Portretul Iuliei Hasdeu - un model pentru generațiile tinere (14 noiembrie 1869 – 29 septembrie 1888)

 

Natalia Smirnov, șef, sectorul „Carte veche și rară”, Biblioteca Centrală

De mică, Iulia Hasdeu a fost un copil deosebit. La vârsta de 2 ani învăța limba franceză, iar la împlinirea vârstei de 4 ani începuse să scrie. La 5 ani scria deja nuvele, iar la 7 - narațiuni precum Mihai Vodă Viteazul, poeme precum Domnia lui Țepeș Vodă, sau Oaselor lui Țepeș Vodă. A fost un copil supradotat. La 8 ani neîmpliniți a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare și la 27 septembrie 1877, a primit un „atestat de clasele primare de băieți“. Tot atunci, Iulia a adunat povestirile scrise în franceză și în română, în ciclul „Istorioare pentru amicele mele și pentru toate copilele de la 10 până la 20 de ani”. La 11 ani compunea piese de teatru și cunoștea deja 5 limbi străine, a scris o tragedie în trei acte, Dama de circ, comedia Amorul e scânteie, piesele de teatru într-un act, în franceză, Adieu et Bonne Arrive și Les enfants ne jugeant pas, sau povestirile Trandafirul moșului și Etoile et celeste. Dorința tatălui pentru Iulia era ca tot ce-i fusese inaccesibil lui, în copilărie – muzica, pictura și artele înrudite – să-i fie pus la dispoziție Iuliei. A reușit să se înscrie la Conservatorul din București, la pian și canto. Avea o voce deosebită de soprană, îi plăcea pictura. Multe poezii sunt însoțite de desene grafice.

La 16 ani, în anul 1886, Iulia Hasdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona, unde urma să susțină licența în Filosofie la Facultatea de Litere. Tot la Paris, a urmat cursurile de la École des Hautes Études din Paris. Studia intens, lua lecții de pictură și de canto de la profesori celebri, era sănătoasă, puternică, veselă și glumeață. Participa la conferințe și era înzestrată cu talent oratoric. A îndrăgit limba și cultura franceză, dar mai ales pe Napoleon I, Ferdinand de Lesseps și Victor Hugo. Iulia Hasdeu a suferit aflând despre moartea, în 1885, a lui Hugo, care era unul din idoli ei.

Începe munca la teza de doctorat, cu tema Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica și teodiceea. Însă destinul tragic i-a fost prescris, în anul 1887 se îmbolnăvește grav. Avea o dorință enormă de a învăța și ignoră primele semne ale bolii, iar medicii i-au dat un verdict crunt: are tuberculoză.

După moartea unicei sale fiice, Bogdan Petriceicu Hasdeu a descoperit cugetări, poezii, schițe de dramă și comedii, materiale ale tezei de doctorat, o cantitate impresionantă de notițe scrise de tânără, inclusiv pe patul în care și-a trăit ultimele luni.

Imediat după moartea Iuliei, în paginile periodicului Revista Nouă, al cărui director era Hasdeu, au fost publicate câteva din poezii. Casele de editură Hachette și Socec au găzduit, în cursul anului 1889, apariția celor trei volume din colecția Œuvres posthumes, de Iulia B.P. Hasdeu. Cu excepția câtorva poeme apărute în timpul vieții, fără voia ei, opera Iuliei Hasdeu este postumă.

A ținut și un jurnal, iar bogata corespondență cu tatăl ei, rămasă la București demonstrează o personalitate inedită, dar și o scriitoare cu talent.

     Biblioteca Centrală deține un volum inedit Documente și manuscrise literare, Vol.III- Corespondența B. P. Hasdeu-Iulia Hasdeu, donat de către istoricul, hasdeologul Nicolae Romanenco, în 1998, care este digitizat și în curând îl veți găsi online în Biblioteca digitală. Citim aici scrisori de o sensibilitate sfâșietoare regăsită în ultimele scrisori ale vieții dar si cele pline de iubire adresate tatălui.

Iată un fragment dintr-o scrisoare.

Dragele mele Iulii

„...deci, în Lilicuța eu mă iubesc pe mine, iubesc pe nevasta mea și o iubesc și pe dânsa, adică trei iubiri concentrate. Este oare de mirare că starea în care se află mă arde și mă frige?  Apoi mai este o a patra iubire. Iubesc până la nebunie neamul românesc și viitorul românilor. Pentru a fi român, deși nu știam bine românește, îmi sacrificasem tot. Ei bine, eu crez că Licuța va deveni una dintre gloriile cele mai pure ale României; și această glorie cutează a avea bronchită!...”

În vara anului 1887, vine în vizită la Curtea de Argeș, a continuat să scrie poezii și cugetări, apoi s-a întors la Paris, însă boala se agravează, iar în aprilie 1888 este obligată să întrerupă studiile. Părinții săi au dus-o la tratament în Elveția, însă, deși medicii sperau că boala tinerei se va vindeca, starea ei se agrava. A revenit în România, părinții săi o duc la tratament la Agapia, apoi la București, însă starea fetei era din ce în ce mai rea. Iulia Hasdeu ajunsese să se împace cu destinul său și, cu ultimele puteri, în martie 1888, scrie poezia Moartea, o tulburătoare transpunere artistică a clipelor de final:

„Eu nu urăsc viața, de moarte nu mi-e teamă,

Că ea este lumină puternică și caldă,

Chiar muribundul – care în pacea ei îl cheamă –

Sub pleoape obosite priveliști noi își scaldă.

Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume

Și-n alte corpuri trece, când poate ști să ierte;

Așa din cupa sacră cu toții bem, anume,

Și niciodată, nimeni, nu poate s-o deșarte“…

Se stinge din viață la 29 septembrie 1888, la doar 18 ani, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu. Foarte afectat, B.P. Hasdeu a construit, în memoria ei, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu. 

Din 1 iulie 2023, vă invităm în sala de lectură a Bibliotecii Centrale, unde vom organiza o expoziție amplă atât a operei Iuliei Hasdeu cât și despre acest copil genial al României, cu titlul Scânteietoarea viață a Iuliei Hasdeu. Iulia Hasdeu /Camille Armand (1869-1888, 135 ani de la moarte).