vineri, 26 iulie 2013
Eticheta paginilor de pe Facebook
Sfaturi utile pentru administrarea paginilor de Facebook le găsiți aici http://diez.md/2013/07/25/eticheta-paginilor-de-pe-facebook/
miercuri, 24 iulie 2013
O întâlnire de neuitat cu actorul Petru Hadârcă
Irina ABABII,
bibliotecar, Filiala
„Onisifor Ghibu”
În ziua de 18 iulie am avut
plăcerea să particip la o frumoasă întâlnire cu binecunoscutul actor şi regizor
Pertu Hadârcă, gazda evenimentului fiind
Biblioteca „Ştefan cel Mare‟ unde şi s-au întrunit iubitorii creaţiei
maestrului, cititori şi bibliotecari.
Din cele relatate am aflat
multe lucruri interesante, pe unde mai triste, pe unde mai haioase, despre
această personalitate remarcantă. Spre exemplu, la întrebarea: „ Au fost oare
părinţii contra meseriei alese ?”– răspunse cu tristeţe în ochi: „Da, au
fost, şi cel mai mult tata, căruia i-am spus, că dacă te ascult şi fac cum
doreşti o să ţin pică toată viaţa pe tine, iar dacă fac aşa cum vreau eu, şi nu
reuşesc, atunci am să ţin pică toată viaţa pe mine însumi”… Dar cel mai mult
i-a părut rău că tatăl, pe care l-a iubit foarte tare, nu şi-a văzut feciorul
recitând vreun vers, sau jucând pe scenă. Această stare de durere sufletească
s-a răsfrâns şi asupra celor prezenţi deoarece se resimţea sinceritatea acestor
amintiri…
Este bine cunoscut faptul că
Petru Hadârcă e îndrăgostit de operele marelui clasic I. L. Caragiale pe care
l-a citat pe de rost de multe ori pe parcursul comunicării cu publicul. Această
pasiune i-a venit în perioada când făcea
serviciul militar în oraşul Odesa, deoarece, stând la cart, pe furiş, ca timpul
să treacă cu mai mare folos, îl citea pe Caragiale şi Eminescu. Mai mult decât
atât, primul spectacol realizat la începutul carierei a fost „O noapte
furtunoasă”(sic!), după care au urmat un
şir de alte spectacole minunate.
Despre teatru, actorul a
relatat că: „ Orice rol îţi dă posibilitatea să pătrunzi în intimitatea
istoricului şi este un bun exerciţiu
pentru a intra iar şi iar în scenă …” De aceea nu m-a mirat faptul, când,
curioasă fiind, am întrebat: „Ce este pentru Dumneavoastră primordial – să fiţi actor sau regizor?”,
îndată am primit răspunsul: „Actor!”.
Aşadar, Omul-spectacol Petru
Hadârcă ne-a confesat multe din culisele Teatrului radiofonic pe care îl
realizează şi la care participă în continuare cu multă plăcere. Ceva deosebit
pentru noi a fost prezentarea a două CD-uri cu înregistrarea unor asemenea
spectacole. Ne-am bucurat că astfel, multe piese regizate de Petru Hadârcă,
pentru talentul căruia ne exprimăm toată stima şi admiraţia, vor deveni
accesibile pentru un public larg.
Mă bucur îndeosebi că am fost
şi eu la această întâlnire de neuitat, mulţumind bibliotecii „Ştefan cel Mare”
pentru invitaţie şi cred că ar fi bine, şi util, să ne vizităm reciproc la
activităţile organizate de filiale.
luni, 22 iulie 2013
Colocviile de vară la Biblioteca Municipală
Biblioteca Municipală pe parcursul ultemelor săptămîni a postat mai multe informații despre ... Este un indice pentru ediția a doua a Colocviilor de vară. Subiectele și perioada de desfăşurare - fiți atenți!!!! - urmează să fie făcute publice în această săptămînă (cel tîrziu miercuri). Cum credeți ce vom discuta?
vineri, 19 iulie 2013
Marketing în rețele de socializare
Editura «Манн, Иванов и Фербер» a publicat cartea Marketing în rețele sociale. Publicația este apreciată și în scurt timp a devenit populară. Conținutul și o mică prezentare a cărții o puteți citi pe http://www.mann-ivanov-ferber.ru/books/mif/social_media_marketing/
„Lecturile verii” pentru toate vărstele
Eugenia Plămădeală,
Bibliotecar principal, Filiala “Alba Iulia ”
Vara este în plină mişcare.
Fiecare dintre noi aşteaptă acest anotimp pentru a se desfăta cu o gură de aer
la munte, la mare, la ţară … Dar cum să mergi în vacanţă de unul
singur, mereu cauţi un prieten cu care să mai stai la sfat. În această situaţie
te ajutăm noi, bibliotecarii. Cel mai fidel şi cuminte, inteligent prieten,
poate fi, credem noi, o carte bună, un scriitor talentat. Biblioteca propune
diverse programe de lectură – “Chişinăul citeşte o carte”, “Ora poveştilor”,
dar pentru perioada estivală este binevenit programul “Lecturile verii”. În
listele de recomandare bibliotecarul include cele mai recente, cele mai în
vogă, cele mai interesante şi captivante cărţi pentru toate gusturile şi
vârstele.
Expoziţiile
din incinta bibliotecii pun în evidenţă opere jubiliare, autori jubiliari,
cărţi noi pentru lecturi din plăcere. De curând Biblioteca „Alba Iulia” şi-a
completat rafturile cu titluri noi din
colecţia „Adevărul” şi nu numai. Cititorul care vine la bibliotecă, dar în vara
aceasta vin destul de mulţi copii şi părinţi, studenţi, adolescenţi, bunici,
pot găsi printre rafturile doldora de cărţi, un titlu de carte intrigant şi,
iată, deja avem un prieten sfătos pentru câteva zile însorite sau mai puţin
însorite.
Venind mai des la bibliotecă
copilul se revede într-o lume fantastică a cărţii, o mulţime de cărţi noi pe care
încă nu le-a răsfoit. Deseori, copiii care găsesc pe raft o carte incitantă, se
aşează la masă şi, adâncit în citire uită şi de mâncare, şi că îi aşteaptă mama
acasă…, regăsindu-se într-o lume cu eroi din poveşti. “Citim şi ne distrăm” – auzim uneori de la copii în discuţii individuale.
Probabil, zicem noi, ei se distrează în compania unui prieten foarte bun şi
inteligent.
Cartea îşi caută cititorii şi
în afara bibliotecii. Acum, vara, bibliotecarul merge mai des la copiii din grădiniţe
cu cărţi noi şi adecvate vârstei lor, în special abecedarele, versuri pentru
micuţi, poveşti.
Mulţi
chişinăuieni, pleacă vara la odihnă la mare, la munte, dar unii doresc şi să mai
citească. Chiar dacă afară plouă cu găleata, noi avem mulţi vizitatori.
Întrebaţi de bibliotecari, dacă nu-i deranjează condiţiile meteo de afară şi,
dacă nu pleacă la odihnă, ni se răspunde: „Pentru mine să mă odihnesc, înseamnă
să citesc o carte bună. Este îmbucurător că biblioteca „Alba Iulia” nu are
vacanţă, iar grupurile de copii şi adulţi care vin să caute vre-o carte încă
necitită care să le inspire lniştea sufletească necesară unei vacanţe
împlinite.
Cu toate că,
bibliotecarii de la „Alba Iulia”, împreună cu Biblioteca Municipală „B. P.
Hasdeu”, şi autorităţile publice locale, se află în plină perioadă de pregătire
a unui program deosebit de manifestări culturale şi artistice, prilejuit de cea
de-a 15-a aniversare de la fondarea bibliotecii, care coincide frumos cu
Sărbătoarea Naţională a basarabenilor, Limba
noastră cea română, localizând desfăşurarea programului chiar în curtea
bibliotecii, pentru ca buiucănenii să aibă parte de o sărbătoare chiar în
cartierul în care locuiesc, uşile bibliotecii sunt deschise 9 ore pe zi şi 6
zile pe săptămână pentru toţi cei care caută o carte pentru vacanţă.
Lectura înaripează sufletul, adevărul
acestor cuvinte se ascunde în fiecare dintre noi, adevăr care poate fi
descoperit, doar atunci când îţi potoleşti setea cu un pahar de apă rece din
acel izvor, care este cartea.
Vă aşteptăm,
dragi prieteni, lângâ raftul cu cărţi!
miercuri, 17 iulie 2013
Bibliotecarii drochieni - motivaţi pentru modernizare. Vizită de documentare la biblioteci din Botoşani şi Suceava
Direcţia Cultură a raionului Drochia a organizat o vizită de documentare şi schimb de
experienţă în România, în biblioteci - centre regionale Biblionet. Temeiul a
fost unul generos – de a acumula experienţă, de a motiva bibliotecarii pentru
modernizare, de a dezbate probleme similare cu bibliotecari din România, de a
stabili legături durabile cu aceste biblioteci. Delegaţia a inclus 3 persoane
de la biblioteca raională, doi de la biblioteca pentru copii, 10 bibliotecari
din bibliotecile rurale şi 3 persoane de la Direcţia Cultură.
Componenţa grupului relevă deschiderea şi dorinţa administraţiei locale de a
revitaliza, reinventa biblioteca publică în comunităţile raionului Drochia,
fapt salutabil şi exemplificator pentru alte raioane.
Primul reper biblioteconomic a fost Biblioteca Județeana
"Mihai Eminescu" Botoșani la care ne-am informat în legătură cu modul
în care programul Biblionet a fost implementat la bibliotecile publice
din judeţul Botoșani. Cornelia Viziteu, directoarea BJ Botoşani
ne-a prezentat biblioteca – amplasament, istorie, servicii, activităţi,
personal, finanţare şi relaţii cu comunitatea botoşăneană. Responsabilul de
Biblionet Botoşani, Iulian Moldovanu a susţinut o prezentare "Programul
Biblionet in Romania" în cadrul
colocviului profesoral "Implementarea programului Biblionet in
bibliotecile publice botoșănene", precum si aplicații practice, la Mediateca Bibliotecii
Județene "Mihai Eminescu" Botoșani.
Bibliotecarii din raionul Drochia au văzut o bibliotecă
modernă ca activitate pentru public convingându-se că nu există limite în diversificarea
serviciilor pentru public, că nu există vacanţe în activitate. La ora 11
dimineaţa sala de lectură era plină de cititori, calculatoarele ocupate de
utilizatori, alte secţii şi săli cu membri ai
diverselor cluburi, cu o agenda
de activităţi culturale, la una din care
am participat şi noi. Am numărat 21 de cluburi cu programe de vacanță: Clubul
de civilizaţie şi cultură niponă; Clubul de IT, de germană, de greacă, de
rusă!!!, de gramatică, de engleză, de franceză, de matematică, de biologie, de
chimie, geografie; Clubul de şah; Clubul micilor reporteri, Clubul
colecţionarilor, Clubul de desen, de spaniolă; Clubul de lecturi publice,
Clubul de dans… toate active pe timp de vară.
Biblioteca
Judeţeană Botoşani ne-a oferit şansa de a vizita o bibliotecă din micul orăşel
Bucecea, o bibliotecă cuprinsă de programul Biblionet, şansă care a
transformată-o în una foarte dinamică, fără de care comunitatea nu îşi
închipuie activitatea. La fel biblioteca mustea de cititori. Bucecea a fost un
exemplu de cum atrage membrii comunităţii în bibliotecă şi de cum îi
loializează ca utilizatori activi. Întâlnirea noastră a fost pregătită, mediată
şi moderată de utilizatori. Ei se mândreau cu biblioteca lor accentuând faptul
că biblioteca este instituţia care le oferă posibilitatea de a explora,
imagina, le stimulează abilităţile creative şi este locul unde îşi expun
rezultatele activităţii creative. Biblioteca publică din Bucecea nu e un local
tip ci unul adaptat, care cere reparaţie, dar atât de activ, de viu încât este
un local care te cucereşte. Este şi un exemplu de bibliotecar care munceşte cu
pasiune şi dăruire.
Bibliotecarii au cules multe impresii şi au învăţat
lecţii utile pentru viitor.
Următorul punct biblioteconomic a fost Biblioteca
Bucovinei (Judeţeană) Suceava. O bibliotecă cu tradiţii cărturăreşti şi de cercetare.
Directorul, Gabriel Cărăbuş, ne-a prezentat şi ghidat prin bibliotecă
răspunzând la toate întrebările bibliotecarilor drochieni avizi de noutăţi. Au
văzut o bibliotecă, la fel, foarte activă pe timp de vară. I-au impresionat
dotarea tehnică şi cu resurse
informaţionale a secţiei pentru copii şi serviciile pentru copii începând cu
cea mai fragedă vârstă. Aici au întâlnit cel mai mic cititor – o fetiţă de un
an sau poate mai mica, dar care se simţea foarte bine pe canapeaua bibliotecii
urmărind cum fraţii ei se jucau la o
consolă cu jocuri cognitive. Tot aici au văzut, pentru prima dată, cum se împrumută o carte în regim automatizat
utilizând soft-ul Bibliofil.
A urmat biblioteca orăşenească Rădăuţi care, ca dotare,
spaţii, servicii era mai aproape de situaţia multor biblioteci din spaţiile
periferice din RM. Aici s-a dezbătut despre siguranţa copiilor pe Internet,
practici de acces la Internet ,
servicii pentru public şi relaţia cu guvernarea locală, care s-a dovedit a fi
aproape similară cu practicile din RM.
Ambele popasuri profesionale le-au furnizat multe idei
pentru modernizări ulterioare.
După fiecare vizită discuţiile generau în adevărate
colocvii profesionale la care se expuneau toţi într-un cadru mai degajat şi
care durau până după miezul nopţii.
Alături de vizite
de interes profesional, bibliotecarii drochieni au vizitat cele mai
importante obiective culturale, istorice şi turistice ale oraşului Botoşani,
Suceava, Rădăuţi.
În concluzie a-și vrea să evidențiez următoarele:
1. Călătoria bibliotecarilor drochieni a fost
un feedback la participarea şefului Direcţiei Cultură Drochia, Petru Ababii, la
programul de Liderism (a găsit resursele necesare, relaţiile de parteneriat cu
Consiliile de Cultură din Botoşani şi Suceava care au fost foarte receptive,
deschise, implicate în buna organizare a vizitei);
2. Bibliotecarii s-au convins de şansa şi oportunitatea
oferite de Programul Novateca –
instruire, suport tehnic, schimbarea mentalităţii asupra relaţiei bibliotecii
cu comunitatea;
3. Bibliotecarii au conştientizat că
biblioteca publică trebuie să fie proactivă în relaţia cu APL;
4. Bibliotecarii s-au inspirat din experienţa
văzută, pe viu, pentru activităţile viitoare (părându-le rău că această vizită
are loc după prezentarea proiectelor la Novateca
şi nu înainte pentru că ar fi folosit cunoştinţele acumulate şi ar fi
fost mult mai creativi);
5. Bibliotecarii au conştientizat că e
imperativ necesar să revitalizeze biblioteca în consens cu timpul şi
necesităţile comunităţii.
Acest tip de vizite cu schimb de experiențe
sunt benefice și cu acțiune de durată pentru că, sunt convinsă, multe idei vor fi preluate, ajustate și
implementate, cu specific autohton, în multe din bibliotecile din raionul
Drochia.
dr., conf. Univ. Lidia KULIKOVSKI
luni, 15 iulie 2013
Ce pot avea de împărţit un basarabean şi un american?
Valeria BEŢIVU şef oficiu
Filiala ,,Ştefan cel Mare’’
După
,,Jurnalul Bibliotecarului’’, Dumitru Crudu mai publică în acest an romanul
,,Un american la Chişinău ’’,
pe care scriitorul Vladimir Beşleagă o consideră cea mai bună carte
a sa. Până a fi publicat, romanul a avut un traseu
foarte interesant şi zbuciumat. Prima versiune a fost scrisă în vara lui 1995,
în Flutura, satul de baştină al autorului (ce coincidenţă, şi romanul va apare
tot vara, dar peste 18 ani), dar a fost sechestrată în contul unei
datorii la chirie de către un basarabean care a dispărut în Italia cu tot cu
manuscris. La cincisprezece ani distanţă, scriitorul l-a rescris, dar
rezultatul fiind un alt roman, complet diferit faţă de cel pierdut.
Am
putea spune că e un roman despre o braşoveancă fatală, care lasă numai victime
în jurul ei, de care se îndrăgosteşte basarabeanul Anton, gazetar la secţia
fapt divers la cotidianul “Monitorul de Braşov”. Spre stupoarea sa, cea mai
frumoasă femeie din Braşov
îi acceptă avansurile. Dar până la un timp. Până apare un american straniu,
pornit să vadă o eclipsă de soare undeva pe lângă Piteşti . Care, aşijderea, se îndrăgosteşte de
prea frumoasa domnişoară Lora. Rivalitatea dinte american şi basarabean
continuă şi cu mult după ce cei doi se îndepărtează de Lora, pe care, un alt
iubit de-al ei, o sluţeşte, pentru a fi doar a sa. Anton este un personaj atât
cu defecte cât şi cu calităţi pozitive: este orgolios, vulnerabil, ranchiunos,
răzbunător, bun, sensibil, perfid, profitor, inocent, gelos, frustrat, generos.
Anton este o victimă a propriului său destin şi a propriilor sale obsesii. El
vorbeşte o română aproximativă, foloseşte neologisme, chiar şi necunoscându-le
sensul. Într-un fel, Anton este un basarabean tipic, deorece aceleaşi probleme
de vorbire le au majoritatea basarabenilor care pleacă la studii peste Prut . Pe lângă drama lingvistică, Anton mai trăieşte şi o
dramă identitară şi existenţialistă.
Autorul
a încercat să construiască un roman plin de viaţă, despre nişte tineri de la
sfârşitul anilor nouăzeci, peste care se rostogoleşte istoria ca un tăvălug.
Într-un cuvânt, este un roman captivant şi actual. E un roman în care ne
regăsim cu toţii.
sâmbătă, 13 iulie 2013
Fântâna profesorului
Puterea dumnezeiască din neputinţă se naşte (Apostolul
Pavel)
Ţin în mână ghidul
bibliografic „Писатели Москвы”, ediţia din 1987 şi răsfoindu-l, o inscripţie
m-a făcut să-mi reţin atenţia: scriitorul Druţă Ion. Am avut o strângere de
inimă, căci nu este zi în care să nu fie solicitată opera lui din bibliotecile
noastre din Basarabia şi nici un alt scriitor nu e studiat atât de mult în
programa şcolară cum e studiat Ion Druţă. La sfârşitul anilor ’60, când în Basarabia
noastră a devenit posibilă afirmarea literară a basarabenilor nu numai prin
originalitate, colorit şi specific, ci şi prin concepţie, Ion Druţă s-a
stabilit cu traiul la Moskova, din motive lesne de înţeles. Scrie, continuă să
scrie cum a făcut-o dintotdeauna, în limbile română şi rusă. Şi nu ştim ce e
mai bine, cert e faptul, că opera lui dramatică ne-a făcut cunoscuţi pe noi
moldovenii în lume, pe scena teatrelor mari din oraşul Moskova şi ni nimai. Prin
cărţile sale pentru prima oară s-a reuşit să se reprezinte esenţa caracterului
moldovenesc, afirmându-l ca pe unul original şi profund, clădindu-i un
fundament filozofic în operele sale Frunze
de dor, Casa mare, Povara bunătăţii noastre, Sania, Biserica Albă, Sfânta
Sfintelor ş.a. A trecut mai bine de jumătate de secol – 55 de ani de la
ieşirea sub tipar a celebrei Frunze de
dor. Chiar şi unii mari neprieteni ai marelui scriitor susţin că această
povestire este de o perfectă măiestrie artistică, practic este unica lucrare
literară de proporţii, care s-a bucurat chiar de la apriţie de o mare
popularitate din partea criticilor literari şi, cu toate schimbările politice,
etice, conjuncturale etc., este prezentă în programele şcolare şi universitate
din învăţământ pe tot parcursul acestei perioade de timp. Ion Druţă scrie astăzi
de la Moskova, se interesează de toate, câte-n lună şi-n stele, dar o deosebită
atenţie o acordă tinerei generaţii – viitorul ţării noastre. Este adânc
îngrijorat de cotele majore ale infracţiunilor şi corupţiei din domeniul
educaţiei şi învăţământului la care s-a ajuns, de predarea defectuoasă a limbii
române la alolingvi, căci o bună parte din aceşti bacalaureaţi au picat
exsamenele. Luarea de atitudine faţă de aceste fenomene negative în societatea
românească demonstrează poziţia lui civică, verticalitatea opiniilor şi
poziţiei sale faţă de Moldova. Recent a adus în discuţie o problemă, începută
încă prin anii 1988 -1989, atunci când d. I. Druţă a expus ideea în faţa
şefilor de stat de atunci, de a consolida spiritualitatea suveranităţii şi
stabilităţii statului nostru prin ridicarea unui monument, ca să rămână peste
vremi mărturie a timpurilor pe care le trăim şi o revenire la credinţa milenară
în Iisus Hristos. Ideea acestei epopee extraordinare o
constituie motivul creaţiei populare, omagiu eroului anonim al baladei “Mioriţa”. Locul pentru faimosul
monument Lumânarea Recunoştinţei a
fost ales Câmpia Sorocii, care învăluie an de an albia bătrânului Nistru.
Monumentul a fost clădit pe o stâncă de asupra apelor. Ca să ajungi la el trebuie să urci 650 de trepte. Acolo sus, o capelă în
formă de lumânare înaltă de 29,5 m, lumina căreia pe timp de noapte strabate
pâna la Otaci si Camenca, scrutează împrejurimile. Monumentul constituie un complex arhitectural sobru şi este unul dintre
cele mai importante zidiri din istoria moderna a Moldovei. Ideea propusă de scriitorul Ion
Druţă încă în anul 1987 a fost realizată mult mai târziu. Fiind prezent la
ceremonia de deschidere, scriitorul a declarat ca “Lumânarea Recunoştinţei”
reprezintă cea mai controversata operă de artă a contemporanietăţii. El şi-a
exprimat speranţa că monumentul va consolida societatea, indiferent de simpatii și apartenenţă la diferite formaţiuni politice. Monumentul a fost inaugurat la
27 martie 2004. De la înălţimea la care se află acest edificiu se extinde o
panoramă extraordinar de pitorească, cu o coloristică accentuată, consistentă a
vegetaţiei, ce se reflectă în apele Nistrului şi cu formaţii abrupte ale
stâncii, conturându-se treptat într-o cascadă imensă. Această operă de
arhitectură, împreună cu întreaga operă druţiană vor rămâne în memoria
colectivă a noastră. Însă alta este problema, drept care motiv m-a făcut să
scriu aceste rânduri. Ca să urci cele 650 de trepte, să închini o lumânare şi
apoi să le şi cobori, nu este atât de simplu. De aceea, I. Druţă, de la
Moskova, fiind deziluzionat de starea de lucruri de la noi şi văzând că nu se
mai termină vremurile grele pentru Moldova, provocate în primul rând de fărăfelegi, delapidări şi furturi crase îşi
simte responsabilitatea deplină faţă de ţară, ca fiind fiu al acestui neam. Speranţa,
care-i încălzeşte inima şi îi dă un prilej de bucurie el o simte atunci, când merge
la baştină şi alături de sute de copii gălăgioşi, îndrumaţi de profesori urcă
şi coboară scările sorocene la Lumînarea Recunoştinţei.
Pe feţele lor se poate citi elan, curiozitate, speranţă. Un lucru însă este
trist, sticla de masă plastică cu apă, ce se trece din mână în mână şi
insistenta rugă în şoaptă: „Dă-mi, te rog, şi mie o gură”.
În legătură cu acest
fapt scriitorul I. Druţă aderesează o scrisoare deschisă tuturor cadrelor
didactice din Moldova. Da, anume profesorilor, căci ei ne sunt spijinul nostru
şi la bine şi la rău, căci ei vin cu copilaşii noştri la Lumânarea Recunoştinţei şi le vorbesc de neam şi ţară. Atât ce ne-a
mai rămas. În scrisoare autorul încearcă să-şi descarce sufletul, dând vina pe
imaginaţie. Datorită ei, scriitorul a avut clipe de luminare, care i-a permis
să vadă o fântână frumoasă în vârful dealului, înconjurată de copii, iar pe
colanul ei sta scris cu litete aurite
numele oligarhului care a băgat frica în toată ţara. Altă dată a văzut fântâna
nou-nouţă jos, la talpa scărilor, cu o
inscripţie adânc incrustată în piatră
aleasă de Cosăuţi în toate cele patru laturi, cu emblema
partidului care, cu
siguranţă, la alegerile viitoare... În alt caz o echipă imaginară de mari
specialişti veniţi tocmai din Chişinău au făcut lucrări de sondare, dar care au
ajuns la concluzia că nu se pot de continuat cercetările din lipsă de fonduri
de bani. recunoaşte,
Şi tot imaginaţia l-a
încurajat pe domnul Druţă, ca în ziua Învierii, aflându-se în trecere pe o
ulicioară din îndepărtata Moskovă să întrevadă Câmpia Sorocii, iar acolo, la
Zastânca, în vârful dealului, copii adunaţi în jurul unei fântâni frumoase. Deasupra colanului, sub un acoperiş
de tablă, luceau în bătaia soarelui două cuvine – Fântâna Profesorului. Aici
scriitorul recunoaşte până la urmă, că
imaginaţia nu este un blestem, ci este un dar, un mare dar divin.
Cu marea dramă prin care trece azi ţara, învăţătorimea e
ultima fracţiune a societăţii care nu e chiar cu totul la pământ – scrie mai
departe scriitorul în scrisoarea sa. Fântâna Profesorului nu e atât un scop în
sine, cât un mijloc de consolidare.
Scrisorea marelui
scriitor Ion Druţă a fost trimisă şi publicată în ziua de 15 mai curent la
redacţia ziarului „Făclia”, săptămânal de informaţie, opinie şi cultură
pedagogică. În acest răstimp la adresa redacţiei deja au sosit multe mesaje de
susţinere şi încurajare financiară a proictului „Fântâna învăţătoruluiu”.
Consemnare A. Moldovanu, or.
Chişinău
vineri, 12 iulie 2013
ABC-ul relațiilor pe Facebook
Pentru a asigura o vizibilitate coerentă și corectă a profilului Dvs. pe Facebook Vă recomand următorul blog http://alexlebedev27.wordpress.com/2012/03/15/abc-ul-relatiilor-pe-facebook/#more-5577. E taaare interesant. Deja am implementat și testat. Succese!
Mihai Eminescu un univers deschis la Biblioteca „Ovidius”
Viorica Moraru, Natalia Ghimpu
Filiala Ovidius
Literatura noastră a avut de-a lungul
timpului parte de poeţi adevăraţi şi deosebiţi de talentaţi, care ne-au lăsat o
operă minunată de care putem fi întotdeauna mândri. Deasupra tuturor însă,
a strălucit mereu o stea, Luceafărul
poeziei româneşti, o stea care nu se va stinge niciodată - Mihai
Eminescu. Cu prilejul a 163 de ani de la naşterea poetului la Filiala Ovidius s-a dat start Programului Eminesciana în cadrul căreia sau
desfăşurat mai multe feluri de activităţi însoţite de diverse expoziţii de
carte. Printre primele activități a fost prezentarea
de carte Ce-o fi vorbit oare Eminescu şi
Creangă autor Dumitru Mămăligă.
Este o nuvelă pentru copii şi adolescenţi în care autorul a dorit să reînvie plimbările
şi discuţiile dintre Eminescu şi Creangă. Dornici de a afla tainele
mărturisirilor şi momentele de bucurie a acestor doi mari scriitori au fost
elevii clasei a IV-a de la Gimnaziul nr. 41. Interesul copiilor le-a trezit nu numai dialogul şi discuţiile,
dar şi descrierea frumoaselor seri de vară cu lună plină, bojdeuca, prispa,
plăcintele, ulicioarele şi mahalalele. Prezentul volum este parte componentă a Colecţiei Din viaţa oamenilor de geniu
şi ne familiarizează cu felul de a gândi, felul de a discuta şi felul de a
proceda a marilor scriitori români Mihai Eminescu şi Ion Creangă. Copiilor le-a
plăcut enorm prezentul volum aflând lucruri noi despre relaţia de prietenie a
acestor doi mari genii ai literaturii române.
Următoarea activitate a fost Ora de lectură Pe
urmele lui Eminescu (Program extramuros pentru persoane dezavantajate Împreună cunoaştem mai mult). Mihai Eminescu în operele sale a
desfăşurat mai multe subiecte: dragostea, femeia, fenomenele cosmice, natura
etc. Natura este întâlnită în majoritatea operelor lui Mihai Eminescu, este
singura care îi cunoaşte secretele şi singura care îl înţelegea în momentele
sale de tristeţe şi de singurătate. În poeziile pentru copii Eminescu redă sentimentele de
bucurie Codrule, codruţule, Ce mai faci,
drăguţule? Că de când nu ne-am văzut Multă vreme au trecut..,. precum şi
sentimentul de tristeţe Ce te legeni,
codrule, Fără ploaie, fără vânt Cu crengele la pământ ? - prin descrierea codrului în diferite
anotimpuri. Este foarte important, pentru copiii de la Scoala auxiliară Nr. 5 (copii
cu dizabilităţi) ca să conştientizeze, prin versurile lui Mihai Eminescu, că Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor,
dar natura e veşnică Iar noi locului ne
ţinem, Cum am fost, aşa rămânem: Marea şi cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna
şi cu soarele, Codrul cu izvoarele. Volumul
Unde eşti copilărie? de Mihai Eminescu a fost propus spre lectură celor 17 participanţi, fiind cei mai
buni elevi de la Şcoala auxiliară Nr. 5 şi putem afirma că mesajul de a păstra natura a fost recepţionat
prin înţelegerea, prin recitarea cu suflet
a versurilor din această carte. Scopul Filialei Ovidius de a cultiva dragostea faţă de opera lui Mihai Eminescu
paralel cu cultivarea dragostea faţă de natură şi-a atins scopul prin
înscrierea în rândurile beneficiarilor a mai multor elevi pentru a lectura
opera marelui poet naţional Mihai Eminescu.
Promovarea
operei lui Eminescu s-a desfășurat și în cadrul Programului Ora Poveştilor care are
loc în fiecare zi de joi la filiala Ovidius. În luna iunie s-au desfăşurat
patru activități cu genericul Eminescu
printre noi cu poveştile sale. Au
fost selectate, pentru lecturare şi pentru a fi discutate, următoarele poveşti Făt
Frumos din lacrimă, Frumoasa lumii, Borta vântului, Călin Nebunul. În
călătoria imaginară a poveştilor a fost, ca de obicei prezenţi,
ghidul/prezentatoarea noastră Cristina Voroneanu, voluntara bibliotecii
împreună cu grupuri de copii (beneficiari
ai bibliotecii).
Poveştile eminesciene au profunde rădăcini folclorice, valorificând basmele populare
cu personajele lor mitologice, sunt un mijloc de comunicare şi o bună metodă de instruire pentru
a cultiva adevărurile fundamentale ale vieţii, sunt prima hrană spirituală a
copilului care îl învaţă să judece. Toate poveştile au fost citite cu atenţie,
fiecare având un scop concret care a fost propus spre atenţia cititorilor,
fiind urmate de discuţii, jocuri pentru memorarea temei şi a concluziilor
individuale. Ora poveştilor este importantă pentru copiii în familiarizarea
cu creaţia lui Mihai Eminescu, prin aprofundarea deprinderilor de lectură,
dezvoltarea gândirii şi imaginaţiei creative, formarea abilităţilor de
exprimare şi comunicare, cultivarea sentimentelor nobile şi a gustului estetic
prin intermediul cuvântului artistic.
Creaţia lui Mihai Eminescu este actuală şi în prezent pentru toate
vârstele, gen şi timp. Multe generaţii şi-au educat spiritul Patriotismului,
şi-au cultivat dragostea faţă de cuvântul artistic, dragostea de natură etc. Filiala Ovidius
va fi mereu la dispoziţia beneficiarilor dornici de ai cunoaşte opera şi în
continuare.
miercuri, 10 iulie 2013
Admiterea 2013: specialități noi și posibilități captivante de dezvoltare profesională
În perioada 16-27 iulie 2013 are loc depunerea
dosarelor pentru admiterea la studii superioare de Licenţă (Ciclul I) şi studii
superioare de Masterat (Ciclul II).
CICLUL I (LICENŢĂ)
Pentru admiterea din
anul curent pentru Ciclul I (Licenţă) la domeniul de formare 344 Ştiinţe
ale Informării sunt prevăzute locuri la buget şi în bază de contract la
specialitatea Biblioteconomie, Asistenţă Informaţională şi Arhivistică,
precum şi la două specialităţi noi: specialitatea Tehnologia Comunicării
Infodocumentare şi specialitatea Servicii Informaţionale şi
Socio-culturale.
Specialitatea
– 344.2 Tehnologia Comunicării Infodocumentare
Este o specialitate
practică marcată de următoarele direcţii – administrarea, expertiza şi
consultanţa privind resursele infodocumentare (tradiţionale şi digitale);
socializarea, educarea, instruirea şi consultanţa diferitor categorii de
utilizatori de informaţie; medierea şi transferul de cunoştinţe; cercetarea ştiinţifică
a resurselor infodocumentare şi a consumatorilor de informaţie.
Domeniul activităţii profesionale: centre
de informare ştiinţifică şi tehnică, centre infodocumentare din domeniul
dreptului, educaţiei, business, cultură; centre de consulting infodocumentar; ştiinţă
şi practică infodocumentară, inclusiv toate tipurile de biblioteci, subordonate
diverselor ministere şi departamente; instituţii editoriale şi librării;
arhive, muzee şi alte instituţii şi organizaţii din sistemul comunicaţiilor
infodocumentare.
Posibilităţi de angajare în câmpul muncii: centre
de informare ştiinţifică, biblioteci, arhive, muzee, servicii personal, librării,
edituri, agenţii de consulting informaţional, birouri ale instituțiilor (publice)
destinate lucrărilor administrative şi alte instituţii infodocumentare.
Lista profesiilor conform specialităţii: administrator
al serviciului electronic de informaţie; analist-indexator; arhivar;
bibliograf; bibliotecar; administratori de sisteme informaţionale şi produse
multimedia / hipermedia; documentarist; expert în supravegherea tehnologică, informaţională şi inginerie documentară; expert-consultant în informare
documentară; formator în informare / documentare; gestionar de metadate;
gestionar al circuitului documentar; gestionar al documentelor instituţionale;
inginer informaţie tehnico-ştiinţifică; profesor documentarist; redactor
tehnic; secretar-referent; specialist al transferului informativ şi cognitiv;
specialist în cercetarea informaţiei şi arhivare electronică.
Specialitatea
– 344.3 Servicii Informaţionale şi Socio-culturale
Reprezintă o
specialitate praxiologică orientată spre următoarele direcţii – crearea,
gestionarea şi evaluarea serviciilor informaţionale, sociale şi culturale;
prestarea serviciilor informaţionale pentru utilizatori individuali, colectivi şi
instituţionali; coordonarea serviciilor socio-culturale în administraţia publică
locală, centrală; instruirea diferitor categorii de utilizatori privind
furnizarea de servicii informaţionale; gestionarea proiectelor comunitare.
Domeniul activităţii profesionale: ştiinţă
şi practică infodocumentară, inclusiv socio-culturală, realizată de structuri
specializate în oferirea informaţiei, precum biblioteci, arhive, muzee,
furnizori de baze de date, instituţii editoriale, librării, centre de cultură şi
instruire pentru diverse categorii de persoane (copii, tineri, adulţi, de
vârsta a treia), birouri de documentare şi alte instituţii din sistemul
infodocumentar subordonate administraţiei publice locale, centrale, inclusiv
entităţilor comerciale şi instituţiilor non-guvernamentale.
Posibilităţi de angajare în câmpul muncii: biblioteci
publice şi şcolare, arhive, muzee, centre şi birouri de informare, librării,
edituri, case de cultură, case de creaţie, cămine culturale, centre comunitare,
structuri ale administraţiei publice locale, centre de documentare şi alte
instituţii infodocumentare.
Lista
profesiilor conform specialităţii: gestionar de servicii de
informare în regim offline şi online; animator cultural; coordonator de
proiecte comunitare; administrator de servicii de informaţii publice;
bibliotecar; ofiţer de relaţii publice; formator în informare şi documentare;
difuzor/distribuitor de carte; merchandiser; arhivar.
Informaţii de contact:
Republica Moldova ,
or. Chişinău, str. A. Mateevici 60
Bloc Central, 225/C
tel. 022-577435, 022-577410
luni, 8 iulie 2013
Scriitori invitaţi de Biblioteca ,,Onisifor Ghibu” la Lecturile verii
În dependenţă de anotimp, predilecţiile
oamenilor de artă devin pline de viaţă,
de reanimare, de nostalgie ce te duce cu gândul şi spre speranţa continuităţii.
Atmosfera Bibliotecii ,,Onisifor Ghibu” nu se lasă modelată de culorile
anotimpurilor, iată de ce, lunile de vară sunt permanent pline de coloritul
vieţii active, bucurând numărul său mare de cititori cu noi lansări de cărţi,
expoziţii şi vernisaje de pictură, recitaluri de poezie, la care poate
participa orice cititor împătimit de literatură şi cultură, dar o deosebită
impresie produce şi întâlnirile cu scriitorii invitaţi conform programului Lecturile verii.
În miercurea aceasta invitatul nostru a
fost poetul Nicolae Spătaru care scrie a
poezie a spectacolului cotidian, cu implicaţii social existenţiale, cu
,,viziuni oniric-expresioniste”, în care simbolurile nari poartă măştile
groteşti ale absurdului şi derizoriului (Arcadie Suceveanu).
Astfel, scriitorul oaspete, le-a vorbit celor
prezenţă că ar fi bine ca după ce se citeşte o carte, lectorul să se gândească
măcar o clipă că e bine să fii om. Să aibă şi el un gând frumos despre lume,
deoarece, atunci când un scriitor reuşeşte să le deştepte cititorilor acest
gând, poate zice că şi-a îndeplinit misiunea. Dacă ar exista multe, foarte
multe cărţi care să-l oblige (pe cititor!) să gândească la frumuseţea omului,
poate că şi realitatea ar începe să semene mai bine cu cea pe care o percepem
în visurile noastre.
–
Dar e în stare literatura să schimbe lumea? – a întrebat
Nicolae Spătaru. Uneori, probabil că da. Dar nu sunt sigur că poate, în măsura
în care am dori noi, a mai menţionat invitatul Lecturilor verii cititorilor.
–
,,Nu putem scrie o carte fără să spunem adevărul, fără să
impresionăm, fără a cataliza emoţii deosebite. Întâlnirea cu o carte bună, pe care cititorul o primeşte
cu încredere pentru că îşi dă brusc seama că nu e vorba de nişte scorniri indiferente – indiferente
tuturor, inclusiv autorului – ci de exprimarea unei credinţe, a unei
certitudini. Lectorul va simţi neapărat că autorul nu face concesii, nu vrea să
apară altfel decât este în realitate. Aşa văd eu lumea poetică. Aşa vreau să
fie Lumea”, a conchis Nicolae Spătaru.
Pe final, tradiţional, au urmat lecturi
din creaţia invitaţilor şi frumoase polemici.
vineri, 5 iulie 2013
Călătoria lui Radu în Țara Poveștilor
Aglaia Iepure, Biblioteca
”Ovidius ”
Pe 3 iulie la
Biblioteca la Publică “Ovidius” a avut loc prezentarea de
carte: „Călătoriile lui Radu în Ţara Poveştilor” autori Ina Moldovanu, Ana
Brăiescu, activitate planificată în cadrul Programului ”Lecturile Verii - 2013” . Această carte a fost
scrisă în colaborare cu psihologul Ina MOLDOVEANU, o carte recomandată atât
pentru copiii cât şi pentru maturi. Conţinutul educativ al mesajului textului
oferă posibilitatea tuturor de-a lectura această carte în mod special:
„pedagog-copil”; „părinte-copil”; „psiholog-copil” „bunei-copil” La prezentarea
acestei cărţi au fost prezenţi partenerii generali ai Bibliotecii Tabăra de
vară de la Liceul
Teoretic „Mihai Viteazul” „Tabără Vitejilor” cum s-au numit
copii, printre care s-au numărat şi câţiva cititori fidelii ai biblioteci.
Activitatea a început cu prezentarea fiecărui copil în scopul că poate autoarea
îl va întâlni pe acel băieţel pe nume „Radu” despre care se vorbeşte şi în
carte, dar nu a fost să fie. Pentru al face prezent şi pe „Radu” au fost
selectaţi copii-pictori care au fost rugaţi să-l deseneze pe Radu aşa cum l-au
cunoscut ei lecturând cartea. Copiilor le-a reuşit foarte bine desenul.
Întrebând-ui dacă a fost greu, Dumitru a spus: ”nu, deoarece ne-am folosit de
imaginaţia noastră şi am desenat cum ştim noi mai bine”. Pe lângă acest grup au
mai fost create încă trei Echipe, fiecare echipă iniţial şi-a ales un lider,
mai apoi printr-un joc aplicat de către ajutorii de încredere a doamnei Ana
au selectat câteva capitole din carte şi
le-au ascuns fiecare într-un balon de culori diferite, liderul echipei a ales
unul din el astfel: Grupul nr. I trebuia să ne vorbească despre capitolul Orăşelul Bucuriei; Grupul nr. II despre capitolul Cetatea interesului; Grupul nr. III despre capitolul Dealul mirării;
La finalul primului exerciţiu de lucrul în grup, copiilor li s-a mai dat
încă un exerciţiu pe baza celor discutate deja. Pe o coală de hârtie au scris cu
litere majuscule câte o însuşire pentru personajul principal Radu. Şi la
această activitate copii au dat dovadă de multă energie şi interes. La iniţiativa Doamnei BRĂESCU la finele activităţii au venit doi copii care i-au uimit pe toţi cei prezenţi la această activitate,
prin talentele pe care le posedă. Un moment deosebit a fost al Alinei GÂSCĂ,
care a organizat o expoziţie de lucrări brodate manual de ea însăşi: „Peisaj de
iarnă”, „Puişori”, „Căluţul lui Barbie”, „Îngerul mamei păzitor”, „Iepuroaica gospodină”
ş.a. Alina a prezentat și o lucrare care urmează să fie finisată „Cetatea interesului” ce reprezintă imaginea
de pe fundalul cărţii „Călătoria lui Radu în Ţara Poveştilor”. Această lucrare
ea a promis că o va face cadou doamnei
autoare.
Cel de-al doilea invitat a fost Micolo REABOI, elev
la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din Chişinău, participant la al treilea
festival de muzică din Regenzburg Germania, care a interpretat mai multe piese
la acordeon: Vals, Mioriţa,Trei purceluşi, Valsul fulgilor. Piesele
interpretate au fost foarte mult apreciate la Bibliotecă primind aplauze bine
meritate din partea publicului.
Dar asta nu e tot mici noştri viteji nu au plecat
până nu i-au adresat şi un şir de întrebări doamnei autoare. Curioşi au ţinut
să o întrebe ce a făcuto să scrie această carte? Autoarea a răspuns foarte
sincer: ţin mai întâi să menţioneze că nu mă consider scriitoare, experienţa
acumulată de-a lungul timpului în postură de bibliotecar m-a făcut să scriu
carte, dar foarte mult am fost inspirată de copii.”
Autoarea a mai mulţumit tuturor celor prezenţi şi a spus că se bucură
foarte mult pentru realizarea acestei activităţi, sperând şi de data aceasta
copii o vor ajuta să mai completeze această carte.
Cinemateca de la poeții desculți
Astăzi, 5 iulie a avut
loc ”Cinemateca”. Am vizionat filme din colecția regizorului Mircea Bobînă și o
animație realizată în colaborare cu Vadim Țiganaș.
Începutul a fost unul în versuri, Ronin Terente
a citit câteva poezii din creația lui proprie și din creația lui Vadim Țiganaș.
Ronin
Terente ne delectează auzul cu poezii. Mircea
Bobână, gazda evenimentului, a avut grijă de toate detaliile și ne-a prezentat
câteva din producțiile lui. Am urmărit cu mare atenție și plăcere filmele ”Orașul
din piatră albă”, ”Taci”, ”Între Edison și Tesla” și o animație realizată
în colaborare cu Vadim Țiganaș.
Mircea Bobînă pune la capăt ultimile detalii.
Tânărul regizor ne-a povestit despre poezia din
film și despre acest curent care ii este drag și aproape. Pentru mâine dimineața
#diez îți prezintă și un interviu cu Mircea Bobînă. Am discutat despre planuri
de viitor și soarta tinerilor cineaști la noi acasă.
Mircea Bobînă la doar 23 de ani este regizor,
editor, actor, scenarist, fotograf și deja cu 20 de filme în spate.
marți, 2 iulie 2013
Biblioteca “Ovidius” și Institutul Confucius, ULIM - parteneriat instituţional
Natalia Ghimpu,
Filiala “Ovidius”
Biblioteca
“Ovidius”, Filiala Bibliotecii Municipale “B.P. Haseu”, s-a implicat într-un
proiect de parteneriat cu Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
(ULIM) pentru promovarea documentelor/valorilor didactico-culturale din
Republica Moldova. S-a semnat oficial o Convenţie-Cadru de Parteneriat nr.29
între ULIM, reprezentată prin Domnul Andrei Galben, care activează în baza
statutului ULIM şi Biblioteca “Ovidius”. Relaţiile dintre Părţi sunt guvernate
de principiul echităţii, bunei voinţe şi a dezvoltării relaţiilor de
colaborare durabilă. ULIM-l este o instituţie cu diverse structuri (Facultăţi,
Catedre, Institute de Cercetare, Departamente etc.) care au dorit o colaborare
deschisă şi echitabilă respectând toate elementele esenţiale ale activităţii de parteneriat precum ar fi:
comunicarea, solidaritatea pentru promovarea reciprocă, cooperarea, acceptarea
diferenţelor, tolerarea opţiunilor diferite, scopuri definite şi clare,
condiţii specifice, durată, simboluri (sigla, brand, mascotă) etc.
Am putea nominaliza o colaborare deosebită cu Institutul
Confucius “Northwest Normal University”, Lanzhou, Republica Populară China
având drept scop familiarizarea cu limba, tradiţiile şi obiceiurile chineze.
Directorului Institutului Confucius, Doctorul Yang Tongjun a fost plăcut
surprins de iniţiativa Filialei «Ovidius» spre o colaborare productivă pentru
promovarea istoriei Chinei, cântece în limba chineză, dansuri naţionale
chinezeşti. La prima întâlnire a fost o surpriză pentru cei invitaţi un master
- class în prezentarea decupării unor simboluri naţionale chinezeşti din
hârtie. În tradiţia poporului chinezesc decuparea unor simboluri specifice din
hârtie, este o modalitate ce semnifică anumite stări personale/sufleteşti care
sunt incluse in viaţa cotidiană a fiecărei familii. Pentru femeile din China
este obligatoriu ca să cunoască arta decupării din hârtie, pentru ornarea
locuinţei. De asemenea a fost prezentat şi un master-class ce ţine de
caligrafia corectă a
ieroglifelor chinezeşti. Însăşi directorul Institutului Confucius a ţinut să ne
prezinte arta scrierii ieroglifelor, precum şi istoria lor care a trezit un
interes deosebit invitaţilor.
Cel de al doilea master-class a
fost deosebit prin conţinut şi prin prezentare – Cultura ceaiului, un important
aspect al culturii chineze. Activitatea a fost pregătită, de asemenea, în
parteneriat cu Institutul Confucius ULIM. Cultura servirii ceaiului se
concentrează asupra băuturii însăşi, ritualul fiind de fapt o ceremonie – tot
ceea ce duce la prepararea ceaiului. În China, ceremonia este privită ca mijloc
de iluminare sau „Calea Ceaiului”. Invitaţii ne-au explicat despre asortimentul de ceai. Principalele categorii care se găsesc la noi sunt ceaiul negru
şi verde, deşi se găseşte şi ceai alb, oolong, ceai verde suflat cu rădăcină de
ginseng etc. Ceaiul negru este cel mai uşor de preparat, deoarece este cel mai
puţin sensibil, având nevoie de apă fierbinte apropiată de punctul de fierbere
(95-100 grade Celsius). Ceaiurile verzi se prepară la o temperatură în jur de
75-80-90 de grade. Timpul de infuzare diferă de la ceai la ceai, de exemplu pentru
sortimentele mai tari sunt suficiente 1-2 minute, pe când la alte ceaiuri mai
fine este nevoie de 3-4 minute. Această metodă de preparare a ceaiului datează
din timpul dinastiei Sung în China, care a durat din 900 DC până în 1200 DC.
Ceremonia ceaiului la
Biblioteca “Ovidius” a durat două ore în care am savurat
miresmele diverselor soiuri de ceai, am băut ceai din diverse soiuri şi am
discutat despre necesitatea folosirii ceaiului în alimentaţia omului pe
fondalul mizicii chineze. Toţi invitaţii au rămas plăcut
surprinşi de surpriza oferită de Biblioteca “Ovidius”. Această activitate a
fost rezultatul parteneriatului între Institutul Confucius ULIM şi Biblioteca
“Ovidius” care sperăm va aduce noi beneficii în promovarea valorilor Republicii Moldova şi Republicii Populare Chineze.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)