Ana Bevziuc, șef
sector, Biblioteca „Lesia Ukrainka”
Cea
mai bine vândută carte de non-ficțiune din istorie în prima zi de la lansare,
doar ediția în limba engleză a fost cumpărată în un milion cinci sute de mii de
exemplare în primele ore. Și totuși prințul Harry nu e cel mai tare hary din
istoria literaturii tot un Harry l-a depășit , Harry Poter, care a avut vânzări
ceva mai bune în prima zi. Este o carte care am reușit să o citesc în acest weekend.
Îmi place să vorbesc despre cărți cu dragostea cu care alții vorbesc despre gadgeturi.
Este
o carte de 455 de pagini cu coperțile cartonate, tipărite pe hârtie foarte bună
are mirosul inconfundabil de vanilie care ne întoarce în bibliotecile
copilăriei. E scrisă bine, alert, cu informațiile de la Harry, dar coperta
cărții e o poveste în sine chiar dacă nu deschizi cartea. Creată în stil
minimalist și de super impact în afară de autorul ei Prințul Harry și de titlu „Rezerva”.
Fotografia portret a lui Harry spune totul , când o vezi îți dai seama imediat
ce te așteaptă în carte. Poza nu are absolut nimic regal, Harry s-a dezbrăcat
la propriu de toate hainele prințului nu e nici măcar în haine militare sau
într-un costum englezesc. Harry apare pe copertă simplu, nebărbierit de altfel
n-a suportat toată viața să se bărbierească. La nuntă de exemplu i-a cerut permisiunea
reginei, bunica sa, să încalce protocolul regal și să apară ne ras. Pe copertă
poartă doar un tricou nu zâmbește cumplit și nu se încruntă intelectual,
singurul element decorativ este un colier din piele. Exact colierul pe care
fratele său, moștenitorul Wiliam i l-a rupt în timpul bătăii din 2019 când a
dat cu el de pământ în bucătărie după ce i-ar fi spus despre Megan, viitoarea
lui soție, că este dificilă, nepoliticoasă și necioplită.
Iar
cât despre titlul cărții „Rezerva” nici nu se putea unul mai potrivit, este
cuvântul care apare de sute de ori în carte și este felul în care i s-a spus de
mic. În familia regală tradiția spune că primul născut este moștenitorul, iar
cel de al doilea e rezerva. Astea li se spunea din cele mai vechi timpuri celor
din dinastie care aveau ne norocul să se nască după fratele cel mare. Așa că
toată cartea se învârte în jurul obsesiei lui Harry că este al doilea, că este
rezervă. Are un imens complex de inferioritate recunoscând că este mai puțin
strălucit , se autodescrie drept neatent , distras , limitat și slab.
„Rezerva”
e despre cum a ajuns Harry să se vadă pe el însuși. S-a concentrat atât de mult
dea lungul vieții pe acest complex de inferioritate încât pur și simplu si-a
făcut o realitate din el. De aceea cred că este cea mai tristă poveste citită
vreodată. Acest mic prinț se simte ne ascultat, ne văzut și ne iubit. Nimeni
din această familie nu l-a strâns în brațe de la vârsta de 12 ani, din ziua în
care tatăl lui a intrat în camera lui și l-a anunțat că mama lui, adică
prințesa Diana, a avut un accident de mașină și citez „... mă tem că nu a
supraviețuit”. E un pasaj dureros în carte în care Harry scrie „Tata nu m-a
îmbrățișat. Nu se pricepea să-și arate emoțiile în împrejurări normale, cum să
te fi așteptat să o facă în toiul unei asemenea crize. Și totuși, tata, a mai
pus mâna odată pe genunchiul meu și mi-a zi: O să fie bine”. Cu siguranță
Charles îl iubește pe Harry, doar că nu a reușit să-i arate mai mult și nici nu
avea de unde să știe deoarece la rândul său Charles, povestește Harry, nu a
primit afecțiune atunci când era mic. Îmbrățișările nu existau în familia
regală, nici măcar cele părintești.
Povestea
cărții este un nesfârșit lung de povești cu oameni cu sânge albastru, dar
analfabeți emoțional, incapabili de afecțiune și de conexiune autentică. Pe tot
parcursul celor 455 de pagini prințul caută disperat să o îmbrățișeze pe
bunica, vrea să o îmbrățișeze la jubileul de 50 de ani al reginei la balcon, dar
nu îndrăznește, vrea să o îmbrățișeze când ea a încuviințat să facă nunta cu
Megan, dar nu îndrăznește. Voia s-o îmbrățișeze și cu patru zile înainte ca ea
să moară, dar nu a reușit și din păcate regina a murit fără ca Harry să fi
ținut minte că a fost îmbrățișat vreodată de bunică, fie ea și regină. E un
urlet continuu în această carte: „vreau să mă simt iubit”. Sunt pasaje întregi
în această carte în care Harry își îneacă singurătatea în alcool, tristețea în
droguri și eforturile lui de a ne face să-l înțelegem. Sunt capitole întregi de
victimizare în care cu scuza că a rămas singur după moartea mamei, că e rezerva
moștenitorului, Harry vrea să-l înțelegem. Pe de altă parte până la rubrica de victimizare
marele dușman al acestei cărți nu e nici pe departe familia regală, personajul
negativ ca în orice bestseller care are un personaj negativ, aici fiind presa. Presa
este vinovată pentru orice, presa i-a omorât mama, presa e vinovată că a apărut
pe prima pagină nu faptul că el a îmbrăcat forma nazistă și a pus musteața lui
Hitler la un bal mascat cu prietenii, presa e de vină că între el și fratele
Wiliam s-au stricat relațiile etc.
În
„Rezerva”, Harry, se plânge și dă explicații dar de foarte multe ori se pierde
în cartea asta în prea multe explicații. Este un rând în această carte, unde
încă fiind un puști și observându-i-i pe oamenii mari ai casei regale îmbrăcați
în haine scrobite coborând la cină, el exclamă „Ce iad să fii adult!”. Este o
frază cheie care îl urmărește pe Harry, un tip care nu a vrut sau nu a știut să
se maturizeze, recunoaște și el că șocul morții mamei sale l-a făcut să rămână
înghețat emoțional la vârsta de 12 ani. Chiar dacă a trecut prin războaie,
degerături pe la polul sud și polul nord Harry rămâne cu toate astea un copil,
refuză să crească și pare că așa era și tratat. Se roagă să meargă la război
doar ca să-l doară mai puțin dorul de mamă, iar raiul pe pământ pentru el este
în sălbăticie unde se simte mai în siguranță între lei și elefanți decât pe
străzile Londrei vânat de paparazzi. E trist! Dar îl înțelegi cu toate cele
bune și cu toate cele rele ale sale. Dacă e să fie descris în două cuvinte este
„Băiatul bun,, așa cum îl numea și tatăl său. Asta era capacitatea lui maximă
de iubire paternă „Bravo”, „Băiat bun”. Harry rămâne un băiat bun , bântuit de
fantoma mamei, singura femeie care l-a îmbrățișat cu adevărat. Până când a
zărit-o la o prietenă pe Instagram, într-un video pe femeia cu cel mai frumos
chip de pe pământ și de aici începe ultima parte a cărții denumită „Căpitanul
sufletului meu”.
Partea
de final este închinată lui Megan, capitole în care descrie povestea
îndrăgostirii, conversația prin sms-uri, prima lor întâlnire etc. Aici o să vedeți
că îmbrățișarea este unul dintre medicamentele universale pentru orice traumă.
Harry dăduse în sfârșit peste femeia care a știut să-l îmbrățișeze la fel cum
doar Diana știa să-l îmbrățișeze. Doar că prețul acestei îmbrățișări a fost
plătit cu ruperea de casa regală și de familie. William a ales calea datoriei,
iar Harry a ales calea terapiei.
La
final apare o singură întrebare, de ce a scris Harry această carte? A dorit
să-i schimbe pe cei din familia regală sau să se schimbe pe el? Fiindcă legenda
spune, că nu putem schimba pe nimeni niciodată decât pe noi înșine. Cea mai
bună terapie pentru a nu te simți inferior sau pe locul doi în propria viață,
într-o familie, într-o relație este terapia lui „ține-mă strâns în brațe”. Așa
că indiferent că sunteți certați sau răniți căutați și oferiți îmbrățișările.
Îmbrățișările creează relații mai bune, familii mai bune și comunități mai bune
în care nimeni niciodată nu merită să se simtă o Rezervă.
