Nina Reșetnic, bibliotecară, Biblioteca „Onisifor Ghibu”
„Citește nu
pentru a contrazice nici pentru a crede,
ci pentru a
cântări și a lua în considerare”
Francis Bacon
Cititul este cea mai eficientă armă ce
poate schimba starea de lucruri în această lume. Lectura este un mozaic de
trăiri și sentimente, este cea mai importantă etapă în formarea unui om.
În cadrul Programului „Chișinăul
citește” Biblioteca „Onisifor Ghibu” a avut o întâlnire de suflet în data de 20
aprilie cu elevii din gimnaziul Cobusca Nouă, Anenii-Noi, cu care de mai mulţi
ani avem o frumoasă colaborare .
Domnul director Vitalie Răileanu,
critic și istoric literar, le-a relatat elevilor despre importanța cărților,
despre cărțile rare și vechi, despre fondul de carte al bibliotecii și au ajuns
până la urmă să discute în lipsa
autorului Val Butnaru, despre cartea „Patimile după Iov”.
Elevii împreună cu profesoarele de
limba și literatura română Ecaterina Straistă și Maria Bujac au dialogat foarte
interesant referitor la romanul lui Val Butnaru. O elevă a relatat despre
personajul biblic suferințele și încercările prin care trece, asemeni
personajul din roman, asociat cu întreaga drama a Basarabiei.
După o discuţie impresionată, elevii au
avut onoarea să participe şi la două lansări de carte: Leonid Popescu „Tragedie
pozitivă” și „Deportări din Valea Răutului”. Lansările au avut loc la Academia
de Științe a Moldovei.
Ion Tighineanu, președintele Academiei
de Științe a Moldovei a vorbit despre realizările lui Leonid Popescu, pictor, iconar
și mural. Vitalie Răileanu a menționat că Leonid Popescu este un talent
polivalent, are un simț deosebit al cuvântului și al culorii. Pe marginea
creației lui Leonid Popescu s-au pronunțat şi Iulian Filip, Serafim Urecheanu, Grigore
Tinică, chirurg cardiovascular. Doamna Eleonora Sîtnic, critic de artă, afirma
că Leonid Popescu e o fire complexă, un singur om realizează atâtea lucruri
frumoase ,deosebite, pune multă dragoste și bunătate în munca sa. Cu deosebite pauze
muzicale au venit prietenii domnului Leonid Popescu - Tudor Ungureanu, Artist
al Poporului și Ilie Valuța, artist emerit.
Leonid Popescu este cel mai iscusit zugrav
al Catedralei Mitropolitane „Nașterea domnului” din Chișinău. Are lucrări în
colecții publice și private în țară și peste hotare. Pictorul are o serie de 70
de lucrări realizate în Grecia, o altă serie de 40 de lucrări litografice în
Cehia. A lucrat mult la zidurile bisericilor din România, Ucraina, Moldova și
Rusia. Are o colecție de 16 portrete, dintre care și a lui Nicolae Dabija,
Adrian Păunescu, Grigore Vieru. În 2001 a fost distins cu titlu onorific
„Maestru în Arte”, 2013 cu „Ordinul de Onoare ” și în 2016 cu titlul onorific
„Artist al Poporului”.
Elevii din Cobusca Nouă au plecat acasă
foarte entuziasmați și dornici de a reveni la bibliotecă.