sâmbătă, 29 iunie 2024

În vacanța mare? De unul singur? Oare cum ar fi?

 


Dumitru Dan Maxim, Biblioteca „Onisifor Ghibu”

De aceea, ca să nu le fie trist copilașilor în vacanțele mici ori mari, noi, iști MARI, ne gândim cum am putea să le înflorim zilele și cu ce am putea să-i  ademenim către o viață plină și veselă, dar și pentru a-și împlini timpul și rostul cu jocuri și  munci utile.

Aici, la bibliotecile, aflate sub aripa Bibliotecii „B.P. Hasdeu”, a și fost elaborat și se implementează Programul estival „Provocarea Verii”, aflat deja la ediția a VI-a, dedicat copiilor noștri. Programul întrunește diverse activități cu tangențe în cele mai diferite domenii, astfel că micii-pici - de la șase ani și micii-elevi - până pe la 12-13 ani, își pot găsi ocupația potrivit așteptărilor ori dorințelor lor.

Astăzi, 28 iunie, când, parcă s-ar încheia prima lună de vacanță, în incinta Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, mici-pici, dar și elevii au fost cuprinși și au stat la umbra *(vedeți ce năduf e afară) nenumăratelor talente ale poetului Iulian Filip – micul-marele poet al copiilor, iscusitul-inventivul povestitor, dar și bine-cunoscătorul folclorului literar, vestimentar și muzical al nostru, al românașilor de azi și al românilor de la începuturile lumii.

Tradițional, activitățile de la Biblioteca „Onisifor Ghibu” sunt lansate de gazdă; astăzi, moderatorul întâlnirii a fost chiar Directorul Bibliotecii Vitalie Răileanu, care le-a deschis copiilor un secret cunoscut doar de cei mari, cei care au fost demult copii: „Să scrii pentru copii nu e ușor, dar dacă mai și discuți cu copiii „pre limba lor”, adică pe înțelesul tuturor copiilor – de la cei mai mici, la cei mari-mari, e o artă aparte și un har dintre cele mai prețuite! Unul dintre acești povestitori este Iulian Filip, pe care îl avem în față...” 

Contactul ori faptul de a fi agreabil de micele suflețele se simte din primele minute de discuție ori de la primele cuvinte, cum se mai zice. Poetul picilor a reușit să-i țină între „oh” și „ah” întreaga oră pe care au petrecut-o împreună, cu tot felul de cimilituri, poezioare, ghicitori și jocuri-jucăușe – au trecut prin minunata Lume a Metaforelor din poezia cu haz pentru copilași, au coborât încântătoarele poteci dinspre bunii și străbunii noștri care au lăsat uimitoarea Țară a Cântecelor și Poeziilor Populare, s-au zvârcolit prin labirinturile Istoriei Noastre cu eroi Falnici și Victorioși, dar a trecut și prin Munții matematicii, care, pentru unii pare greu de escaladat, însă, cu Matematicianul Iulian Filip a fost posibil și acest lucru. Cum i-a reușit, doar el știe.

Timpul trece repede și foarte repede când ești printre oamenii dragi, timpul trece și mai repede când ești asaltat de copii-nepoți, dar trece la fel de repede, ba, mai și cu folos când îl ai în față pe Copilul-cu-perucă-de-Mic-Prinț– Iulian Filip.

Mulțumim copilărosului Iulian Filip! Mulțumim Înțelepților copilași de la frumoasa Echipă Codru.

Tabăra Bibliotecii „Onisifor Ghibu” (BOG) rămâne deschisă și de acum încolo pentru toată lumea de la mic la mare și de la nepoți la bunici, mai cu seamă pe timp de vară și mai cu seamă când suntem ÎN VACANȚA MARE.