca marca este perceputa de publicul tinta ales.
  • Popularitatea unei marci bune este rezultatul unui mesaj consistent, a eforturilor constante de comercializare, experientei pozitive si a infatisarii pozitive a companiei, consolidata de-a lungul anilor.
  • Potentialii finantatori vor avea primul contact cu marca firmei tale, doar apoi urmand sa contacteze personalul firmei. Marca trebuie sa iti faca intelese nevoile si obiectivele filantropice. Doar apoi le vei putea cere suporterilor serviciile dorite.Ar trebui sa constituie o informatie despre ofertele companiei pentru cei care vor sa beneficieze de serviciile tale.
  • O marca trebuie sa reprezinte comunicarea interna si externa a firmei. Asigura-te ca limbajul si atitudinea personalului oglindeste caritatea de marca si obiectivele. Marca trebuie sa apara pe toate materialele promovate de companie.
  • Pregateste-te de reevaluari si, daca e nevoie, ia-o de la capat.

Organizatia si marca

Inainte de a-ti prezenta marca pe piata de desfacere, asigura-te ca promisiunile referitoare la caritate pot fi tinute. Daca le trasmiti oamenilor senzatia de incredere, ii vei incuraja sa se bazeze pe organizatia ta. Daca, in schimb, nu vei ajunge la inaltimea asteptarilor lor, reputatia organizatiei s-ar putea inrautati pentru totdeauna. De aceea, va trebui sa iei masuri pentru a te asigura ca acea caritate de marca coincide cu telurile tale.
  • Vorbeste cu sinceritate despre organizatia ta si scopul tau.
  • Discuta cu actionarii, angajatii, clientii si principalii parteneri si afla daca asteptarile lor coincid cu activitatea organizatiei tale.
  • Informeaza-te care este statutul tau fata de cel al concurentilor.
  • Analizeaza-i pe cei care iti sustin marca si afla de ce o fac.
  • Intreaba ce au de castigat beneficiarii serviciilor tale.

Motive pentru a schimba imaginea firmei

Daca te-ai hotarat sa faci acest lucru, asigura-te ca procesul de schimbare reuseste si ca avantajele pe care le ai in vedere vor spori.
  • Restrucurarea marcii ar putea ajuta compania, ar lansa-o pe noi piete si ar putea ajuta la cresterea contributiei tale financiare la operele de caritate.
  • Pastrarea aceleasi imagini multa vreme ar putea parea invechita si demodata. Unele imagini si stiluri tind sa fie asociate cu perioada in care au fost concepute, de aceea este nevoie inlocuirea lor. Are efect de intinerire a imaginii companiei.
  • Anumite cuvinte sau imagini au un impact negativ asupra succesului si vandabilitatii organizatiei tale. Adoptarea unei marci apropiate de consumator si care poate trasmite mesajul poate schimba performantele organizatiei.

Costurile

Institutiile filantropice care functioneaza cu buget redus nu isi pot permite sa angajeze un consultant. Bugetul multor institutii de caritate nu permite cheltuirea unei sume mari de bani pentru contruirea unei marci profesioniste. Totusi, exista variante secundare favorabile dezvoltarii unei marci bune.
  • Descopera firmele care accepta sa isi ofere in mod gratuit serviciile in scopuri caritabile.
  • E necesar ca imaginea organizatiei sa fie bine definita. Fii atent la felul in care se prezinta marcile globale, promovate de mass-media, si incearca sa le devii concurent.

Posibilele capcane ale unei imagini indraznete

Imaginea potrivita poate influenta favorabil institutia, atat din punct de vedere financiar, cat si din punct de vedere al implicarii societatii. Totusi, pot sa apara unele probleme. Acuzatiile de extravaganta, de exemplu, ar putea submineze valorile marcii, daca un donator considera ca banii cheltuiti pentru promovarea imaginii organizatiei ar trebui sa faca parte din fondul de caritate.
  • Organizatia ta trebuie sa isi poata justifica cheltuielile intotdeauna.
  • Daca esti de parere ca o completa restrucurare a imaginii va spori performantele organizatiei, considera-l o investitie. Prezinta dovezile posibilelor avantaje ale organizatiei si declaratiile sustinatoare ale girantilor.

Cum sa asiguri continuitatea succesului marcii tale

Masoara performantele si felul in care este perceputa marca ta prin intermediul studiilor de evaluare a marcilor.
  • Compara gradul de implicare al donatorilor existenti, noi si potentiali.
  • Evalueaza reactiile angajatilor si ale beneficiarilor tai.
  • Asigura un impact maxim al marcii organizatiei tale prin pastrarea legaturii cu nevoile oamenilor.
  • Tine minte ca publicitatea si promovarea imaginii se pastreaza in mintea oamenilor, mai ales daca sunt bine executate. Fii convingator si explicit prin mesajele pe care le trasmiti.

Sursa: eJobs

http://www.civic.md/util/82-marketing-non-profit/1914-branding-ul-organizatiilor-non-profit.html

joi, 19 decembrie 2013

Medalion literar-artistic: Liviu Damian – scriitor al soluţiilor artistice neordinare

Margareta CEBOTARI,
 bibliotecar principal, Filiala „Onisifor Ghibu”
 
Liviu Damian a făcut din actul scrisului
o torţă de lumină înnobilatoare pentru neam
şi a mers cu ea – demn – prin viaţă, şi a luminat cu ea,
încât lumina-i se revarsă şi azi – clară şi tainică – din tot
ce a scris şi a pătimit. (Gheorghe Doni)

Deosebite aprecieri ale creaţiei poetului a expus celor prezenţi scriitorul-academician Nicolae Dabija. Într-o perioadă de secetă culturală, Liviu Damian, fiind un om de o cultură înaltă, era ca un izvor ce răzbea la suprafaţă prin versurile sale excelente, remarcând şi faptul că a  fost prieten cu  binecunoscuţi scriitori din România – Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Nichita Stănescu. De sigur a fost nevoit să facă şi unele concesii în versurile sale – tribut vremurilor politice de atunci, de aceea opera adevărata a sa trebuie scuturată de aceste pete negre. Regretul cel mare este faptul că Liviu Damian nu a reuşit să scrie mai multe din cele ce avea de spus – a plecat prea devreme dintre noi.
Istoricul literar Ion Ciocanu a venit cu unele amintiri despre timpurile când el, împreună cu alţi tineri sfioşi de la ţară, setoşi de carte, veniseră la studii în Chişinău şi se bucurau foarte mult de întâlnirile cu poetul Liviu Damian. El era pentru ei ca o făclie ce-i îndemna să meargă mereu înainte, fără frică. Chiar din primele cărţi editate, Liviu Damian  a demonstrat că este un creator de versuri moderne, reuşind să ocupe un loc bine determinat în cohorta scriitoricească a anilor ’60 –’80. Poezia despre verbul matern este excepţională! Astăzi această poezie trebuie să fie expusă la loc văzut în orice şcoală!
Cum este deja tradiţional, în cadrul medalioanelor literare organizate de profesoara de limbă şi literatură română de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Veronica Postolachi, micii ei învăţăcei, elevi ai clasei a 5-P, au recitat versurile poetului. Elevi din  clasele VIII-X de la Liceele „Mircea Eliade”, „Gheorghe Asachi”, studenţi de la Colegiul Politehnic, USM, Universitatea de Medicină, foşti elevi ai profesoarei Veronica Postolachi  – în  eseuri bine structurate au încercat să prezinte universul poeziei lui Liviu Damian în viziunea celor tineri. Motivele predominante – vatra strămoşească, dorul de părinţi şi de meleagurile natale, iar Lumina din versurile sale semnifică Adevărul, Speranţa.
Un  moment deosebit de emoţionant şi memorabil ne-au dăruit membrii familiei poetului, care au venit cu amintiri frumoase, dar şi cu fragmente de film din arhiva familiei. Astfel,  în Sala Nuciferă  bibliotecii a răsunat vocea poetului, citind versurile sale în cadrul unor frumoase întâlniri cu cititorii, la care el participase. Despre implicarea lui în orientarea / îndrumarea generaţiei de poeţi tineri, care îl numeau cu mult drag – taică, ne-a povestit Anastasia Damian, soţia poetului. Remarcând, că a fost un excelent familist şi un tată bun, rugămintea ei către copiii din sală a fost să-i citească opera şi să se dorească să-l înţeleagă.
Elena Revenco, sora poetului, profesoară de limba română,  a venit cu frumoase revelaţii din copilăria lor, dar şi cu amintiri dureroase din perioada represiunilor prin care a fost nevoită să treacă familia în timpurile grele care le-a revenit tinereţii lor – anii ’40-’50 ai secolului trecut. Tragedia familiei Damian atunci a început: chiar dacă tatăl lor a construit şcoala din sat împreună cu sătenii, muncind din greu alături de ei cot la cot, pentru ca mai apoi să fie dascălul copiilor acestor ţărani, totuşi a fost arestat şi trimis la închisoare.
           
Fiica poetului, Rodica Damian-Andronic cu o deosebită dragoste şi-a reamintit de serile de neuitat în care tatăl lor, poetul Liviu Damian, le citea din versurile proaspăt aşternute pe hârtie, interesându-se ce păreri şi impresii produc. În casa lor erau întotdeauna multe cărţi. De mici în familia lor era ştiut – cartea e un lucru sfânt, fiindu-le cultivat un sentiment de pietate faţă de carte şi lectură. În sprijinul celor relatate au venit filmările din în arhiva familiei  despre acele clipe minunate ale vieţii lor.
Confesiuni din suflet au răsunat în sala bibliotecii din partea Gabrielei Damian-Timoşenco, o altă fiică a poetului: cultura, valorile adevărate, dragostea de ţară le-a învăţat de le părinţi, dar şi de la lecţiile excepţionale de limbă şi literatură română de la şcoală, realizate de profesoara Veronica Postolachi.
             Actriţa Ninela Caranfil, Artistă emerită din Republica Moldova,  a reuşit să ne tranziteze în poezia lui Liviu Damian, prezentând un recital din versurile regretatului poet, menţionând, că îl apreciază foarte mult pentru că a fost un om cu demnitate şi curajos, care îşi permitea în plin dezmăţ sovietic să spună, prin versurile sale, multe adevăruri durute. În final Ninela Caranfil s-a adresat cu un înflăcărat îndemn elevilor prezenţi – să citească cu drag opera acestui scriitor.



miercuri, 18 decembrie 2013

Cartea versului – colind

Diana Şontea,
 şef-oficiu, Filiala „Onisifor Ghibu”

Inconfundabilul Constantin Noica afirma în titlul său deosebit: „Cartea este o limitate care nu limitează”.
Probabil acesta poate fi considerat imperativul frumoasei întrevederi a învăţăceilor claselor primare, ai Liceului Teoretic „Minerva”, cu scriitorii Titus Ştirbu, Boris Schiţco şi folcloristul Tudor Colac.
Această manifestare a fost concepută „Extramuros”, anume în prag de Sărbătorile de iarnă, şi cum e firesc în aşa perioadă – de a veni şi de a face daruri, maeştrii i-au surprins pe cei prezenţi în Sala mare a liceului cu o deosebită donaţie de carte şi foarte multe-multe poeme-poezii care cântau refrenic Anotimpul alb. După un recital emoţionant şi frumoase colinde oferite de copii, poeţii invitaţi sau dezlănţuit şi ei cu „daruri” de lecturi ad-hoc, cu ingenioase ghicitori, sau cu legende tradiţionale.
Într-un moment, sala a sărit în picioare insistând să li se mai citească poeme cu Moş Crăciun, Albă ca Zăpada, cu Brazi frumoşi şi Bunei sfătoşi, încât scriitorii au uitat de timpul cronometrat şi şi-au continuat spectacolul.
Apoi a urmat un moment, demn de aventurile lui Guguţă. În Sala mare a intrat un pici din clasa 1-a, care a implorat-o pe mamă-sa să vină cu el, să-i citească pe de rost, dlui poet Boris Schiţco, toate poeziile din volumaşul Iarna. A făcut-o cu atâta dăruire de sine, încât pe final şi-a pierdut vocea, dar s-a ales cu cărţi de versuri cu urări de bine şi autograful autorului.
Pe final copii au „zmuls” promisiunea de a mai veni, de la îndrăgiţii scriitori Titus Ştirbu, Boris Schiţco şi folcloristul Tudor Colac.
Dna Ana Macarevici, directorul liceului, dar şi profesoară de Limba şi lit-ră română le-a mulţumit invitaţilor şi celor prezenţi, îndemnându-i pe toţi să cânte „Florile Dalbe”!

Frumos şi deosebit Spectacol de Poezie, Colind şi voie bună, dar el n-ar fi avut loc, dacă Biblioteca „Onisifor Ghibu” n-ar fi făcut şi n-ar fi organizat această Zi minunată! 

marți, 17 decembrie 2013

Anatol Moraru – scriitorul care se conformează orizontului de aşteptare al cititorului

Margareta CEBOTARI,
bibliotecar principal, Filiala „Onisifor Ghibu”

În deschiderea activităţii, lansarea a două volume semnate de Anatol Moraru Confidenţa unui loser (Ed. Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2013) şi Toţi sunt unu (Ed. TipoMoldova, Iaşi, 2013) directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, cercetătorul literar Vitalie Răileanu a ţinut să menţioneze, mai întâi, că operele  acestui scriitor plac mult tinerilor, eveniment confirmat şi de opiniile cititorilor vizavi de culegerea de povestiri Nu mă tentează (Ed. Cartier, 2011), promovată de BM „B.P. Hasdeu” în cadrul programului de lectură  „Chişinăul citeşte o carte” în anul 2011, şi mai ales faptul că în scrierile sale Anatol Moraru reuşeşte mereu să atragă cititorul  într-un univers imaginar, menţinându-l printr-un umor de bună calitate.
Ca de obicei, atunci când se lansează o carte nouă, în Sala Nuciferă a bibliotecii „Onisifor Ghibu” se adună multă lume bună – scriitori, critici literari, profesori universitari, dar şi cititori împătimiţi de lecturi de calitate. Fiecare a avut un cuvânt de spus despre autor şi cărţile lansate.
Maria Şleahtiţchi, doctor în filologie, critic şi cercetător literar, s-a confesat publicului prezent: am avut tot timpul conştiinţa că suntem parte integră a literaturii române, care este acolo unde se creează opere literare, oriunde s-ar afla geografic scriitorul, menţionând că Anatol Moraru este primul autor de romane din grupul literar unit în jurul revistei de cultură „Semn” de la Bălţi.   A urmat o mică incursiune în creaţia per total a scriitorului, cercetătoarea accentuând că Anatol Moraru vine cu o primă scriitură ironică, persiflantă – parcă ar da o replică la opera lui Aureliu Busuioc, încă de la prima lucrare editată (Nou tratat de igienă, Chişinău, 2002). A urmat un alt roman, Turnătorul de medalii (Chişinău, 2008),  care a supărat foarte multă lume, deoarece s-au recunoscut în unele personaje. Şi culegerea de povestiri Nu mă tentează (Chişinău, 2011) a provocat multe  întrebări şi presupuneri, cine ar fi eroii din viaţă vizavi de cei din carte. Deseori în textele acestui autor, apar momente surprinse ca evenimente din o anumită perioadă din viaţă, de aceea, citind noile cărţi – Confidenţa unui loser şi Toţi sunt unu – nu e cazul să punem semnul egal între narator şi autor… Scrierile lansate sunt iarăşi foarte provocatoare – găsim o proză dezinhibată, cu un limbaj direct din viaţă, ceea ce alcătuieşte, în fond, miza autorului pentru lectura cărţilor sale.
Reputatul istoric literar Ion Ciocanu, a ţinut să menţioneze în public că Anatol Moraru este şi un bun critic literar, care a văzut în operele scriitorilor, ceea ce nu au reuşit să exprime alţi critici până la el. În lectura textelor artistice ale autorului bălţean,  vede şi simte oameni concreţi, iar prototipurile personajelor sunt deseori oameni pe  care îi cunoaşte. Este important, de fapt, să înţelegem pentru ce şi pentru cine scrie autorul cărţile sale.
Un bun sfat le-a dat elevilor şi studenţilor, prezenţi în Sala Nuciferă a bibliotecii, scriitorul Vladimir Beşleagă: ca să-ţi dai seama despre ce este o carte, nu trebuie să te limitezi la părerile criticilor literari, trebuie să citeşti mai întâi opera. Lansările de carte îşi au rostul lor – ajută posibilul cititor al unei cărţi să înţeleagă mai bine opera, deoarece textele nu pot fi înţelese uşor – uneori sunt necesare unele explicaţii, a conchis maestrul.

            Profesorul universitar Ivan Pilkin a apreciat din start atât Editura „Casa de pariuri literare” din Bucureşti, cât şi Editura „TipoMoldova” din Iaşi, care contribuie enorm de mult la promovarea operelor scriitorilor din Republica Moldova. Cartea „Confidenţa unui loser” o percepe ca o continuare a cărţii precedente – Nu mă tentează. Găsim inserate aici zece nuvele – ca un fel de Decameron al zilelor noastre. Aproape în fiecare nuvelă este un moment erotic, iar naratorul din aceste texte este un om care vede viaţa de la o anumită vârstă, deja. Eroul este deseori un personaj nerealizat în viaţă, cu vise la fel nerealizate – un tipaj specific timpurilor noastre, de aceea chiar dacă fiecare propoziţie este plină de umor, nuvelele se citesc cu un zâmbet crispat, a concluzionat Ivan Pilkin.
            O cititoare i-a mulţumit scriitorului Anatol Moraru pentru apariţia unei noi cărţi, deoarece, chiar dacă nu sunt de proporţii mari, volumele sale sunt totuşi infinite ca impresii de lectură.
            Anatol Moraru a mulţumit atât colegilor pentru sincerele aprecieri, cât şi celor veniţi la lansare – pentru dorinţa de a fi cititori fideli ai cărţilor sale. Desigur, ideea tematică a noilor volume, recent ieşite de sub tipar, continuă temele anterioarelor apariţii, fiind parte componentă al aceluiaşi arhipelag tematic al scrierilor sale. Cu toată sinceritatea scriitorul a recunoscut: „Zilnic când le vorbeşte studenţilor despre literatură şi creaţia literară, implicit vin şi idei pentru a scrie texte despre viaţa de azi, deoarece metaforic vorbind – însăşi viaţa este un laborator de creaţie,  iar pentru a vorbi altora despre lumea din jur trebuie să o cunoşti singur mai întâi”.
Cei prezenţi au aflat şi care este crezul autorului în viaţă: nu trebuie să ne victimizăm, oriunde ai locui, dacă vrei să faci ceva  – nu ai decât să te mobilizezi pentru a crea ceva bun pentru societate. Doleanţa autorului către cititori a fost de a citi cartea cu gândul că putem reuşi în viaţă mai mult!

            Pe această notă de optimism a luat sfârşit frumoasa lansare a celor două cărţi semnate de Anatol Moraru, activitatea fiind filmată şi pentru a fi disponibilă unui public larg de spectatori ai emisiunii televizate „Cultura azi” (TVM, redactor Lidia Popodneac), fiind înregistrată sonor  pentru emisiunea „Convorbiri literare” (Radioul Naţional, redactor, Andrei Viziru). 

luni, 16 decembrie 2013

Biblioteca „Onisifor Ghibu” – un model cultural

Diana Şontea,
 şef-oficiu, Filiala „Onisifor Ghibu”
Zilele acestea am fost vizitaţi de un grup format din studenţi şi liceeni de la Universitatea A.Ş.M. şi a Liceului A.Ş.M. Au venit să facă un film despre Biblioteca noastră, despre fondul de carte şi serviciile oferite.
Margareta Cebotari pe post de bibliotecar principal, dar şi de ghid consacrat le-a vorbit despre Biblioteca „Onisifor Ghibu” ca un model de cultură cu titlu de permanenţă, demn de menţionat, care comportă în sine conotaţiile unui moment major în viaţa spirituală a chişinăuienilor. Prin această mărturie, dna Margareta Cebotari a confirmat scopul nostru de a crea mereu reverberaţii de suflet şi cuget, dar şi comuniune cu fiinţa noastră istorică.
Pentru a continua şirul ofertelor şi serviciilor noastre, oaspeţii noştri l-au invitat pe directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu” Vitalie Răileanu, critic şi istoric literar, la o oră de promovare şi popularizare a Bibliotecii la ei în instituţie.
Într-o sală frumos amenajată, dar tot în stilul unei Biblioteci (sic!), în prezenţa a 50 de tineri studioşi, dl Vitalie Răileanu le-a vorbit despre deosebitul fond de carte, ce depăşeşte 60000 de volume, despre activitatea Cenaclului Literar Artistic „Sic Cogito”, s-a referit şi la memorabile şedinţe ale Clubului „Poeţilor desculţi”, descoperind printre cei prezenţi o fidelă membră a Clubului, dar accentul referinţelor a fost plasat, la solicitarea gazdelor, pe activitatea „Laboratorului de cercetări literare şi biobibliografie „Onisifor Ghibu”. Li s-a oferit spre vizualizare şi studiere toate 6 cărţi editate: Academicianul Mihai Cimpoi – Savantul timpului prezent; Anatol Ciocanu şi senectutea teiului; Poeme şi epistole în zbucium (carte postumă despre creaţia poetică şi publicistică a scriitorului Petru Dudnic); Melopee pentru început de mileniu trei (volum antologic de poezii şi proză a membrilor „Clubului Poeţilor desculţi”); Pavel Balmuş sau forţa inepuizabilă a unui intelectual (volum de exegeze literare); În dialog cu Omul şi despre Om (interviuri şi schiţe de portret), dar şi manuscrisul care a fost transmis la tipografie – Petru Cărare un scriitor nonconformist.
A urmat şi un frumos dialog cu referinţă la utilitatea cărţii şi a lecturii, conturându-se importanţa manifestărilor cultural-ştiinţifice organizate, care urmăresc mai multe obiective de lungă durată: valorificarea patrimoniului informaţional al Bibliotecii, cultivarea valorilor naţionale, încurajarea şi sprijinirea cercetărilor prin promovarea marilor personalităţi ale neamului, suscitarea interesului pentru lecturi din cele mai reprezentative cărţi în viaţa omenirii.

Astfel de manifestări extramuros aportează beneficiul vădit prestigiul Bibliotecii în general.

vineri, 13 decembrie 2013

Regulamentul privind modul de conferire a categoriilor de calificare personalului de specialitate din biblioteci: Discuții publice

Stimați colegi,

Curînd, Ministerul Culturii a plasat pe site Proiectul Regulamentului privind modul de conferire a categoriilor de calificare personalului de specialitate din biblioteci.

Textul proiectului poate fi accesat la adresa: http://mc.gov.md/md/conspubl/

Propunerile și sugestiile pot fi trimise la adresa email: ecaterina.rudakov@mc.gov.mdmc@mc.gov.md

sau la adresa:
Ministerul Culturii , Piaţa Marii Adunări Naţionale nr.1, or.Chişinău,
Republica Moldova, MD 2033,
tel/fax  (22) 23 23 88

Termen limită pentru comentarii: 31 decembrie, 2013

marți, 10 decembrie 2013

Atelier de lectură şi învăţare inter-generaţională „Vreau să-mi citeşti!”


Locație: Filiala „Transilvania”
Bd. Mircea cel Bătrîn nr. 7

Formatori: Ana Maria Dudescu, Aura Campan, Biblioteca Județeană „O. Goga” Cluj (România)

11 decembrie 2013

10:00
Prezentarea programului „Vreau să-mi citeşti!”

Prezentarea participanţilor şi a obiectivelor sesiunilor de instruire
Învăţarea inter-generaţională: ce este şi ce ştim despre ea

Caracteristici psihologice ale generaţiilor implicate în proiect: copii de şcoală primară şi adulţii
12:00 - 12:15
Pauză
12:15 – 15:30
Lectura predictivă şi formularea întrebărilor bune

Tehnici de activizare a lecturii. Fiecare participant vine pregătit să prezinte două tehnici de activizare a lecturii
Pregătirea atelierelor de lectură

Oferirea de feedback constructiv


12 decembrie 2013

14:30 - 16:00
Activitate demonstrativă:
Atelier de lectură inter-generaţională cu tema Cartea ilustrată
Participă  copii de 6-7 ani, părinţi şi bunici
16:00 - 16:30
Sesiune  Întrebări şi răspunsuri


Vechi manuscrise ale bibliotecilor Vaticanului și Bodleian disponibile online

Biblioteca Vaticanului și Biblioteca Bodleian, a Universității Oxford, au oferit acces online la primele aproximativ 1,5 milioane de pagini de scrieri vechi.

Cele două biblioteci au anunțat încă din 2012 lansarea unui proiect comun de 4 ani privind digitalizarea unora dintre cele mai importante lucrări din colecţia lor de manuscrise ebraice, grecești și de alte proveniențe. Acest proiect în valoare de 3,3 milioane de dolari este susținut de Fundația Polonsky în scopul “democratizării accesului la informații”.

“Ne-am propus să oferim oricui și-ar dori accesul la aceste extraordinare opere care aparţin întregii umanități”, a comentat Monseniorul Cesare Pasini, prefectul Bibliotecii Vaticanului. “În plus, prin această metodă (de digitalizare) asigurăm conservarea conţinutului acestor manuscrise“, a mai adăugat acesta.

Printre primele manuscrise accesibile publicului larg sunt Bibliile Gutenberg de la ambele biblioteci, o biblie grecească din secolul XI și una germană din secolul XV. Conform Agerpres, adresele la care pot fi căutate aceste documente sunt www.bodleian.ox.ac.uk și respectiv www.vaticanlibrary.va.


Biblioteca Vaticanului a fost înfiinţată în 1451 și dispune de o extraordinară colecție de manuscrise și documente din lume — peste 180.000 de manuscrise, 1,6 milioane de cărți și peste 150.000 de gravuri, desene și alte documente. Biblioteca Bodleian este cea mai mare bibliotecă universitară din Marea Britanie și dispune de peste 11 milioane de volume și de documente.
Text expediat de Ana Sofroni

luni, 9 decembrie 2013

Moldova vizitată de un poet polonez

Ecaterina Nedzelschi,
                                                                           şef filială, Filiala A. Mickiewicz”

           
Filiala polonă „A. Mickiewicz a organizat pe 7 decembrie întâlnirea cu poetul polonez Mateusz Pieniążek, autor de legende, basme, culegeri de poezii pentru copii.
            Autorul a lansat noua sa carte bilingvă Wiersze Moldawskie, editată în Przemzśl, 2013. Vizitând de mai multe ori Moldova, a rămas impresionat de căldura ei, de meleaguri, drumuri de ţară, de oameni şi oraşe.
         A fost în Ocniţa, Orhei, Raşcov, Bălţi, în satele Grigorăuca, Stârcea. Stâncile Orheiului încălzite de soare, o şopârlă, micii păstori, alee de nuci, de-a lungul drumului, liniştea serii, Nistrul curgând domol, o căruţă cu 2 ţărani… Toate văzute şi simţite le-a redat prin versuri.
           Traducerea în limba română a fost făcută de Lucia Ţurcanu, critic literar. Domnia sa a povestit publicului prezent în sală, cât de dificilă a fost această muncă: Mateusz Pieniążek foloseşte multe metafore, are o poezie densă. Autorul foloseşte limbajul la diferite niveluri, mai academic apoi mai simplu. Mi-a fost greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a armoniza aceste niveluri lingvistice. Mă opream, lăsam pe un timp cartea, apoi reveneam şi căutam alte cuvinte. Am vrut să aduc mesajul autorului, cititorului român.
Eu personal citind cartea am descoperit o Moldovă nouă, o ţară cu multă lumină, cu oameni blânzi şi buni la suflet  - şi-a dat părerea  Lucia Ţurcanu.
            Cei prezenţi în sală – minoritatea etnică polonă, utilizatori de origine români şi ruşi au ascultat foarte atent autorul, iar Lucia Ţurcanu a fost şi în postură de traducător în discuţia autor-utilizatori.
Mateusz Pieniążek s-a bucurat să asculte poeziile sale în polonă şi română, recitatul pregătit de utilizatorii bibliotecii. Studenţii Colegiului de Muzică “Ştefan Neaga” au interpretat o suită de melodii moldoveneşti la nai, cobză, vioară, acordeon. Oaspetele a fost plăcut  surprins.
            La finele întâlnirii toţi doritorii au primit câte o carte cu autograful autorului.

Propunem spre atenţia utilizatorilor poezia Te citesc, Moldovă, în 2 limbi:


vineri, 29 noiembrie 2013

Relevarea parteneriatului dintre bibliotecă şi şcoală în cadrul lecţiilor deschise

Liliana JUC,
şef oficiu, Filiala Târgovişte

O modalitate mai nouă de a releva parteneriatul dinte şcoală şi bibliotecă a devenit  participarea la lecţiile deschise susţinute de către profesorii Liceului Dante Alighieri. Contribuţia bibliotecii la buna desfăşurare a acestor activităţi se manifestă prin prezentarea produselor bibliografice – reviste bibliografice, organizarea expoziţiilor tematice.

În noiembrie, am fost invitată la o lecţie deschisă de istorie în clasa III-a, Liceul Dante Alighieri, profesor Liuba Paiu, unde am prezentat revista bibliografică tematică Pe urmele domnitorilor români. Ora de istorie a fost organizată după ultimele exigenţe fiind utilizate tehnologii, forme şi tehnici de lucru actuale: lucru în echipă, evaluarea de sine, problematizarea, studiu de caz etc. Elevii au demonstrat că sunt nişte pasionaţi de istorie, s-au încadrat activ în procesul de desfăşurare a lecţiei, prezentînd cunoştinţe temeinice la subiectul Domnitorii Ţării Moldovei şi Ţării Româneşti. A fost o oră interactivă, unde prin conversaţia euristică (de la particular la general) s-a însuşit tema nouă – Mircea cel Bătrîn şi Alexandru cel Bun – strategi şi diplomaţi iscusiţi. Elevii au descoperit de ce au fost supranumiţi Mircea cel Bătrîn şi Alexandru cel Bun, ce loc ocupă în istorie aceşti domnitori, ce rol a avut fiecare dintre ei la dezvoltarea economică, socială, culturală a Ţării prin lectura informativă din manual, materialul prezentat în power point, studiu de caz. Ei au înţeles mai bine ce înseamnă cuvîntul diplomat, politică externă, internă, au tălmăcit sinonimele cuvîntului ţară – imperiu, ducat, regat. Pentru o mai bună însuşire, elevii au fost încadraţi în jocul cognitiv, unde din izvorul nescris (o oală de lut), au fost folosite izvoarele scrise (fişele); au lucrat individual cu harta mută, unde au marcat Cetatea Chilia şi Cetatea Albă, au făcut însemnări pe axa timpului. Prin tehnica brainstorming, elevii au găsit similitudini dinte cei doi domnitori Alexandru cel Bun şi Mircea cel Bătrîn şi anume: ambii au fost buni cîrmuitori, diplomaţi, au dus la prosperarea ţărilor, au domnit în acelaşi timp, au fost prieteni, şi diferenţele: Alexandrul cel Bun – domn al Ţării Moldovei, iar Mircea cel Bătrîn –domn al Ţării Româneşti. Pentru desăvîrşirea lecţiei de istorie, dar şi pentru a face din această oră un eveniment a fost înscenat un fragment din Scrisoarea III de Mihai Eminescu (dialogul dintre Mircea cel Bătrân şi Baiazid).

La final, am prezentat revista  bibliografică tematică Pe urmele domnitorilor români, o  sursă sigură în aprofundarea cunoştinţelor la subiectul lecţiei: Mircea cel Bătrîn şi Alexandru cel Bun – strategi şi diplomaţi iscusiţi. Volumele - Stan, Magda. 101 personalităţi şi evenimente istorice. Bucureşti, 2003; Pe urme de domnitori şi domne, rege şi regine. Iaşi, 2003; Ioan-Aurel Pop. Istoria românilor. Bucureşti, 2011; Târgovişte: veche cetate de scaun. Bucureşti, 1999; Istoria ilustrată a Românei. Bucureşti, Chişinău, Cluj, 2009; Mihai Eminescu. Poezii, Chişinău, 2006 - au avut o scurtă adnotare, prin care s-a tins să se sublinieze specificul, noutatea şi importanţa fiecărei cărţii, suportul lor informaţional în pregătirea temelor pentru acasă, realizarea posterelor, şi însuşirea amplă a materialului.  

În cadrul acestei ore şi-a găsit relevarea parteneriatul Bibliotecii Târgovişte cu Liceul Dante Alighieri, exprimat prin diploma de menţiune înmînată distinsei profesoare Liuba Paiu şi muţumirile aduse bravului colectiv al acestei clase participante la numeroase şi diverse activităţi – ore de lectură, întâlnirea cu scriitoarea Claudia Partole, cu prezentatoarea Mariana Bahnaru în cadrul Campaniei O vedetă în bibliotecă.

Activitatea în parteneriat este benefică pentru ambele părţi participante — îşi oferă suportul necesar părţile, biblioteca îşi face simţită utilitatea, promovînd astfel fondul de carte şi serviciile prestate. O astfel de activitate este o pistă de lansare ce oferă noi oportunităţi de deschidere şi manifestare pentru a te face remarcat, util, şi o posibilitate de a promova valorile culturale perene ale acestei entități — cartea şi lectura sub toate formele şi formatele lor.

Participarea la orele deschise prin prezentarea unui produs bibliografic – revistă bibliografică sau organizarea unei expoziii tematice, este o modalitate de a reflecta colaborarea dintre bibliotecă şi şcoală şi un model de parteneriat



joi, 28 noiembrie 2013

Impactul ,,Săptamânii Uşilor Deschise’’ asupra cititorilor Filialei ,,Ştefan cel Mare’’

Valeria BEŢIVU, şef oficiu,
 Filiala ,,Ştefan cel Mare’’

Când o naţiune se deşteaptă
cărţile îi sunt memoria
(Ted Hughes)

 Recent, Filiala ,,Ștefan cel Mare ’’ a organizat cea de-a IX-a ediţie a ,,Săptămânii Uşilor Deschise’’, o săptămână plină cu activități culturale. Fiind amplasată în sectorul Botanica, activităţiile s-au organizat în colaborare cu instituțiile de învăţământ din zonă.  În aceste zile, la bibliotecă au venit o mare parte dintre cunoscătorii rostului cărţii.  Programul bogat în activităţi a inclus :


Conferinţe :
  •  Liviu Ioan Stoiciu şi scriitorii basarabeni
  •  Noutatea prozei lui Paul Goma
  • Scriitorul şi disidentul Paul Goma: ieri şi azi
Concurs cognitiv educativ:
  • Cu Vasile Romanciuc ajungi faimos între elevii claselor a III-a sectorul Botanica
Medalion Literar:
§  Seară de poezie în memoria lui Alexandru Muşina
Expoziţie de carte:
§  Expoziţie de cărţi şi fotografii Paul Goma
Lecturi literare:
§  din opera lui Paul Goma, în interpretarea actriţei Dana Tapalagă (România)
Spectacol literar:
§  Iepurii nu mor, în regia Inei Sudu, după romanul omonim al scriitorului Ştefan Baştovoi.
Recital de poezie: în memoria lui Eugen Cioclea.
În faţa publicului Bibliotecii ,,Ştefan cel Mare’’ au fost prezenţi oaspeţii din România care au participat la conferinţa Liviu Ioan Stoiciu şi scriitorii basarabeni. Unde Teodora Fântânaru directorul Bibliotecii Judeţene Vrancea şi-a susţinut prezentarea.

Toate aceste activităţi au avut drept scop îmbogăţirea şi aprofundarea diapazonului de cunoştinţe a utilizatorilor cu creaţia marilor scriitori ca Paul Goma, Alexandru Muşina, Savatie Baştovoi, Eugen Cioclea, Vasile Romanciuc.  Ne bucură faptul că în urma acestor conferinţe, lecturi literare, recitaluri de poezie din operele scriitorilor postmodernişti au devenit mai cunoscuţi şi mai solicitaţi. Şi zicem asta, deoarece, după încheierea acestei săptămâni, cărţile lui Paul Goma, Alexandru Muşina, Savatie Baştovoi, Eugen Cioclea au devinit foarte solicitate. Chiar şi la o săptămână de la încheierea manifestărilor, utilizatorii încă mai vin după cărţile care au constituit obiectul conferinţelor şi lecturilor literare.  Astfel încât  dacă după acestă aniversare  bibliotecii ,,Ştefan cel Mare’’ i s-ar căuta un calificativ – actualizat, acesta ar fi scriitorii contemporani la ei acasă. Un calificativ pe care scriitorii îl merită deoarece niciodată aşa ca după Săptămâna Uşilor Deschise nu a fost o concentrare atât de mare din partea cititorilor  asupra lecturilor postmoderniste.
În concluzie, pe scriitori contemporani i-am putea numi brand-ul bibliotecii ,,Ştefan cel Mare’’, deoarece activităţile dedicate operelor acestor scriitori  au contribuit la sporirea numărului de utilizatori în bibliotecă şi la promovarea literaturi contemporane în rândul tinerilor.