Să știm mai multe, să fim mai buni

Tatiana Donțu,  Filiala „Transilvania”

Și iată-ne la o nouă întâlnire a Serviciului „Povestește-mi ceva”, de la Biblioteca „Transilvania”, cu trainingul „Să știm mai multe, să fim mai buni”. Țin să menționez că a fost o activitate deosebită, pentru că a avut un subiect incitant! Acel, care a oferit copiilor posibilitatea, de a cunoaște despre farmecul deosebit al Paștelui, despre semnificația religioasă, cât și de tradiții: oul pictat, iepurașul, masa cu mâncăruri tradiționale de Paște – cozonac, pască, mielul, slujba de sâmbătă, seara cu luarea luminii.

Da, Sărbătorile pascale se apropie, iar noi ne-am înarmat cu multă imaginație și chef de activități creative. Iar chemarea acestei activități, a fost mai puternică, prin faptul, că am lucrat frumos și inteligent cu copiii de la școala primară nr. 83 „Gr. Vieru”, și cu irepetabila lor profesoare, Regina Stolearenco. Invitându-i într-o călătorie extraordinară, am interacționat prin intermediul însărcinărilor de echipă, care au fost trei, unde au fost provocați să joace, expună, relateze atitudini față de subiectul dat. Și aici s-au descurcat bine, deoarece sunt creativi, inventivi, plini de energie. 

S-a derulat o activitate valoroasă, în sprijinul dezvoltării interesului lor pentru lectură și a gustului estetic. Țin să menționez, că trainingul s-a sprijinit pe priceperile și deprinderile deja formate a copiilor în decodarea mesajului artistic, și a urmărit, perfecționarea continuă a capacității de comunicare, prin valorificarea noțiunilor însușite și de investigare a unui text literar. 

De fiecare data încercăm tot felul de activități antrenante, în cadrul Serviciului nostru, care să ne distreze, dar și să ne învețe ceva, atât pe noi cât și pe acești copiii minunați, pentru că ne apropie unii de ceilalți, și ne creează niște amintiri pe care le păstrăm cu drag în sufletul nostru. E un fel de a ne reîncărca bateriile, de a uita puțin de probleme și de a ne relaxa într-un mod activ. Joaca și distracția sunt la ordinea zilei, dar încercăm să le combinăm și cu lectura. Că, atenție! Citirea unui text poate fi introdus ca o provocare la tot felul de activități, dar niciodată ca o pedeapsă pentru cei care nu câștigă din aceasta, ba dimpotrivă, toți avem de câștigat! 

E cunoscut bine faptul că, cititorii se formează încă din copilărie. Începutul e foarte important, și noi ne dorim să dezvoltăm în preocupările zilnice ale celor mici, obiceiul de a citi. Și-atunci, Serviciul ne vine în ajutor, fiind un instrument de lucru, accesibil prin formă şi conținut, copiilor, vine ca o tehnică terapeutică să-i zic așa, necesară, fiind tovarăș de drum celui aflat în căutare. Pentru că suntem aici, la bibliotecă, o bibliotecă minunată, unde se pune accent pe valori incontestabile şi cuvântul e unic, iar cele de față sunt doar primii pași făcuți în praful stelar din „Povești pascale” de astă dată, spre sine, spre sufletul tău, a tuturor în scoica ce spune povești încă ude, şi face perle de oameni.  

Iată așa, în perioada premergătoare Marelui Praznic, al Sf. Paști, perioada Postului Mare, noi, povestașii de la serviciul nostru, am parcurs o plăcută călătorie duhovnicească a cărei destinație este Învierea, renașterea sufletelor noastre, cu elemente specific tradiționale, ce vin să dea o mai mare încărcătură spirituală activităților săvârșite în aceste zile.

Знакомтесь - наш современник - Дмитрий Иванович Боримечков

Larisa Barabaș, Filiala „H. Botev”

Имя этого человека хорошо знакомо в среде бессарабских болгар нашей республики, но мне хочется, воспользовавшись страницами Интернета в виде данной статьи, а также благодаря юбилею г-на Боримечкова, представить этого светлого человека более широким кругам нашего многонационального края.

            Поэт и прозаик, журналист и фотокорреспондент, болгарский бессарабский просветитель и краевед-энтузиаст, многие годы по крупицам собирающий материал об истории и культуре своих предков, вот неполный перечень направлений, в которых он работает. Дмитрий Боримечков родился 1 мая 1949 года в городе Тараклия (Молдова), который основали и счастливо проживали в нем болгары-переселенцы, бежавшие от жесткого гнета турецкого ига. В трудолюбивой и дружной семье Боримечковых и родился будущий герой нашего очерка. В своем родном городе он закончил среднюю школу, а по истечении ряда лет в 1981 году - Кишиневский государственный университет, избрав для себя специальность журналиста. Началом профессиональной карьеры стал отдел "Письма" в районной газете "Свет" ("Светлина") в родной и любимой сердцу Тараклии. Но только этой газетой автор не ограничился, параллельно его статьи, а также замечательные снимки печатали на своих страницах болгарские газеты "Родно слово" в Кишиневе, "Роден край" в г. Одесса (Украина). Очерки Дмитрия Боримечкова рассказывали о непростой жизни болгар Молдовы и Украины, о проблемах и радостях многих поколений переселенцев, о возрождении национального самосознания в конце ХХ века, о новом импульсе в развитии языка, культуры, этнографии, духовности болгар Буджакской степи. Следующей ступенью в профессии станет место редактора и издателя газеты "Български глас", которая пользовалась необыкновенной популярностью среди болгарской диаспоры Молдовы, так как отражала самые насущные проблемы соплеменников, была связующей нитью с прародиной - Болгарией. Известен г-н Боримечков и своими фотосессиями, умение увидеть и воплотить в необычных снимках обычные моменты жизни отличает все работы и ставит автора в ряд талантливых фотографов. Как фотожурналист Д. Боримечков был участником многих встреч и семинаров по фотоискусству и журналистике в г. Арциз Одесской области в 1993 г., а г. Приморско (Болгария) в 1995 г. Всего были инсталлированы 21 фотовыставки в Молдове, Украине и Болгарии, среди которых: в сентябре 1993 г. в Народной Библиотеке "Святых Кирилла и Мефодия" Софии, затем в городах - Велико Тырново, Казанлык, Габрово, Шумен, Варна и др.

            Наряду с многообразной журналистской деятельностью Д. Боримечков много пишет в различных жанрах, является автором следующих книг: "Вселена на откровения" (лирическая проза для детей, Кишинев, 1997); "Синята далечина" (стихотворения, Кишинев, 1997); "Аз искам утре да живея пак" (проза и поэзия, Велико Търново, 1999); "Границите на духа. Разговори за Бесарабия" (интервью и беседы, Варна, 2008); в рукописи еще один сборник стихов "Нежна самота". Очень много авторских произведений напечатаны на страницах периодических изданий, о которых я писала выше, а также периодики Болгарии: "Словото днес", "Литературен глас", "Вестникът", "Русия днес" и др. В своих работах Д. Боримечков описывает жизнь своих соотечественников, воспевает их самоотверженный труд, любовь к родной земле и  родине, прошлой и настоящей. Тематика его творчества близка и понятна каждому  соплеменнику, каждому потомку некогда спасавших свои семьи болгар, поэтому и стала для читателей полюбившейся, трогательно родной. Многие стихотворения посвящены самым близким автору людям – отцу и матери, друзьям и собратьям по перу, известному учителю Г. Бакаржи и многим другим, очень важным в жизни его личностям.

            Г-н Боримечков на протяжении многих лет неустанно ведет просветительскую работу, продвигая ближе к собратьям родную литературу и культуру. В связи сэтим фактом важно упомянуть, что он учавствовал во многих конференциях и конгрессах в Болгарии, как представитель диаспоры г. Тараклии, касательно судеб болгар, живущих за рубежом. Его стараниями не раз была оказана существенная разнообразная помощь из метрополии. Как просветитель и краевед Д. Боримечков учавствовал в работе конгресса Союза национальных библиотек в городе Казанлык (Болгария), где зачитал обращение от тараклийской Библиотеки "Олимпий Панов". В конце 1996 г. он принял участие в научной конференции международного значения – "Бессарабские болгары – история и современность", которая состоялась в г. Сливен (Болгария). В работе конференции прозвучал доклад нашего автора – "Возрождение болгарских традиций и обычаев в Молдове и Украине", резюме которого было опубликовано в сборнике клуба "Открытое общество" общины г. Сливен. Вообще, надо особо отметить и с чувством глубокой признательности его краеведческую деятельность, так как связь современности и прошлого один из главных принципов в формировании активной жизненной позиции и гражданского долга молодежи. Поэтому так важно собрать по крупицам и передать весь накопленный исторический материал о родном крае последующим поколениям, только так можно взрастить "правильное" отношение и любовь к своей "малой" родине. Только познав историю и культуру своих предков, впитав эту ценную составляющую национального самосознания, можно и в дальнейшем сохранить идентичность своего народа и верно интегрироваться в общий состав народов республики Молдова. Столь важные, непростые, но и интересные задачи несут на своих плечах и с честью выполняют люди, которых мы именуем скромным словом "краевед" и ярчайшим представителем котрых является Дмитрий Боримечков.

            С конца прошлого века г-н Боримечков является членом Союза независимых писателей Болгарии. За большие и разносторонние заслуги награжден памятной медалью "Иван Вазов" от Государственного Агенства "Болгары за рубежом" (София). Также в столице Болгарии прошел специализацию в Департаменте информации и усовершенствования учителей, тема его работы: "Болгарская литература в Бессарабии: авторы и произведения, образы и темы".

            В настоящее время г-н Боримечков, полный энтузиазма и родолюбия, является главным редактором своего детища – газеты "Светлина", но только в оцифрованном виде - сайт "Светлина. Online", где невзирая на все трудности касательно печатных вариантов периодики, продолжает творить главное дело своей жизни – приносить людям радость от общения на родном языке, знакомить со всеми новостями, поддерживать национальный дух в каждом собрате. В преддверии юбилея мы желаем Дмитрию Боримечкову долгих и полных творчества жизненных лет, воплощения всех задуманных проектов и радости от всех исполненных дел! Многая лета и Честит рожден ден!

Omul sfințește locul

                              Ana Haram, bibliotecar, Filiala „Lesea Ukrainka”                                                                     

 Viața mereu ne oferă șanse de a cunoaște persoane deosebite. Activând la Biblioteca „Lesea Ukrainka”, l-am cunoscut pe domnul Eugen Oseredciuc, Maestru în Artă din Republica Moldova și Lucrător emerit al culturii din Ucraina. Domnul Oseredciuc, născut la 03.01.1945 în satul Dovghe, regiunea Livov, Ucraina, este o personalitate creativă, responsabilă, străduitoare. Dumnealui e mereu implicat în activități sociale: organizează expoziții ale pictorilor ucraineni ce activează în Moldova, contribuind la familiarizarea tinerii generații cu cultura poporului ucrainean, precum și a celui basarabean; întâlniri cu oameni de artă, medalioane literare; dezbateri pe diferite teme despre relațiile Ucrainei cu alte popoare, inclusiv cu cel moldav în sânul căruia și-au găsit a doua patrie și unde lucrează pentru prosperarea și bunăstarea ei, implicînd diferite personalități, inclusiv pe cele din Ambasada Ucrainei în Moldova Natalia Jurbenco, Ala Otvercenco ș.a.; discuții cu ucrainenii din diasporă și din Fundația de binefacere „Renaștere” al cărui jubileu îl vom sărbători în mai anul acesta. Multe din aceste activități au loc în Biblioteca „Lesea Ukrainka”.

Prezența membrilor Fundației de binefacere „Renaștere” în frunte cu Președintele lor la așa date importante ca: 22 ianuarie – Ziua Soborniciei Ucrainei; 25 februarie – Ziua de naștere a Lesei Ukrainka; 9 martie – Ziua de naștere a lui Taras Șevcenco; 24 august – Ziua Independenței Ucrainei în biblioteca noastră este inerentă și implicită. Oamenii se adună, își spun opiniile, durerile și marchează sărbătorile naționale solemn. Nu demult, de ziua lui Taras Șevcenco  în bibliotecă a fost o elevă a Colegiului de Bussness European – Ana Sveț, care a recitat cu multă dragoste versuri  ale poetului, iar Liubovi Burlaca a interpretat câteva piese pe versurile poetului.

Chiar în perioada actuală, domnul E. Oseredciuc este implicat în editarea unei cărți de publicistică care va include articole din presa periodică, apărute aici la noi în Moldova, scrise de ucraineni. Cartea este dedicată jubileului de 25 de ani de la înființarea Fundației de binefacere a pictorilor profesioniști și maeștrilor populari ucraineni „Renaștere”. La baștina dumnealui se deschide un muzeu dedicat maestrului și este nevoie de ajutorul dumnealui. Amintirile despre satul natal sunt dureroase, de mic copil a rămas orfan: tatăl a fost împușcat în 1945 (în corp I s-au găsit 36 de gloanțe), iar mama a decedat la scurt timp, asa că dumnealui și fratele Ostap au fost nevoiți să ia calea orfelinatelor… A muncit, a învățat, a creat și a ajuns la o vârsta venerabilă cînd poate să culeagă laurii roadei create de el.

Este o persoană îndrăgostită de artă și de frumos: a început cu muzica, pe care a studiat-o de mic copil cam cu forța la școala-internat pentru orfani din Razdol, apoi la școala profesională din Cherci a studiat profesia de electrician și muncitor specializat în gazificare, a urmat armata și multe servicii, unde dumnealui activa ca muzician și pictor. Abia în 1970 se înscrie la Institutul Poligrafic din Livov, specialitatea: pictor-grafician. Prima lucrare de valoare a fost amenajarea Pavilionului „Geologia” de la Expoziția realizărilor economiei  naționale din Ucraina, apoi este trimis la Chișinău unde proiectează și amenajează mai multe Pavilioane de la  EREN: complexul  „Agroindustrial”, Pavilionul „Știința și cultura în Republica Moldova”, Pavilionul  „Construcția de mașini și energie”, Pavilionul industriei ușoare ș.a., precum și Pavilionul Moldovei de la Festivalul Internațional al Tineretului și Studenților de la Moscova ș.a. Domnul Eugen are și lucrări realizate în Moscova: „Clinica Doctorului Ilizarov”, proiectul de perspectivă al străzii „Sodovoe colițo”.

Pentru meritele sale deosebite, domnului  E. Oseredciuc i se acordă în 2000 titlul de „Maestru în Artă din Republica Moldova”, iar în 2004 titlul de „Lucrător emerit al culturii din Ucraina”. Domnul Oseredciuc a fost profesor la Institutul de Arte din Chișinău, este și membru al Uniunii Ziariștilor din Ucraina. A editat o carte de o rară frumusețe „Paleta ucraineană a Moldovei” în anul 2006, prezentându-ne mulți ucraineni care și-au adus aportul la dezvoltarea  culturii și economiei Moldovei. Printre ei se evidențiază domnul  Simeon Odainic, autorul ordinilor și medaliilor de Stat ale Republicii Moldova, precum și  Ivan Belidii, autorul sculpturilor de pe fațada Galeriei de Arte „Constantin Brâncuși” din  Chișinău.                                                                                      

Zilele trecute, domnul Eugen Oseredciuc, a organizat o expoziție de lucrări ale pictorilor de origine ucraineană din Moldova în Biblioteca „Lesea Ukrainka”. Aici veți vedea mai multe lucrări ale pictorului Nicolae Fedac, precum și ale altor pictori ca: Leonid Nichitin, Olena Leșcu, Iaroslav Oleinic, Inessa Cravcenco, Alexandru Sîtnic, Eugen Oseredciuc, Rita Fedac, Veaceslav Bachițchi s.a. Acești pictori sunt puțin cunoscuți publicului de la noi din republică, ca și mulți  alți  oameni de cultură care prin activitatea lor au contribuit la dezvoltarea culturii Republicii Moldova. Puțini știu că autorul minunatelorr sculpturi ce împodobesc Sala „Constantin Brâncuși” din Chișinău este talentatul sculptor ucrainean Ivan Belidii, membru al Uniunii Pictorilor din Republica Moldova. Muzele create de dumnealui sunt originale, frumoase, irepetabile. Cele patru sculpturii au fost create în anul 1988: „Pictura”, „Grafica”, „Sculptura”, „Arta decorativ-aplicată”. Aceste lucrări ar putea înfrumuseța chiar cele mai renumite muzee din lume. Pentru activitatea sa domnul I. Belidii este decorat cu Diploma Simpozionului Internațional de Sculptură, Chișinău - 1992.

 O altă personalitate importantă în cultura noastră moldovenească este domnul Simeon Odainic, născut în satul Alexeevca, raionul Ungheni, absolvent al Școlii Republicane de Pictură „I. Repin”,  Maestru în Artă din Republica Moldova, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Paris. Domnul  Simeon  Odainic este autorul tuturor medaliilor și ordinilor de Stat ale Republicii Moldova: Ordinul de Onoare – 2004; Ordinul Republicii Moldova - 1992; Ordinul „Credință Patriei – 2005; Medalia „Mihai  Eminescu” – 1992; Medalia „Constelația  Eminescu” - 1993;  Medalia „Meritul  militar ” – 2002; Ordinul  „Ștefan cel Mare.

Serviciul „Prietenul meu - Semaforul"

Doina Spătaru

Șef serviciu, Biblioteca „Ștefan cel Mare”

La începutul lunii aprilie, în cadrul Serviciului „Prietenul meu - Semaforul" de la Biblioteca „Ștefan cel Mare” preșcolarii de la Școala – Grădiniță „Pas cu Pas” au aflat de ce „luminile” semaforului sunt roșu, galben și verde și despre apariția primului semafor electric.

Rolul semaforului a fost dintotdeauna siguranța traficului, indiferent de ce fel este acesta: rutier, feroviar sau pentru pietoni. Dar nu mașinile au fost cele care au beneficiat pentru prima oară de un semafor, ci trenurile. Primul semafor din lume a funcționat în 1868, în Londra. Pe timp de zi, existau mici bariere acționate manual de o persoană angajată de căile ferate. Felul în care atenționa traficul liber avea aceeași semnificație pe care o are culoarea galbenă azi. Tot la Londra, noaptea, barierele acționate manual erau înlocuite cu niște felinare. Nu se știe din ce motive, dar pentru a semnala că traficul este liber, că trenul poate circula, s-a ales un borcan din sticlă verde, special decupat. De aici s-a născut și a rămas culoarea verde a semaforului. Culoarea roșie era atunci cunoscută ca o culoare care semnala alerta.

În anul 1914, în Statele Unite ale Americii a apărut primul semafor electric din lume. Cu toate acestea, dispozitivul nu era electric, ci lucra pe bază de gaz și semăna mai degrabă cu un semafor folosit de căile ferate decât cu unul tradițional. Cel mai mare semafor din lume se află în prezent în Londra. Acesta are forma unui copac și se află în zona Canary Wharf. Înălțimea construcției neobișnuite este de 8 metri, și este compusă din 75 de semafoare, care sunt controlate de un singur calculator.

La final, copiii au fost amuzați cu ghicitori despre semafor, semne de circulație, agenți de circulație, trecere de pietoni, intersecții, carosabil, trotuar, tricicletă, trotinetă, zebră, tramvai, sanie, căruță, pieton.

Păstrează sufletul curat

Lidia Cîssa,

bibliotecar, Filiala „Hristo Botev”

În viața de toate zilele, cu ritmul ei extrem de rapid, cuprinși de vâltoarea evenimentelor, ne străduim să avem grijă de toate: de serviciu, de familie, de casă, de hrană alimentară, de haine și de sănătate, adesea în cele din urmă. Dar de suflet mai puțini se îngrijesc, uită sau unii nici chiar nu știu că acesta este principalul în ființa noastră omenească. Sufletul, credința şi acele locaşe sfinte ce orientează spiritual omul 

 pe calea cea dreaptă -  bisericile, mănăstirile, duhovnicii care duc slujbele în ele – au constituit subiectele discuției desfășurate la Biblioteca „Hristo Botev” în data de 3 aprilie curent în cadrul Lansării de carte „Mănăstirile vechi din Republica Moldova” scrisă şi prezentată de către preotul Alexei Mereuţă în fața elevilor de la Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM.

Cartea „Mănăstirile vechi din Republica Moldova” este scrisă în 6 limbi: română, rusă, greacă, engleză, franceză, italiană. Autorul Alexei Mereuţă activează la una din cele 20 de mănăstiri sfinte situate în Muntele Athos din Grecia (inclus în prezent în Patrimoniul Mondial UNESCO), a vizitat, de asemenea, multe mănăstiri din Moldova, studiindu-le şi colaborând cu ele, în urma cărui fapt şi i-a apărut ideea de a scrie această carte. Răsfoind filele cărții menționate, sesizăm un îndemn blajin – să nu uităm de locaşele sfinte, să nu le trecem cu vederea, să intrăm mai des prin ele ca să ne curățăm sufletul de păcate pe care le facem uneori fără să știm.

În carte se oferă secvențe din istoria monahală, temelia căruia a pus-o Sf. Antonie (născut în a. 251) din Iracleopole, Egiptul Mijlociu, o succintă informație despre 27 de mănăstiri din Moldova, se indică date precise despre fondarea şi reconstruirea lor, construcțiile aferente lor (biserici, clopotnițe, case ale starețelor ş.a.), despre patrimoniul lor (icoane sfinte, moaște sfinte ş.a.), despre diverse personalități duhovnicești – stariţi, egumeni, mitropoliți, călugări, textul este înzestrat cu fotografii ale bisericilor din mănăstiri, la finele cărţii sunt indicate adresele mănăstirilor, tipul lor (de călugări sau de călugărite), telefonul de contact. Astfel, aflăm lucruri interesante despre cele mai vechi mănăstiri din Moldova care intră în patrimoniul cultural al poporului nostru. De exemplu: Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi din Moldova (a. 1429), una dintre cele mai cunoscute din punct de vedere istoric şi mai des vizitate din țară, este situată la 35 km de Chişinău, în partea centrală a Basarabiei, într-o zonă cu păduri, pe teritoriul ei au fost construite Bisericile „Sf.Gheorghe”, „Sf.Nicolae”, „Adormirea Maicii Domnului”, aici Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni în 2016 a fost canonizat ca sfânt; Mănăstirea Vărzăreşti este cea mai veche (a. 1420), aici se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum şi moaștele multor cuvioși sfinți, putem admira frumoasa biserică de piatră „Sfântul Dumitru”; Mănăstirea Suruceni (a. 1785), unde din 1998 funcționează Seminarul de fete în care învaţă 24 de seminariste, aici au fost ridicate Bisericile „Sf. Nicolae” şi „Sf. Gheorghe”, credincioşii se pot închina la racla cu moaștele sfinților: Serafim de Sarov, Sf. M. Muceniţă Varvara, mucenicilor din Caucaz, părticelelor din piatra de la Sf. Mormânt, stejarului din Mamvri- Herbon; Mănăstirea Saharna (a. 1776)  este de asemenea una dintre cele mai renumite şi vizitate din Moldova, în cadrul căreia se află Complexul bisericesc „Sfânta Treime”şi „Naşterea Domnului”, unde creștinii se pot închina la: paraclisul „Talpa Maicii Domnului”, paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Poceaev, moaştele Cuvioşilor părinți de la Lavra Pecersca; Mănăstirea Hâncu (a. 1677) pe teritoriul căreia se află Biserica „Sf. Parascheva”, aici a fost construită catedrala cu hramul „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”, este o bibliotecă cu peste 2200 volume şi un mic muzeu, creștinii se pot închina la moaştele Sfintei Parascheva şi Raclei Sfinţilor Cuvioşi de la Lavra Pecersca din Kiev şi a Sfântului Panteleimon; Mănăstirea Frumoasa (a. 1807) are o intrare foarte frumos amenajată, pe teritoriul ei se află Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, care după reconstrucție e înzestrată cu 9 clopote turnate după modelul vechi,  Biserica de iarnă „Sfânta Treime”, Biserica cu hramul „Naşterea Sf. Ioan Botezatorul” şi „Sf. Pasie de la Neamţ” cu stareţa Pasia,  în anul 2008 aici a fost organizată Școala teologică de iconografie şi mozaicuri „Sf. Ioan Damaschin”, hramul mănăstirii este „Sfânta Treime, creștinii se pot închina la o părticică a Lemnului Sf. Cruci, fragmente din Sf. Moaşte ale multor sfinţi, inclusiv ale Sf. Parascheva de la Iaşi, Sf. Matroana de la Moscova. Mănăstirea se numeşte „Frumoasa” deoarece este amplasată într-un loc foarte frumos; Mănăstirea Curchi (a. 1773), în cadrul ei sunt amplasate Bisericile „Naşterea Maicii Domnului”, „Sf. Nicolae”, „Sf. Dimitrie”, „Tuturor Sfinţelor”, în a. 1995 aici a fost înființat Seminarul Teologic monahal cu 60 de seminariști, este amplasată la 12 km de Orhei şi înconjurată de păduri pe valea râului Vatici. În carte găsim informație şi despre alte mănăstiri cu istorie interesantă.

Părintele Andrei Mereuţă le-a povestit tinerilor noștri utilizatori despre cartea lansată, venind cu recomandarea să citească acest volum  pentru editarea căruia s-a depus multă muncă şi care merită atenție, şi, ce e mai important, să viziteze aceste sfinte edificii. Dumnealui a remarcat că mănăstirile şi bisericile se înscriu în patrimoniul cultural-spiritual al fecărui popor, oricine ar fi bine să ştie acest lucru. Dumnezeu, Iisus Hristos, Maica Domnului, „Biblia” sunt îndrumătorii noștri, părinții noștri spirituali, cei care ne scot din întuneric şi ne duc spre lumină, pentru a ne purifica de greșeli şi păcate, să trăim cu toții în pace, armonie şi înțelegere pe acest pământ. E necesar, după cum afirmă autorul cărţii, să facem permanent nu doar curat în casă, dar şi în gând, în suflet, să ne curățăm firea, faptele şi năzuințele. Slujbele din biserici şi mănăstiri sunt benefice pentru oameni, de aceea trebuie să deschidem uşile lor cât mai des şi chiar regulat. Fără credință omul rătăcește prin labirintul vieții. Aceste sfinte lăcaşe ne fac să ne mai oprim din ritmul nebunatic al vieții, să ne gândim mai profund la lucruri sfinte, la fiecare faptă şi cuvinte pronunțate de noi, la atitudinea față de cei din jur, dacă vrem să fim iubiți şi ajutați, e necesar şi noi să depunem efort, căci şi Dumnezeu ne învăță că iubirea se făurește cu efort, cu credință, cu jertfire de sine. În cadrul discuției ce a luat avânt după prezentarea cărții s-a comunicat despre credință adevărată, despre înțelepciune care, de fapt, şi este frumusețea sufletului. Pe aceasta s-a pus accentul, după cum a remarcat autorul, în carte, acest labirint „sufletesc îl putem găsi la izvoarele mănăstirilor, din care bând – învățăm frica de Dumnezeu şi memoria creștină a neamului nostru”. În „Biblie (Ps. 110:10) se scrie că „începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu”. Deci să ne îngrijim de sufletul nostru şi să vizităm locaşele sfinte – bisericile şi mănăstirile. Poeziile de la finele cărții confirmă cele scrise în carte şi discutate la lansarea ei. Una din poezii se numește „Credinţa”, să fim receptivi la cuvintele credinței:

            Credința azi ne cizelează,

            Să fim mai buni, mai iubitori,

            Pe tineri şi bătrâni înnobilează

            La greu să fie săritori.

Credința e o cununie,

Taina între noi cu leacuri,

Cot la cot cu armonie

Să rezistăm în veacuri!

„Hai, să facem povești”!

Tatiana Donțu,

Filiala „Transilvania”

           La ședința Serviciului „Povestește-mi ceva” am explorat minunata lume a semnelor de punctuație. Mirare, bucurie, poruncă, salut, îndemn, urare, strigare! Toate aceste stări sunt redate prin semne de punctuație la ticluirea unor povești minunate, pentru că asta facem la Serviciul nostru, și o facem bine, credeți-ne! Punctuația, alături de ortografie este un element indispensabil culturii scrisului, dar și faptul că un semn de punctuație, poate schimba mesajul, sensul unui enunț, a fost argumentul forte pentru organizarea și derularea activității din cadrul Serviciului.                  

Am oferit copiilor din cl. I-a „E”, împreună cu învățătoarea lor Regina Stolearenco, de la școala primară Nr. 83 „Gr. Vieru”, contextul pentru a crea și a spune povești prin joacă interactivă, la trainingul din Serviciul „Povestește-mi ceva”. Iar activitatea de astă dată s-a numit „Hai, să facem povești”! Sugestiv, pentru că am abordat un subiect mai banal, cel puțin în viziunea copiilor, cred eu, dar important. Păi cum fără semne de punctuație în crearea poveștilor? Și cum fără povești? Căci nu-s copii, cred eu, cărora nu le plac poveștile! Sunt sigură, că le sunt dragi, ba și le place să inventeze unele noi. Și anume aici e cazul și momentul, de a-și dezvolta partea creativă!                                                                                                                             

Ne-am simțit bine în cadrul acestei activități, unde copiii au fost invitați la joacă, pentru că anume prin joaca îi ghidăm să își dezvolte capacitățile de comunicare. Pe măsură, că lucrăm pentru a crea povești, scenarii, obiecte și creaturi, copiii își consolidează abilitățile de exprimare și gândire critică. Au făcut caracterizări, au folosit dialogul, au creat un fir narativ și au urmărit întâmplări succesive, utilizând și menționând semnele de punctuație.                                                                                                                 

Un alt plus al acestei activități este, că au explorat creativ, au muncit în echipă, și-au dezvoltat limbajul, au construit propoziții, fraze, care sunt baza oricărei povești. Folosirea poveștilor în procesul de învățare prin joacă, este un instrument eficient pentru îmbunătățirea cunoștințelor și pentru încurajarea în comunicarea lor. Ordonarea secvențială a întâmplărilor în mod natural stimulează imaginația, și îi determină, să vină cu idei noi, pentru soluționarea problemelor. Da, interesant a fost, și util!

M-a bucurat nespus de mult faptul, că am fost rugată de copii, să ne întâlnim mai des, pentru că activitățile trec prea repede și mai vrem să ne jucăm, convingându-mă, că utilizarea metodelor activ-participative, acționează asupra modului de gândire și de manifestare a copiilor, iar aplicarea lor trebuie făcută sub forma unui joc cu reguli. Prezentate astfel, ele atrag copiii în activitate spre învățarea activă, spre cooperare.       Sinceră să fiu, m-am simțit măgulită, pentru faptul, că li se pare atractiv. Atunci înainte! Pentru a-mi planifica în cel mai scurt timp, pachetul de activități pentru Serviciul „Povestește-mi ceva”, care va ajuta copiii, să se dezvolte armonios, iar semnele de punctuație, fiind o treaptă pășită în scara acestor activități, să le fie de un bun augur în procesul de studiu. Succese, acestor bravi copii!

Simpozionul „Mircea Eliade” la Biblioteca „Onisifor Ghibu”

Mircea Ciochină

Filiala „Onisifor Ghibu”

„Eu cred în viitorul culturii Românești mai mult decât în

Viitorul culturii europene”

Mircea Eliade

Astăzi, 29 martie a.c., la Biblioteca „Onisifor Ghibu” s-a desfășurat Simpozionul „Mircea Eliade” acesta fiind la cea de-a 22-a ediție. Şi în acest an organizatorul și cea care depune suflet în organizarea lui Dr. Veronica Postolachi, profesoară de Limbă și literatură română, la liceul care poartă numele marelui filosof, istoric, scriitor Mircea Eliade, i-a salutat pe toți cei care îl citesc și îl promovează pe M. Eliade în primitoarea Sală Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu”. În acest an au fost invitați și oaspeți din România, care au tangențe directe cu opera şi personalitatea lui Mircea Eliade, care au venit cu o tematică bine pregătită pe marginea evenimentului desfășurat:

-           Vitalie Răileanu, critic literar, director, Biblioteca „Onisifor Ghibu”, a salutat prietenosul și numerosul public care sa adunat pentru deosebitul eveniment dedicat ilustrului savant Mircea Eliade

-           Grigore Vasilache, director, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Chişinău, a mulțumit și a remarcat efortul și spiritul patriotic al organizatorilor acestui simpozion care are ca scop promovarea și transmiterea valorilor naționale lăsate moștenire de Eliade.

-          Adela Schindler-Lungu, profesoară, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Reşiţa, România,  a reiterat că a  mai  fost  la Chișinău și că a revenit cu o deosebită plăcere mai ales fiind participantă la simpozionul dedicat lui Mircea Eliade.

-          Mariana Gorczyca, Secretar General P.E.N, profesoară Colegiul Național „Mircea Eliade”, Sighișoara, România, a venit cu un mesaj cald de salut către public, dar și cu o donație de carte.  

-          Maria Bularca, profesoară, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Întorsura Buzăului, România, a apreciat eforturile organizatorilor, dar și necesitatea de a continua frumoasa tradiție de a desfășura acest simpozion.

Dna Veronica Postolachi, profesoară la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, moderator, a venit cu o amplă expoziție fotografică dedicată lui Mircea Eliade care îl reprezintă în diverse ipostaze: fie la birou, la întâlniri sau chiar în timpul creației, aceste imagini transmițându-ne mai aproape personalitatea acestui erudit.

Profesoara Natalia Bejan la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Nisporeni, R. Moldova, a menționat că prezentul simpozion are un deosebit spirit românesc și că Mircea Eliade în întreaga sa activitate a dat dovadă de un patriotism deosebit.

La deschiderea manifestării Monica Pîrlici a venit o deosebită poezie de suflet, dedicată lui Mircea Eliade. Pe parcurs elevii sosiți de peste Prut au prezentat câte o operă a lui Mircea Eliade în care au relatat desfășurat despre:

·         ,,Originalitatea prozei lui Eliade constă în rezultatul deliberatei ambiguizări, până aproape de limita incomprehensibilului: nu putem înțelege efectiv, integral, despre ce e vorba, deși simțim că se petrec lucruri importante, profunde, extraordinare, aflate în imediata, amețitoarea proximitate a unor mari, esențiale mistere ale existenței, ale lumii”;

·         ,,Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului al XX-lea poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparație. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur, Frazer declara că istoria omului este un şir de crime şi stupidităţi. La capătul unui inventar al credințelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens.”

Menționăm elevii raportori: Patricia Pârvu,  cl. 12-C, Filologie, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Reşiţa; Bocîrnea Iuliana Andreea,  cl. 12,  Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Întorsura Buzăului; Paul Diaconu, cl. 10, Informatică, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Sighișoara; Cătălina Ciorici, cl. 12,  Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Nisporeni.

În cadrul unui interviu acordat TVRM,  realizat la evenimentul dat moderatoarea Dr. Veronica Postolachi a menționat că: realizează anual Simpozionul „Mircea Eliade” din sentimentul demnității și fidelității față de Mircea Eliade, dar și că activează în Liceul cu numele acestui ilustru savant mai bine de un sfert de secol, creația căruia este cea care dezvoltă și oferă un orizont de dezvoltare personală pentru tinerii învățăcei care îl citesc, amintind că pe parcursul anilor la simpozion au participat oaspeți din București, Brașov, Pitești ș.a. orașe care au în comun una cultura Eliade.

„El este un mister, și un puternic mistificator care reușește să ne dezvolte gândirea, vocabularul, și momentele grele din viață să le parcurgem mai ușor (Laurențiu Slănină, elev cl. X, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”).