Poetul cu suflet de Mare din Cartea cu semne de TIMPuri

 

Dumitru Dan Maxim, Biblioteca „Onisifor Ghibu”

La 25 martie, echipa Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, a consemnat apariția semnalelor cărții „VITALIE RĂILEANU – sub semnul spectacolului vieți…”. E vorba de Biobibliografia scriitorului comentată și completată cu exegeze literare, elaborată de membrii colectivului angajat, dar și de prietenii protagonistului,  în cadrul Laboratorului de cercetări literare și biobibliografice al Bibliotecii „Onisifor Ghibu”.

Fiind la etapa de pre-press, volumul adună un cuprins consistent care acoperă reperele cronologice din viața şi opera poetului, criticului și publicistului, dar și a managerului Bibliotecii amintite.

În cele șase compartimente cititorul interesat va descoperi și alte aspecte din viața și activitatea lui Vitalie Răileanu decât cele cunoscute și deja cucerite de media electronica de la noi cu extinderea nelimitată în spațiul informațional global.

La compartimentul BIOBLIOGRAFIE vor fi cunoscute edițiile de autor și edițiile coordonate, alcătuite şi redactate; articolele literare, cronicile și recenziile, interviurile, dar și contribuția științifică și recunoașterea internațională a lui Răileanu, datorită comunicărilor prezentate în diferite perioade la o serie de conferințe și colocvii interne și externe.

Un grupaj de STUDII cu referire la personalitatea lui Vitalie Răileanu și a diverselor preocupări literare sunt semnate de LIDIA KULIKOVSKI: Vitalie Răileanu. Portret marinăresc în plină realizare; VLAD PÂSLARU: Vitalie Răileanu – navigator pe matricea re-devenirii noastre în ființă; DUMITRU DAN MAXIM: Alte preocupări ale omului de creație ori Îmbrățișarea dintre paranteze; GHEORGHE BUDEANU: Singuratic pe faleze și NICOLAE RUSU: Metamorfoza textului (Cronică la volumul „Salonul 13”).

La Compartimentul REFERINŢE CRITICE ŞI …MAI PUŢIN CRITICE volumul abundă în opiniile reputaților critici, exegeți și poeți: Mihai Cimpoi, Mihail Dolgan, Marin Postu, Emilian Galaicu-Păun, Andrei Țurcanu, Lidia Grosu, Anatol Ciocanu, Ion Ciocanu, Dumitru Crudu, Tudor Paladi, Răzvan Voncu și alții.

În compartimentele CONFESIUNI ŞI DIALOGURI CONFESIVE ca și în DIALOGURI „CRITICE” îl regăsim pe Vitalie Răileanu publicistul și jurnalistul întrebărilor discrete și frontale, toate în folosul cititorului cu descrieri detaliate a  timpului oprit pentru un moment.

DEDICAŢII ŞI REFERINŢE și mai cu seamă FILE DIN ALBUM modelează portretul Omului Vitalie Răileanu de la mic la mare și de la necunoscut la cunoscut și apreciat după efort și merite.

Până a închide cartea, echipa, formată și îngrijită cu migală, răbdare și dragoste de V.R., îi urează La Mulți Ani Directorului Vitalie Răileanu cu prilejul celor 65 de ani de la naștere.

Coperta a IV se lasă cucerită de un poem semnat de Vitalie Răileanu – sărat, dar îndulcit de subtila trăire a poetului aflat mereu pe valurile apelor mari...:

salificare

vă asigur

nu veți descoperi

în corpul meu

decât o formulă chimică

de oxid salin de fier

vă asigur

nu veți găsi

în circuitul meu sangvin

decât un lichid salin

vă asigur

nu veți atesta în versurile mele

decât îmbinări de cuvinte

salificate.

 

Duminici să vă fie fiecare zi. Lansare de carte la Biblioteca „Onisifor Ghibu”

 

Dumitru Dan Maxim, Biblioteca „Onisifor Ghibu”

Ziua de 24 martie este una memorabilă pentru tânărul poet Valentin Astafi, iar motivul este lansarea primei sale cărți de poezii cu titlul „Cine sunt...”.

Moderatorul evenimentului, Vitalie Răileanu, Directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, poetul și prefațatorul volumului, a remarcat calitățile „de fin observator al vieții și a fenomenelor prin care ne este dat să trecem” toți împreună, însă doar unora „cu sufletul sensibil le este dat să le redea a doua viață”, așternându-le în versuri pentru a fi cunoscute și de semeni.

Tânărul, dar deja apreciatul poet, a fost îndemnat și spre alte „faceri de carte”, de către scriitorul D. D. Maxim care  la acoperit cu grija de a nu se lăsa îmbrățișat de falși lauri și nici de „eternitatea locală”, ci să-și împlinească rostul prin harul hărăzit și munca de zi cu zi.

Profesorul Marin Postu, aflat mereu în preajma tineretului studios, fiind și un bun cunoscător al trăirilor și zvâcnirilor tinerilor poeți, a vorbit despre cele trei aspecte în care debutantul Valentin Astafi și-a găsit refugiul, dar și salvarea: trecutul/copilăria/adolescența, iubirea ființei apropiate și dragostea „ca dat” dominant al vieții de zi cu zi; i-a aminti poetului, aproape ca la lecții, ce anume ESTE poezie și ce AR PĂREA că e poezie.., un sfat deloc de neglijat pentru începători – ispititorii Muzelor nărăvașe.

Un alt subiect și anume aspectul grafic și ilustrațiile care au însoțit poeziile, a fost tratat de Dna Lilia Donică, șef Secție comunicare, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, care a apreciat efortul pictorului grafician drept unul bine conceput și profesionist.

Cu această frumoasă ocazie, cuvinte de laudă, mulțumiri și urări de noi izbânzi, i-au adresat și colegii poetului, rudele și prietenii prezenți în Sala Nuciferă, toate acestea rezumându-se la: „Un pas îndrăzneți trebuie neapărat urmat de al doilea pas mult mai sigur...”.

Felicitări, Valentin Astafi!

Felicitări, Dragă Muză a Poetului!

Poveștile în lumea preșcolarilor

 

Natalia Sofroni, șef, Biblioteca „Traian”

Poveștile influențează în mod indirect estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța înconjurătoare la care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură activitatea psihică a copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară, analizează diferite situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor. Astfel, este antrenată și gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și sentimentele personajelor.

În cadrul atelierului de lectură „Caleidoscopul literar”, am avut ocazia să implementăm o practică minunată de citire a poveștilor pentru copiii de la grădinița nr. 142, grupa nr. 9, însoțiți de educatoarea Marina Condur. Ne-am propus să răspundem la întrebarea: „Care sunt oare cele mai frumoase flori din lume?” și am descoperit răspunsul prin intermediul povestirii „Cele mai frumoase flori” scrisă de Grigore Vieru. În acel moment, am dorit să transmitem copiilor un îndemn frumos de a aprecia frumusețea din jurul lor, transformând lectura într-o experiență plină de bucurie și învățare. Această inițiativă a adus un plus de valoare în dezvoltarea creativității și imaginației celor mici, oferindu-le oportunitatea de a reflecta asupra frumuseții din viața de zi cu zi.

Bineînțeles! Cartea „Cele mai frumoase flori” este o operă literară impresionantă, ce explorează subtilitățile frumuseții interioare a lucrurilor. Prin cuvinte pline de profunzime, autorul ne provoacă să reflectăm asupra faptului că adevărata frumusețe nu se găsește în aparențe, ci în profunzimea interioară a fiecărui lucru și ființă. Citatul „Frumusețea nu se caută, pe din afară, îl lămuri albina. Pe dinăuntru” ne îndeamnă să contemplăm esența frumuseții și să ne deschidem ochii către aspectele adânci și autentice ale vieții. Este o carte care stârnește empatie și inspirație, cu siguranță o lectură ce merită să fie savurată și reflectată asupra conținutului său în mod profund.

De asemenea, pentru a face povestea și mai captivantă pentru cei mici, am pregătit niște floricele din hârtie confecționate prin tehnica origami, acestea fiind un element distractiv și captivant, care i-au captivat atenția și i-au determinat să participe activ la desfășurarea poveștii. Această activitate le-a oferit copiilor oportunitatea de a-și dezvolta creativitatea, iar în același timp i-a ajutat să se concentreze și să se implice pe deplin în universul magic al poveștii.

Această activitate poate aduce mai multe beneficii pentru copii, inclusiv:

1.                  Dezvoltarea abilităților de ascultare: ascultarea poveștilor îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile de concentrare și atenție.

2.                  Dezvoltarea limbajului: experiența de a asculta și discuta poveștile contribuie la dezvoltarea vocabularului și a înțelegerii limbajului.

3.                  Încurajarea imaginației și a creativității: poveștile oferă copiilor oportunitatea de a-și folosi imaginația și de a explora lumi noi și idei creative.

4.                  Învățarea valorilor și a moralității: multe povești transmit mesaje și învățăminte importante despre prietenie, generozitate, curaj și alte valori morale.

5.                  Creșterea interesului pentru lectură: experiența plăcută de a asculta povești poate să-i motiveze pe copii să devină cititori pasionați și să dezvolte obiceiul lecturii.

6.                  Interacțiunea socială: participarea la sesiuni de lectură a poveștilor îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile sociale, să învețe să împărtășească și să discute idei cu alți copii și adulți.

Povestea este o deosebită modalitate de cunoaștere a lumii, este un mijloc de comunicare şi o bună metodă de instruire. Ea conține adevărurile fundamentale ale vieții. Poveștile depășesc hotarele spațiului şi timpului, fiind prima hrană spirituală a copilului care îl învață să judece; o poveste bine spusă poate amuza, demonstra şi dezarma.

Poveștile îmbogățesc deprinderile de a comunica, îmbogățesc vocabularul, cultivă sentimente frumoase, stimulează imaginația şi creativitatea, educă spiritul de sacrificiu, altruism, solidaritate, dreptate. Pune baza concepției despre lume şi viață.

Se înțelege că gustul pentru lectură se formează timpuriu si de aceea în grădiniță informațiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveștilor din grădiniță la cea reală. Contactul cu poveștile educatoarei conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la îmbogățirea vocabularului, la creativitate.

Povestirea și ascultarea poveștilor oferă o punte între vorbitul din timpul copilăriei timpurii și limbajul scris, care este mai formal. Dezvoltarea limbajului, a expresivității și a creativității prin intermediul poveștilor și povestirilor sunt esențiale pentru orice copil.

Odată cu deprinderea de a spune povești, se dezvoltă și abilitatea de a vorbi despre lucruri, de a înțelege modul în care limbajul este folosit pentru a exprima cauza și efectul și de a vorbi despre sentimente și trăiri. Aceste abilități sunt utilizate atât în situații sociale, cât și pentru înțelegerea conceptelor matematice.

Până la vârsta de cinci ani, poveștile copilului ar trebui să aibă un început, un cuprins și un final clare. Pentru a încuraja această abilitate la copilul tău, roagă-l să redea o povestea pe care tocmai a citit-o. Pune-i întrebări precum „Cine este în această poveste?”, „Ce s-a întâmplat mai întâi?”, „Ce s-a întâmplat la final?”. Folosește marionete și alte elemente de recuzită pentru a-l ajuta pe copil să povestească.

Pe măsură ce capacitate celui mic de a povesti se îmbunătățește, poți pune întrebări și să faci comentarii despre cauză, efect și sentimente, cum ar fi „Cum s-a simțit când s-a întâmplat un anumit lucru?” sau „De ce crezi că personajul a acționat în acest mod?”.

Dificultatea de a înțelege și reproduce povești poate fi un semn al unei dizabilități de învățare. Un logoped îl poate ajuta pe copil să-și dezvolte abilitățile de povestire care îi sunt necesare pentru a se descurca la școală.

În concluzie, în grădinița de copii povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de cunoștințe, cât şi ca formă de activitate destinată cunoașterii mediului și dezvoltării vorbirii preșcolarilor. Astfel, implicarea bibliotecarilor în lectura de povești la grădiniță poate fi o parte importantă a stimulării dezvoltării cognitive și a pasiunii pentru lectură a copiilor în primii ani de viață. Această interacțiune încurajează imaginația și creativitatea celor mici, contribuind în mod semnificativ la formarea lor ca cititori receptivi la cunoaștere. De asemenea, povestirile pot servi drept instrumente eficiente în dezvoltarea abilităților lingvistice și a vocabularului, oferind o modalitate plăcută și captivantă de a explora limbajul și de a învăța noi cuvinte într-un context familiar și relaxant. Prin urmare, rolul bibliotecarilor în această activitate devine esențial pentru a susține și promova iubirea pentru lectură și dorința de cunoaștere în rândul micuților, având un impact semnificativ asupra evoluției lor ulterioare atât din punct de vedere intelectual, cât și emoțional.

Impresii de lectură:„Doggy” de Maria Pilchin

 

Lidia Lungu, profesoară de limba și literatura română, 

Instituția Publică Liceul Teoretic „Traian”

Protagonistul operei, Andrei Mătăsaru, un elev de clasa a IV-a, venit la Chișinău, pentru că aici sunt mai multe perspective, reprezintă, de fapt, un copil universal din spațiul basarabean, sortit să fie crescut și educat nu de părinții săi biologici, dar de o verișoară de a mamei sale, Zina. Cine mai cunoaște numărul exact de copii care visează la ziua reîntoarcerii mamei sau a tatălui acasă?

Cartea abordează câteva probleme ale poporului nostru, dar și ale altor națiuni, cum ar fi:

·         fenomenul de migrare care a luat amploare în ultimul secol;

·         plecarea părintelui/părinților peste hotare, în vederea asigurării unei existențe îndestulate familiei și lăsarea copilului aflat mai ales la o vârstă fragedă în grija unor persoane străine;

Citez: „Mama e plecată la Italia. Acolo banii se fac mai ușor. De mine are grijă o verișoară de-a ei.”; „Pentru ce m-a părăsit. M-a lăsat aici, nici nu îi pasă ce viață duc eu aici. Ea vrea bani, eu vreau să am mamă. Ea vrea să aibă un fiu?”

·         discriminarea persoanelor, din cauza statutului lor social, a lipsurilor materiale, pe care le întâmpină;

Citez: „Din prima zi m-a pus în ultima bancă și nu m-a mai scos de acolo. Stau aici ca la închisoare. Aici stau neobrăzații...”

·         atestarea corupției în domeniul învățământului;

Citez: „Doamna noastră vorbea mereu despre bani. Bani în sus, bani în jos. Dulapuri, jaluzele, televizor, vopsea, tablă, laptop, saltele în sala de sport, microfoane pentru educația muzicală.”

·         bullyingul în rândul școlarilor;

Citez: „...mi-a spart nasul Dragoș.”

·         influența negativă a divorțului asupra dezvoltării armonioase a unui copil;

Citez: „Dar fiul? Eu? Cu mine cum rămâne? Ce mâncam? Eram sănătos? Mă băteau la școală? L-a preocupat asta vreodată?! Divorțase și de mine?”

·         neglijența maturilor față de copii;

Citez: „Atunci, de ziua mea, ei s-au îmbătat, au și uitat că exist” etc.

            Interesantă este tehnica narativă retrospectivă utilizată de autoare, astfel cititorul poate remarca trei ipostaze diferite ale naratorului-personaj:

a) copilul de 10 ani (cu suferințele sale lăuntrice, cu „dorurile” lui nerostite, cu iluziile făcute în privința tatălui, care i-a părăsit de pe când el era foarte mic);

b) adolescentul de 13 ani (elev în clasa a VIII-a, cu o gândire analitică impozantă, curios să descopere lumea înconjurătoare și să trăiască din plin orice moment, căci e memorabil și irepetabil în felul său);

c) adultul de 32 de ani (ajuns doctor veterinar la Londra, în Marea Britanie, evident cu suportul financiar și moral al mamei sale).

            Deși după categoria de vârstă „Doggy” se încadrează în 10+, se potrivește tuturor cititorilor, indiferent de anii pe care îi au, căci e un prototip al realității imediate. Un copil cu siguranță va fi amuzat de momentul în care Andrei se dădea mare și tare în fața fetelor din clasă, spunându-le că va sări de la etajul al treilea sau atunci când acesta o apără pe Doamna într-un mod cu totul neașteptat, o mușcă de mână pe Natalia, socotindu-se un erou adevărat. Citez din text: „...mă prefăceam că sar de la geam și toate fetele plângeau și mă rugau să cobor, că suntem la etajul trei și o să mor. Mi-a plăcut ideea cu muritul.”; „...mi-am înfipt dinții în mâna ei și am mușcat. Eram câine, eram lup! O apăram pe Doamna”. Un alt copil s-ar putea întrista sau chiar va începe a lăcrima (am văzut asta în ochii unora dintre ei când le citeam la clasă) în timpul pasajului emoționant despre lipsa unui tată, pentru că și el este crescut fără de tată: „Tu nu ai tată. Tu nu prea știi cum e să ai tată. Și uneori ai impresia că îți lipsește o mână sau un picior.” Dar copilul cititor/ascultător l-a cunoscut sau poate nu pe tatăl său? Cine se întreabă ce e în suflețelele lor?

O persoană mai experimentată în viață va fi stupefiată de prea marea asemănare cu cotidianul. Bunăoară, întrebarea retorică „Moldovenii de ce nu sunt fericiți? este de o factură filozofică. Dar finalul textului: „ ... a fi câine e o artă, iar cave canem e despre oameni mai mult...”? De ce oamenii se dezumanizează treptat, iar necuvântătoarele de multe ori au un comportament „mai uman” decât persoanele înseși? Care este rețeta fericirii omului? Dar există în general o formulă a beatitudinii, ca teoremele matematice?

            Pe lângă toate cele menționate anterior, trebuie specificat faptul că această operă cultivă varii valori general-umane: omenia, puterea morală, curajul, dragostea, capacitatea de a ierta, modestia, gândirea critică, simțul umorului, camaraderia și multe altele. Alături de alte monumente literare, precum „Singur pe lume” de Hector Malot, „Kinderland” de Liliana Corobca, „Doggy” de Maria Pilchin ne reamintește că familia reprezintă o comoară fără de preț, care trebuie păstrată cu sfințenie, iar valorile acesteia necesită promovate generațiilor ulterioare.

            Vă recomand cu încredere cartea „Doggy” de Maria Pilchin, o lectură însuflețitoare și plină de povețe utile pentru fiecare.

Chișinăul citește - cel mai longeviv program de lectură

 

Aliona Mocanu, Biblioteca „Traian”

„Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunța”. Fernando Savater

Programul de lectură „Chişinăul citeşte” promovează şi încurajează lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă, valorifică experiența de lectură a comunității chișinăuiene, orientează cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone. Programul se desfășoară în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din anul 2004. Pentru a cuprinde mai mulți cititori, programul, inițial conceput doar pentru un singur titlu de carte, s-a extins pentru mai multe categorii de utilizatori: copii, adolescenți şi adulți.

Cartea „Doggy" de Maria Pilchin, selectată în 2024, ediția a XXI-a, categoria copii, este o povestire scurtă pentru copii, în care este redat relația dintre adulți și copii; migrația, școala și bullyingul. În carte este bine descris existență vulnerabilă, suferința unui copil în devenirea lui umană.

Cartea selectată pentru categoria adolescenți „Cu romanul în vacanță" de Grigore Chiper, ne redă individul din Republica Moldova cu problemele sale existențiale, cu căutările sale cotidiene, cu vacanțele și lecturile sale. Titlul sugerează o existență aparent reconfortantă, cu un lux al vacanței în care pleci degajat luând ca printre altele o carte în valiză.

Romanul „Legată cu funia de pământ" de Lorina Bălteanu, categoria adulți, este o proză contemporană, un roman al devenirii. Istoria unei fetițe care crește la țară cu visul de a pleca în altă parte. Titlul sugerează dorința nestăvilită de evadare din lumea închisă a satului, cu stereotipurile sale, cu închiderile acelei lumi comuniste.

Biblioteca „Traian" susține și promovează acest frumos Program de lectură „Chișinăul citește", organizând prezentări de carte, ore de lectură, ateliere de creație, întâlniri cu scriitorii, în parteneriat cu instituțiile publice cu care avem o colaborare fructuoasă. Astfel, pe 21 februarie 2024 am dat start promovării Programului de lectură și am mers în vizită la Instituția Publică Liceul Teoretic „Traian" cu cele trei titluri de cărți. Împreună cu profesoara de limbă și literatură română, doamna Lidia Lungu, am organizat întâlniri cu elevii claselor a V-a ,,A"; VI-a ,,A"; VII-a ,,D"; VIII-a ,,D", unde am vorbit despre ,,Doggy" și ,,Cu romanul în vacanță". Iar pe 1 martie 2024, de ziua scriitorului Ion Creangă și a Mărțișorului, biblioteca a avut ca oaspeți elevii clasei a III-a „Ș" de la Școala-primară nr. 120 „Pas cu Pas", însoțiți de învățătoarea, doamna Anna Gonceariuc. Elevilor li s-a făcut cunoștință cu programul de lectură și cele trei titluri de carte incluse în acest an. Am discutat pe marginea cărții „Doggy", scrisă de Maria Pilchin, care corespunde vârstei lor. Elevii au fost foarte impresionați de acel personaj cu numele Andrei Mătăsaru, copil sărman venit la Chișinău de la țară, fiind abandonat de tata pe când era mic, iar mama era plecată la muncă în Italia pentru a câștiga bani pentru un trai mai bun.

Spre final, cu mare drag, am îndemnat toți doritorii de-a participa la acest program de lectură, care este în plină desfășurare. Este unul din cele mai îndrăgite și longevive programe, ce promovează lectura și susține cunoașterea aprofundată a literaturii române contemporane.

 

Între emoții și incertitudine

 

Ana Bevziuc, șef sector, Biblioteca „Lesia Ukrainka”

Cea mai bine vândută carte de non-ficțiune din istorie în prima zi de la lansare, doar ediția în limba engleză a fost cumpărată în un milion cinci sute de mii de exemplare în primele ore. Și totuși prințul Harry nu e cel mai tare hary din istoria literaturii tot un Harry l-a depășit , Harry Poter, care a avut vânzări ceva mai bune în prima zi. Este o carte care am reușit să o citesc în acest weekend. Îmi place să vorbesc despre cărți cu dragostea cu care alții vorbesc despre gadgeturi.

Este o carte de 455 de pagini cu coperțile cartonate, tipărite pe hârtie foarte bună are mirosul inconfundabil de vanilie care ne întoarce în bibliotecile copilăriei. E scrisă bine, alert, cu informațiile de la Harry, dar coperta cărții e o poveste în sine chiar dacă nu deschizi cartea. Creată în stil minimalist și de super impact în afară de autorul ei Prințul Harry și de titlu „Rezerva”. Fotografia portret a lui Harry spune totul , când o vezi îți dai seama imediat ce te așteaptă în carte. Poza nu are absolut nimic regal, Harry s-a dezbrăcat la propriu de toate hainele prințului nu e nici măcar în haine militare sau într-un costum englezesc. Harry apare pe copertă simplu, nebărbierit de altfel n-a suportat toată viața să se bărbierească. La nuntă de exemplu i-a cerut permisiunea reginei, bunica sa, să încalce protocolul regal și să apară ne ras. Pe copertă poartă doar un tricou nu zâmbește cumplit și nu se încruntă intelectual, singurul element decorativ este un colier din piele. Exact colierul pe care fratele său, moștenitorul Wiliam i l-a rupt în timpul bătăii din 2019 când a dat cu el de pământ în bucătărie după ce i-ar fi spus despre Megan, viitoarea lui soție, că este dificilă, nepoliticoasă și necioplită.

Iar cât despre titlul cărții „Rezerva” nici nu se putea unul mai potrivit, este cuvântul care apare de sute de ori în carte și este felul în care i s-a spus de mic. În familia regală tradiția spune că primul născut este moștenitorul, iar cel de al doilea e rezerva. Astea li se spunea din cele mai vechi timpuri celor din dinastie care aveau ne norocul să se nască după fratele cel mare. Așa că toată cartea se învârte în jurul obsesiei lui Harry că este al doilea, că este rezervă. Are un imens complex de inferioritate recunoscând că este mai puțin strălucit , se autodescrie drept neatent , distras , limitat și slab.

„Rezerva” e despre cum a ajuns Harry să se vadă pe el însuși. S-a concentrat atât de mult dea lungul vieții pe acest complex de inferioritate încât pur și simplu si-a făcut o realitate din el. De aceea cred că este cea mai tristă poveste citită vreodată. Acest mic prinț se simte ne ascultat, ne văzut și ne iubit. Nimeni din această familie nu l-a strâns în brațe de la vârsta de 12 ani, din ziua în care tatăl lui a intrat în camera lui și l-a anunțat că mama lui, adică prințesa Diana, a avut un accident de mașină și citez „... mă tem că nu a supraviețuit”. E un pasaj dureros în carte în care Harry scrie „Tata nu m-a îmbrățișat. Nu se pricepea să-și arate emoțiile în împrejurări normale, cum să te fi așteptat să o facă în toiul unei asemenea crize. Și totuși, tata, a mai pus mâna odată pe genunchiul meu și mi-a zi: O să fie bine”. Cu siguranță Charles îl iubește pe Harry, doar că nu a reușit să-i arate mai mult și nici nu avea de unde să știe deoarece la rândul său Charles, povestește Harry, nu a primit afecțiune atunci când era mic. Îmbrățișările nu existau în familia regală, nici măcar cele părintești.

Povestea cărții este un nesfârșit lung de povești cu oameni cu sânge albastru, dar analfabeți emoțional, incapabili de afecțiune și de conexiune autentică. Pe tot parcursul celor 455 de pagini prințul caută disperat să o îmbrățișeze pe bunica, vrea să o îmbrățișeze la jubileul de 50 de ani al reginei la balcon, dar nu îndrăznește, vrea să o îmbrățișeze când ea a încuviințat să facă nunta cu Megan, dar nu îndrăznește. Voia s-o îmbrățișeze și cu patru zile înainte ca ea să moară, dar nu a reușit și din păcate regina a murit fără ca Harry să fi ținut minte că a fost îmbrățișat vreodată de bunică, fie ea și regină. E un urlet continuu în această carte: „vreau să mă simt iubit”. Sunt pasaje întregi în această carte în care Harry își îneacă singurătatea în alcool, tristețea în droguri și eforturile lui de a ne face să-l înțelegem. Sunt capitole întregi de victimizare în care cu scuza că a rămas singur după moartea mamei, că e rezerva moștenitorului, Harry vrea să-l înțelegem. Pe de altă parte până la rubrica de victimizare marele dușman al acestei cărți nu e nici pe departe familia regală, personajul negativ ca în orice bestseller care are un personaj negativ, aici fiind presa. Presa este vinovată pentru orice, presa i-a omorât mama, presa e vinovată că a apărut pe prima pagină nu faptul că el a îmbrăcat forma nazistă și a pus musteața lui Hitler la un bal mascat cu prietenii, presa e de vină că între el și fratele Wiliam s-au stricat relațiile etc.

În „Rezerva”, Harry, se plânge și dă explicații dar de foarte multe ori se pierde în cartea asta în prea multe explicații. Este un rând în această carte, unde încă fiind un puști și observându-i-i pe oamenii mari ai casei regale îmbrăcați în haine scrobite coborând la cină, el exclamă „Ce iad să fii adult!”. Este o frază cheie care îl urmărește pe Harry, un tip care nu a vrut sau nu a știut să se maturizeze, recunoaște și el că șocul morții mamei sale l-a făcut să rămână înghețat emoțional la vârsta de 12 ani. Chiar dacă a trecut prin războaie, degerături pe la polul sud și polul nord Harry rămâne cu toate astea un copil, refuză să crească și pare că așa era și tratat. Se roagă să meargă la război doar ca să-l doară mai puțin dorul de mamă, iar raiul pe pământ pentru el este în sălbăticie unde se simte mai în siguranță între lei și elefanți decât pe străzile Londrei vânat de paparazzi. E trist! Dar îl înțelegi cu toate cele bune și cu toate cele rele ale sale. Dacă e să fie descris în două cuvinte este „Băiatul bun,, așa cum îl numea și tatăl său. Asta era capacitatea lui maximă de iubire paternă „Bravo”, „Băiat bun”. Harry rămâne un băiat bun , bântuit de fantoma mamei, singura femeie care l-a îmbrățișat cu adevărat. Până când a zărit-o la o prietenă pe Instagram, într-un video pe femeia cu cel mai frumos chip de pe pământ și de aici începe ultima parte a cărții denumită „Căpitanul sufletului meu”.

Partea de final este închinată lui Megan, capitole în care descrie povestea îndrăgostirii, conversația prin sms-uri, prima lor întâlnire etc. Aici o să vedeți că îmbrățișarea este unul dintre medicamentele universale pentru orice traumă. Harry dăduse în sfârșit peste femeia care a știut să-l îmbrățișeze la fel cum doar Diana știa să-l îmbrățișeze. Doar că prețul acestei îmbrățișări a fost plătit cu ruperea de casa regală și de familie. William a ales calea datoriei, iar Harry a ales calea terapiei.

La final apare o singură întrebare, de ce a scris Harry această carte? A dorit să-i schimbe pe cei din familia regală sau să se schimbe pe el? Fiindcă legenda spune, că nu putem schimba pe nimeni niciodată decât pe noi înșine. Cea mai bună terapie pentru a nu te simți inferior sau pe locul doi în propria viață, într-o familie, într-o relație este terapia lui „ține-mă strâns în brațe”. Așa că indiferent că sunteți certați sau răniți căutați și oferiți îmbrățișările. Îmbrățișările creează relații mai bune, familii mai bune și comunități mai bune în care nimeni niciodată nu merită să se simtă o Rezervă.

Curiozități despre Chișinău

 

Angela Olărescu, șef, Biblioteca „Hristo Botev”

Istoria Chișinăului este reflectată în diverse lucrări științifice, pictură, poezie, proză de către cercetători științifici, pictori, scriitori, poeți, ca urmare fiind editate monografii, antologii, bibliografii, ghiduri, culegeri, enciclopedii. Orașul Chișinău este un oraș vechi, cu o istorie bogată în evenimente istorice în trecut și în prezent. Noi, locuitorii orașului Chișinău, ne mândrim cu el și îl respectăm, fiindcă este orașul nostru drag în care noi trăim și unde vor trăi și generațiile viitoare. Deși orașul Chișinău are o vârsta de 588 de ani, conform atestării documentare, istoria lui încă necesită noi cercetări din diferite perioade ale timpului. Orașul este în plină dezvoltare, schimbare, modernizare: se construiesc case cu edificii la parter, odată cu formarea noilor familii se nasc copii, se deschid locuri noi de muncă ș.a. Istoria orașului Chișinău are continuitate care merită studiere, de aceea apar noi monografii, cărți despre el.

În colecția Bibliotecii „Hristo Botev” sunt multe cărți interesante dedicate temei istoriei, misterelor, curiozităților Chișinăului. Sarcina noastră a bibliotecarilor este de a familiariza cititorii cu conținutul acestor cărți, de a dezvălui fapte și evenimente interesante. Este deosebit de important de a face acest lucru pentru publicul cititor cu ajutorul savanților istorici competenți. Un astfel de eveniment a avut loc în sala de lectură a bibliotecii cu participarea dr. în istorie Andrei Prohin, cercetător științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Moldova, și a elevilor claselor a VIII-a de la Liceul Teoretic „G. Călinescu” din Chișinău, însoțiți de bibliotecara Elena Toma și profesoara de limba și literatura română Lucia Grecu-Ciobanu  - am desfășurat Lecția publică „Curiozități despre Chișinău”. Dr. Andrei Prohin a oferit elevilor informație captivantă ce ține de istoria orașului Chișinău: a evidențiat localități cu denumirea Chișinău și personalități cu numele Chișinău din Moldova și România; a făcut o comparație a Chișinăului cu alte capitale din țările Europene, accentuând trăsăturile comune; a dezvăluit care este simbolul (neoficial) al Chișinăului (floarea din piatră, ce reprezintă un Lotos) și unde îl putem vedea; despre Arca de Triumf din Chișinău (ce a fost construită în cinstea Victoriei), făcând o comparație cu Arca de Triumf din Paris, Franța; despre Piatra de temelie a orașului Chișinău (monument istoric), de unde a provenit denumirea localității; despre personalități marcante: Vlaicu Pârcălab, unchiul lui Ștefan cel Mare (conducător a multor cetăți), numele căruia îl poartă strada unde este amplasată clădirea Primăriei mun. Chișinău; domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt, de ce a intrat în istoria Chișinăului (enumerând unele fapte mărețe, dar și cine a creat postamentul pentru monumentul lui); Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, care a înființat Școala spirituală, Seminarul Teologic (pregătirea preoților) în Chișinău, apariția primei cărți Liturgia (1815); cum la Chișinău s-a tradus în limba română Biblia ș.a.

Evenimentul a decurs într-o atmosferă plăcută, prietenoasă, elevii fiind foarte activi, adresând lectorului Andrei Prohin diferite întrebări, manifestându-și astfel curiozitatea față de unele localități din orașul Chișinău, unele evenimente din istoria Chișinăului, îmbogățindu-și cunoștințele despre orașul său natal, la care a contribuit, de asemenea, și expoziția de carte „Miracolele Chișinăului” organizată în sala de lectură cu ocazia acestui eveniment.