miercuri, 6 mai 2020

Valori care ne îmbogățesc moral


Lilia Canțîr, șef serviciu, Filiala „Ștefan cel Mare”

Supraviețuirea umanității depinde foarte mult de regula de aur: Comportă-te cu ceilalți așa cum ai vrea să se comporte ei cu tine sau Nu te purta cu ceilalți într-un mod în care nu ți-ar plăcea să se poarte alții cu tine. Această regulă rezidă din directiva lui Isus pentru omenire „Faceți pentru alții tot ce ați vrea să facă ei pentru voi” (Noul Testament. Matei:7:12). De aici pornesc principiile morale ale omului - din  spiritul și intelectul lui, dar și din normele etice care reglementează relațiile dintre oameni, precum și atitudinea lor față de familie și societate. Așadar, comportamentul nostru, prioritățile și relațiile cu alții, dar și îndrumarea morală pe care o acordăm unul altuia  sunt valori de importanță esențială pentru omenire, orientate din etica reciprocității.
Esențial și vital este să înțelegem importanța cuvintelor: valoare, preț, a prețui etc. Ele se referă nu doar la lucruri, obiecte, ci la tot ceea ce am învățat, încă în primii ani de la părinții noștri, așa ca: bunătatea, sensibilitatea, grija, respectul, responsabilitatea, ajutorul reciproc, dar și multe altele care se referă la  conștiință, adevăr, dreptate, libertate, dragoste și iubire, frumusețe ce îi vizează pe toți, de la mic la mare.
 Cea mai mare valoare este omul. Unul și același lucru poate avea valori diferite pentru diferite persoane. Îți poți da seama ce este important, semnificativ, bun sau rău pentru cineva nu atât din vorbe, cât din comportamentul și acțiunile sale.
 Unii consideră că „dacă un lucru ți se pare corect, fă-l!”, adică, altfel spus, ascultă-ți inima!  Cât de înțelept poate fi acest mod de gândire?  Deși inima poate să te facă sensibil la valori morale sănătoase și să dai dovadă de înțelegere, compasiune, iubire, s-ar putea să cedăm la un moment dat și ar fi bine și corect să nu ne încredem orbește în ea, ca să nu ne înșelăm la un alt moment dat.  Nu în zadar proverbul spune: Cine se încrede în inima sa este fără minte.
 Judecătorul principal al omului este conștiința. Anume conștiința este sentimentul pe care ființa umană o are despre propria existență și despre lucrurile din jurul său și doar ea poate alimenta comportamentul pe care omul îl demonstrează prin  acțiunile sale. Conștiința este „forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale...” (Wikipedia) De asemenea, conștiința este modul complex de gândire al creierului nostru care se constituie din ansamblul de procese, privind educarea, instruirea și dezvoltarea multilaterală a persoanei în mod individual. Facultatea de a gândi corespunde cu însușirile valorilor tale, care  încetul cu încetul se transformă în conștiință și comportamentul tău este  condiționat de acest fapt și te face responsabil de propria ta conduită.
De aceea, trebuie să înveți chiar din primii ani cele mai importante valori pentru a fi ghidat de conștiința ta corect în viață. Valorile care ne unesc și ne îmbogățesc sunt moravuri de bună purtare, cinste, de înțelegere a propriei existențe, de oamenii și lucrurile  din jurul tău, de însușirea de a fi bun, amabil, binevoitor, de predispoziția de a face bine și a reacționa mereu și cu o atenție deosebită la nevoile celor în suferință, cu stimă și prețuire față de toți și de tot ce ai. Așa vei fi împăcat cu sine totdeauna. Fericirea va bate la ușa ta, dacă ai învățat aceste valori fundamentale ce țin de principiile morale și etice. Ar fi ideal să  fim buni, grijulii, generoși, respectuoși, cinstiți, responsabili, sensibili, săritori la nevoie, iubitori. Aceste calități esențiale ne vor îmbogăți și pe noi și pe semenii noștri, pentru că ele ne unesc și ne fac fericiți.
Tu de ce valori te ghidezi? Desenează un arbore care fiecare frunză  să îți șoptească câte o valoare la umbra căruia ai putea sta cu conștiința împăcată. Comentează proverbul: Bunătatea este un dar, pe care oferindu-l celorlalți, îi îmbogățești și pe ei, și pe tine.  Îți amintești personaje care posedă  însușiri valoroase din cărțile citite? Plasează-le la comentarii pentru a ne bucura pentru tine.