Lilia
Canțîr, șef
serviciu, Filiala „Ștefan cel Mare”
Oare
cum gândea domnitorul secolului XV, Ștefan cel Mare, când a conștientizat că,
de multă vreme, faptul de a fi liber e dorința fiecărui moldovean? Deși, țara
era chinuită mereu de cotropitori, oamenii, probabil, gândeau ca Octavian
Bibere „Libertatea este starea de spirit de unde începe ființa infinită a
omului” sau poate ca Marele Mark Knopfler, care a fost rugat să dea o definiție
libertății și care a spus: „Nu-mi plac definițiile, dar dacă există o definiție
a libertății, ar fi atunci când deții controlul asupra realității pentru a o
transforma, a o schimba, și nu de a-ți fi impusă. Chiar nu poți cere mai mult
de-atât.”
Venind
la domnie într-o țară ruinată de
conflictele interne boierești, de ciocniri de interese, certuri, dar și fiind
înconjurat de vecini puternici, primul gând pe care l-a avut Ștefan cel Mare pentru
a-și vedea oamenii liberi, atât în interior, cât și extern, a fost de a-și
întări țara și domnia.
În
acest scop a muncit mult. A elaborat mai întâi o strategie bine gândită și ușor
de realizat. Domnitorul a atras de partea sa boierii mici și mijlocii, dar și
pe cei mari rămași în țară, ceilalți fugind în țările vecine, mai ales în
Polonia, unde se refugiase fostul domn Petru Aron, care i-a fost unchi, dar și ucigașul tatălui
său. El i-a rechemat în Moldova pe boierii fugiți în țările vecine, făgăduind
să le ierte trădarea și slujba pe care au făcut-o domnului precedent .
Domnitorul le-a mai promis să le restituie averea și să le mențină statutul pe
care îl aveau în societate.
O
altă direcție a fost întărirea țării din punct de vedere militar. A reorganizat armata, alcătuind „Oastea cea mare”,
a înzestrat-o cu tot ce era indispensabil, cu armele necesare, în special cu
cele de foc: tunuri. Printre măsurile primordiale, Ștefan Vodă și-a propus
întărirea capacităților de apărare a țării, care să fie cu mult mai eficace
decât cea a predecesorilor săi. A preluat o inițiativă a tatălui său, care, în
scurta sa domnie, nu a reușit să se dezvolte, formând oastea din bărbați apți
de luptă. A întărit vechile cetăți și a construit altele noi, în deosebi la
hotarele țării, punând în aceste cetăți ca pârcălabi pe oamenii săi de
încredere. Acest sistem de fortificații a fost un factor important al puterii
militare. De asemenea, a întărit drumul comercial moldovenesc care aducea țării
venituri însemnate de la vămile ce se găseau de-a lungul lui.
Numai
după ce a fortificat țara în plan intern, a apărut gândul de a scurta jugul
otoman și de a construi o țară liberă și
independentă.
Etapa
a doua a domniei lui Ștefan cel Mare a fost, prin conținutul ei, etapa luptei
antiotomane. Pentru aceasta a dus numeroase războaie, dar nu numai cu turcii,
ci și cu țările vecine creștine, care nu se uitau cu ochi buni la faptul că la
hotarele lor se ridică o nouă putere.
Ștefan
cel Mare a fost un diplomat iscusit. El a fost nevoit să meargă la o înțelegere
cu turcii neștirbind în nici un chip integritatea și suveranitatea Moldovei.
Țara
Moldovei în care a devenit Domn al ei o găsise răvășită de rivalitate, crime și
trădări, călcată de oștile străine și reușise, cu tact și, uneori, cu cruzime,
să întroneze siguranța și statornicia externă.
A
fost un bun administrator și gospodar, dar și un mare diplomat, un desăvârșit
strateg, impunând Moldova, ca o forță de prim ordin, în spațiul central și
est-european. Cetățile, curțile domnești, bisericile, cronicile și lucrările
religioase, ca și numeroasele obiecte de artă rămase de la el, arată că Moldova
lui Ștefan cel Mare și-a adus contribuția ei valoroasă și la tezaurul culturii
universale. Epoca lui Ștefan cel Mare s-a făcut remarcată în domeniul economic,
a stimulat comerțul prin sistemul de privilegii, pe care îl acorda negustorilor
străini și locali, construind drumuri bune și securizate, obținând astfel
resurse necesare pentru nevoile statului.
Numai
marea dorință de a face un Stat independent și a avea un popor liber l-a putut
aduce la asemenea realizări frumoase, fiind ajutat de Marea Putere de fiecare
dată.
Rodul
biruințelor obținute de Ștefan Vodă se
datorau inteligenței sale. Dovada acestui fapt și un exemplu concludent în
acest sens a fost lupta cu Imperiul Otoman. El, fiind într-o situație dificilă,
trebuia să i-a o hotărâre, fiindcă armata dușmanului era cu mult mai numeroasă
ca a lui. Dar dorința de libertate era mai mare decât orice armată de pe
pământ. Și crezul lui că cel ce dorește
să învingă trebuie să taie toate căile de retragere. Numai așa își va păstra dorința
arzătoare de a birui, fapt deosebit de important pentru succes. Pentru Ștefan
cel Mare nu mai puțină importanță a avut credința, care i-a fost catalizatorul
tuturor capacităților intelectuale, vibrația rațiunii asemănătoare cu
rugăciunea, care este preluată de subconștient. Acestea acționează împreună și
creează efectul unei mari viziuni.
Ca
dovadă ne servește bătălia de la Podul Înalt. Otomanii turci au pornit iarăși
război împotriva Moldovei, cu o armată enormă de 120 de mii de oșteni, cea mai
mare din Europa. Trecând hotarul, această armată pustia totul în calea sa. Spre
primăvară țăranii părăseau satele, trimițându-și familiile în lanțurile
Carpaților și se înrolau în oastea lui Ștefan.
Domnitorul
hotărî să iasă înaintea dușmanului aproape de Vaslui, locul unde Pârăul
Racovățului curge în râul Bârlad, alcătuind o mlaștină uriașă. Podul de lemn,
numit de localnici Podul Înalt, lega cele două maluri ale pârăului. Când
cămilele cu tunuri grele se opintiră să treacă peste pod, acesta se clătină și
se prăbuși cu tot cu oșteni, cămile și tunuri în apa tulbure a Racovățului.
Turcii trecură pârăul și hotărâră să aștepte dimineața, lângă podul dărâmat.
Ștefan
cel Mare se găsea pe câmpul de luptă. Tunurile începuse să bată din desișurile copacilor.
Dorobanții își scoseseră săbiile care sclipeau amenințător în lumina serii.
Noaptea de jur-împrejurul taberei turcești se aprinseră, pe dealuri și văi,
sute și mii de focuri, poate chiar 40 de mii. Fiecare moldovean aprinseseră
câte un foc al său, încât turcilor li se părea că sunt înconjurați de o oaste
uriașă. A doua zi dimineața se lăsa o ceață de nu se zărea om cu om. Atunci
Ștefan dădu ordin oștenilor săi, care trecuseră noaptea lunca Bârladului, să
sune din buciume chemare de război. Turcii, sătui de așteptare și dornici de
încăierare, porniră degrabă, de-a dreptul peste mlaștină și puhoaiele râului
dezghețat, spre bătălia care-i chema.
Groaznicele
tunuri ale lui Ștefan cel Mare, care se aflau în spatele turcilor, îi atacară
din spate și-i siliră să intre în apa rece ca gheața cu tot cu cămile și
armament, care pentru totdeauna au rămas acolo. Oastea turcească fusese
transformată într-o oaste dezordonată, care, din cauza negurii și fricii,
prinse să se taie cu săbiile, după cuvintele cronicarilor, unul pe celălalt,
crezându-i „moldoveni”.
Dorința
și numai dorința de libertate, de care era îndrumat
Ștefan cel Mare, a adus libertate țării și poporului. Prin aceasta se deosebea
domnitorul de ceilalți. De fapt, încă până azi, el este ca un model de un învingător,
un luptător de neînvins. Din ziua în care
a înțeles valoarea libertății, atât pentru el ca voievod, cât și pentru poporul
pe care îl avea în grijă, Ștefan cel Mare a dorit să o realizeze. Grație
puterii rațiunii sale, cunoștințelor și experienței acumulate, plus efortul
comun al poporului, pe care a știut cum să-l ghideze și să-l motiveze, Marele
Voievod a reușit să găsească cheia succesului.
Acest
model demn de urmat ar scoate țara noastră din orice problemă, în orice
secol. Or, numai cu dorința fierbinte de
atingere a scopurilor, transformată în idee-fixă, cu planificări minuțioase și
concrete, cu metode de realizare a acestora și, desigur, cu o insistență ce nu
admite înfrângerea, într-o bună zi vom fi biruitori. Exact la fel cum Ștefan cel
Mare și-a ales un scop bine definit și precum cu toată energia și voința sa a
pornit temerar spre realizarea lui.
Din
exemplul lui Ștefan cel Mare fiecare dintre noi ar putea să-și transforme
dorințele în succese. Însă, trebuie să fim siguri în acțiuni, care să fie susținute
de credință, pentru că această forță ridică oamenii la înălțimi, și prin care se
dau posibilități de a schimba viața. Această rațiune de a-ți realiza dorințele
poate fi comparată cu orice lege a naturii care transformă ghinda în stejar,
pune apa să curgă de pe dealuri, schimbă noaptea cu ziua, iarna cu primăvara,
deoarece toate acestea consolidează și contribuie în mod evident la dezvoltarea
și prosperitatea fiecăruia dintre noi.
