Începe munca la teza de doctorat, cu tema Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica și
teodiceea. Însă destinul tragic i-a fost prescris, în anul 1887 se
îmbolnăvește grav. Avea o dorință enormă de a învăța și ignoră primele semne
ale bolii, iar medicii i-au dat un verdict crunt: are tuberculoză.
După moartea unicei sale fiice, Bogdan Petriceicu Hasdeu a descoperit
cugetări, poezii, schițe de dramă și comedii, materiale ale tezei de doctorat,
o cantitate impresionantă de notițe scrise de tânără, inclusiv pe patul în care
și-a trăit ultimele luni.
Imediat după moartea Iuliei, în paginile periodicului Revista Nouă, al cărui director era Hasdeu, au fost publicate
câteva din poezii. Casele de editură Hachette și Socec au găzduit, în cursul
anului 1889, apariția celor trei volume din colecția Œuvres posthumes, de Iulia B.P. Hasdeu. Cu excepția câtorva poeme apărute în timpul vieții, fără voia ei, opera
Iuliei Hasdeu este postumă.
A ținut și un jurnal, iar bogata
corespondență cu tatăl ei, rămasă la București demonstrează o personalitate
inedită, dar și o scriitoare cu talent.
Iată un fragment dintr-o scrisoare.
Dragele mele Iulii
„...deci, în Lilicuța eu mă iubesc pe mine, iubesc pe
nevasta mea și o iubesc și pe dânsa, adică trei iubiri concentrate. Este oare
de mirare că starea în care se află mă arde și mă frige? Apoi mai este o a patra iubire. Iubesc până
la nebunie neamul românesc și viitorul românilor. Pentru a fi român, deși nu
știam bine românește, îmi sacrificasem tot. Ei bine, eu crez că Licuța va
deveni una dintre gloriile cele mai pure ale României; și această glorie
cutează a avea bronchită!...”
În vara anului 1887, vine în vizită la Curtea de Argeș, a continuat să
scrie poezii și cugetări, apoi s-a întors la Paris, însă boala se agravează,
iar în aprilie 1888 este obligată să întrerupă studiile. Părinții săi au dus-o
la tratament în Elveția, însă, deși medicii sperau că boala tinerei se va vindeca,
starea ei se agrava. A revenit în România, părinții săi o duc la tratament la
Agapia, apoi la București, însă starea fetei era din ce în ce mai rea. Iulia
Hasdeu ajunsese să se împace cu destinul său și, cu ultimele puteri, în martie
1888, scrie poezia Moartea, o tulburătoare transpunere artistică a clipelor
de final:
„Eu nu urăsc viața, de moarte nu mi-e
teamă,
Că ea este lumină puternică și caldă,
Chiar muribundul – care în pacea ei îl
cheamă –
Sub pleoape obosite priveliști noi își
scaldă.
Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume
Și-n alte corpuri trece, când poate ști să
ierte;
Așa din cupa sacră cu toții bem, anume,
Și niciodată, nimeni, nu poate s-o
deșarte“…
Se stinge din viață la 29 septembrie 1888, la doar 18 ani, fiind înmormântată
la Cimitirul Bellu. Foarte afectat, B.P. Hasdeu a construit, în
memoria ei, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul
Iulia Hasdeu.
Din 1 iulie 2023,
vă invităm în sala de lectură a Bibliotecii Centrale, unde vom organiza o expoziție
amplă atât a operei Iuliei Hasdeu cât și despre acest copil genial al României,
cu titlul Scânteietoarea viață a Iuliei Hasdeu. Iulia Hasdeu /Camille Armand (1869-1888,
135 ani de la moarte).