Lidia Lungu, profesoară de
limba și literatura română,
Instituția Publică Liceul
Teoretic „Traian”
Opera „Cu romanul în vacanță” de Grigore Chiper
reprezintă o narațiune motivațională pentru adolescenții din ziua de astăzi,
întrucât autorul îi îndeamnă să-și formeze deprinderea de a lectura în timpul
liber. După cum poate fi observat și din titlu (alăturarea substantivelor
roman și vacanță în cazul acuzativ), odihna trupului și a minții
sunt râvnite cu înverșunare de omul contemporan, prins în rutina activităților
cotidiene.
Imaginați-vă un sejur de o săptămână pe litoralurile
Mării Egee, în unele dintre cele mai frumoase zone ale Greciei, cu o carte în
mână. Nu-i așa că-i fantastic? Dar cum vi se pare ideea de a merge într-o
excursie în orășelul elen Ouranoupoli sau chiar pe muntele sfânt Athos? V-ați
putut închipui că veți călca pământurile acestei țări, despre care ați învățat
la materia școlară istoria românilor și universală, la capitolul „Grecia
Antică”? Păi bine, nu e mit, e ceva real, palpabil, sesizabil, ceea ce i se
întâmplă protagonistului cărții, un bărbat cu vârsta de peste patruzeci de ani,
de meserie scriitor.
Printre pasiunile sale, un
loc de cinste îl ocupă lectura, căci practică această activitate mentală nu
numai acasă, întins într-un fotoliu confortabil, dar și în transportul public,
în timp ce călătorește („Aveam și o carte de povestiri cu mine. Am deschis-o
și am început să citesc primul text. (...) E tehnica utilizată frecvent în
scenariile de film.”), chiar și în vacanță („Citeam din romanul lui
Khaled Hosseini... Ajunsesem și eu în fine la partea în care Amir își trăia
viața americană...”). Un exemplu relevant, care demonstrează faptul că
naratorul este un cititor avizat este: „Personajului lui Alecsandri i se
părea drumul de întoarcere mai lung. (...) Mă gândeam ce temă bună e să se
analizeze atitudinea celor două personaje din romanul Annei Gavalda
(verificatorul ortografic încă nu reacționează la numele ei) vizavi de alte
două personaje dintr-o piesă de Alfred de Musset.”
Deși practică profesia de
profesor universitar, de vocație fiind creator al frumosului
este, de fapt, o persoană care are probleme de ordin familial, material,
existențial, ca oricare alta. Un moment emoționant din carte este secvența în
care tatăl protagonistului, octogenar, se stinge din viață. Descrierea
realizată de narator este de o sensibilitate aparte:
„Tata a fost un om viguros, vânjos, chiar dacă suferea de mulți ani de
hipertensiune și stenocardie. O cauză și o consecință. În definitiv, o
combinație fatală. A iubit dintotdeauna viața și a luptat atât cât a putut
pentru ea. Nici nu a irosit-o, nici nu s-a cramponat de ea ca un fir de pai.
Poate fi caracterizat drept optimist incurabil, dar și persoană cu toate
simțurile la locul lor. Când mama îl certa să nu mai sădească atâția pomi și
plante legumicole, (...) avea răspunsul său standard: „Dacă nu ne vom folosi
noi de ele, se vor folosi alții” ”.
V-ați gândit
vreodată că părinții noștri nu au vârstă? Tu ești copilul lor iubit și răsfățat
atâta timp cât ei sunt în viață, iar odată cu trecerea lor în neființă, de
parcă ȚI-AI PIERDE RĂDĂCINILE, te-ai dezrădăcina?! Ei sunt temelia noastră,
alături de ei, împreună cu ei, în cinstea lor, creștem spiritualicește, făurim,
ne autodepășim condiția. Citind pasajul morții și al ceremonialului
înmormântării tatălui, involuntar mi-am reamintit următoarele versurile, scrise
de poeții neamului nostru, Dumitru Matcovschi și Vasile Romanciuc, piloni
ai culturii românești din spațiul basarabean:
„Părinții noștri luminoși
ca sfinții,
coborâtori din dor și suferințe (...)
Ei seamănă cu pomii din câmpie
ce cresc în timp neobosit și demn.” („Părinții” de D.
Matcovschi)
„ - Inimă, zice
mama în gând, să nu mă înșeli,
Fii stăruitoare
și-nvață
A scrie, dar, te
rog, fără greșeli,
Un singur cuvânt,
numai unul: Viață! (...)
Pe lângă inima
mamei, moartea umbla.
Ce cauți, moarte,
așa de devreme?” („Infarct” de V. Romanciuc)
În ce privește
spațiul desfășurării evenimentelor, el este unul citadin, atât de intim
cititorului chișinăuian, încât, pe parcursul lecturii, ai impresia că te plimbi
pe străzile capitalei, mergi la cinema împreună cu prietenii tăi, călătorești
cu transportul public pe drumurile hodorogite, care sunt „reparate” de niște
muncitori lâncezi și leneși. Citez: „Cineva observă că muncitorii mai bine
ar turna asfalt peste toată piațeta peticită, decât să cârpească a lehamite
găurile.”.
De la lucruri
lumești, banale, haideți să trecem și la aspecte ce țin de teoria literară, cum
ar fi motivul sublimului/al perfecțiunii și fugit irreparabile tempus,
abordate în creația luată în discuție. Citez: „... ce bine că ești frumoasă!
- Dacă nu ești frumos, poți compensa prin bunătate, curaj, compasiune, intelect.
- Dar nu vei atinge niciodată perfecțiunea, remarcă bruneta. - Nu există
perfecțiune, constat eu ca și cum amărât. - Aveți dreptate.”; „Zilele trec una
după alta ca niște obiecte înaintând prin ceață mai ușor decât s-ar părea la
prima vedere. E vineri.” Cine dintre dumneavoastră nu s-a gândit să
încetinească timpul, să-l oprească în loc sau să revină la zilele nevinovate și
luminoase ale copilăriei? „Timpul este liber, dar nu are preț. Nu îl poți
deține, dar îl poți folosi. Nu îl poți păstra, dar îl poți cheltui. Odată ce
l-ai pierdut, nu-l poți recupera niciodată.” (Harvey Mackay)
Dar în ce privește
absolutul? Îl visăm cu toții de la mic la mare, de la oamenii simpli la cei de
creație, sau la înalții demnitari ai statului.
Multe aș mai putea
adăuga referitor la cartea „Cu romanul în vacanță”, dar vă las pe voi înșivă să
pătrundeți în universul acestei creații și să-i deslușiți mesajele. După cum
afirma Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu: „Citește! Citind mereu,
creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi
înțelesul și filozofia vieții.”
