Vitalie Răileanu, șef, Filiala „Onisifor Ghibu”
- Dle Colesnic, care este cea mai
puternică certitudine pe care o aveți în momentul acesta?
Într-o lume sfâșiată de convulsii politice, de frământări zadarnice,
de inconsecvență și neîncredere în ziua
de mâine, speranța mea într-un viitor mai bun e bazată pe vechiul dicton latin
„Ars longa, vita brevis !”- „Viața e scurtă, dar arta e veșnică !”
- Cunoaștem că sunteți o
personalitate modernă prin atitudini, sugestii, studii, dar consecvență, în
acest sens ne puteți spune, dacă găsiți de cuviință să concepeți biblioteca
adevărat templu al culturii?
Indubitabil, biblioteca a fost, este și va rămâne un templu al culturii.
Evident că ea se va adapta la noile condiții pe care le suportă viața cotidiană
în era digitală. La noi cititorul este leneș, cu mare greu îl urnești să meargă
la bibliotecă, peste hotare situația e inversă, cu greu găsești un loc în
bibliotecă.
Dar mai există o nuanță principială – Biblioteca trebuie să ofere accesul
la ultimele noutăți literare, științifice, sociale prin fondul de carte. O mare
problemă care de ani buni rămâne nesoluționată la noi, formarea fondului de
carte prin achiziții masive din diverse țări.
Eu mă simt în bibliotecă ca într-un templu, căci ea îmi deschide nenumărate
ferești în universul uman, permițându-mi să trăiesc concomitent mai multe
vieți.
- Ce va oferit Biblioteca
Dumneavoastră personal?
De la prima carte împrumutată în iarna lui 1963, de la biblioteca școlii,
care era „Cenușica” de Ion Druță, o istorioară care m-a fascinat, am găsit
refugiu sufletesc, în acea încăpere modestă, o anexă a școlii - biblioteca, ce
îmi crea impresia că ascunde comori ce pot fi descoperite doar prin lecturi.
Începând cu anul 1987 Biblioteca
Națională, pe atunci Republicană mi-a oferit plăcerea lecturii revistelor și
cărților interzise de cenzura comunistă, care se păstrau în fondul special, din
care am extras portretele literare a multor scriitori uitați și chiar
necunoscuți. În altă ordine de idei biblioteca mi-a deschis accesul la surse de
referință, la un tezaur istoric pe care nu-l găsești în altă parte, decât în
colecțiile rare.
De bun augur este și comunicarea cu bibliotecarii care te ajută, te
ghidează, oferă ajutor, ceia ce-mi face
mare plăcere.
- Cărțile se scriu în mare
singurătate...Dumneavoastră cum și când le scrieți?
Meseria de scriitor este aidoma vieții lupului singuratic. Ai nevoie de
intimitate, de liniște sufletească și de aburul subtil al inspirației. Toate
acestea se conjugă când vor ele, și ziua și dincolo de miezul nopții. Ani de
zile am scris noaptea, căci ziua mergeam la serviciu, dar norocul meu este că
am o bibliotecă personală foarte bogată și o pot consulta la orice oră.
Și de astă data salvarea am găsit-o în bibliotecă.
- O urare pentru cititorii
Bibliotecii „Onisifor Ghibu"
Biblioteca „Onisifor Ghibu” s-a născut sub ochii mei și
chiar am participat la descărcarea primului lot de carte. Eram mândru că în
inima Chișinăului apare o bibliotecă românească.
De aceia urarea mea e foarte simplă – Nu uitați drumul
spre această bibliotecă, căci ea este Biblioteca Identității Noastre!
-
Vă mulțumim din suflet. Sănătate și multă inspirație!
