vineri, 27 ianuarie 2023

Serviciul „Eco responsabil”, ediția a II-a

 


Ion Arsenii, bibliotecar,

Filiala „Transilvania”

Planeta Terra este locuința noastră minunată – aici ne-am născut, aici și trăim. Văzută din spațiu, ea este asemenea unui mărgăritar. Datorită unicității ei, viața este posibilă. Avem din abundență apă, aer și hrană pentru a ne bucura de viață. Sistemul ei de funcționalitate este extraordinar.

Reperele Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030 și Planului de activitate pentru 2023 au stimulat Biblioteca „Transilvania” să continuă serviciul „Eco responsabil”. La 24 ianuarie 2023 și-a reluat activitatea serviciul „Eco responsabil”, ediția a II-a. Serviciul urmărește 3 obiective importante: implicarea elevilor în acțiuni ecologice, dezvoltarea conștiinței asupra mediul înconjurător bazată pe respectul față de natură și transformarea comportamentelor cotidiene ale elevilor în stiluri de viață ecologice, economice și sănătoase. Serviciul se va desfășura pe parcursul lunilor ianuarie-mai, în parteneriat cu Instituția Publică Liceul Teoretic „Ginta Latină”, Claudia Barbaroș, profesoară de istorie și educație pentru societate, diriginta clasei a VI-a „D”.

Prima ședință din cadrul acestui serviciu a avut drept tematică „Micul EcoGospodar”, fiindcă totul începe de acasă. Elevii au aflat că, chiar dacă se întâmplă diverse cataclisme – incendii de pădure, tsunami sau altele – și provoacă pagube semnificative, pământul își poate reveni de la sine. După un dezastru natural, pământul are capacitatea de a se reface în timp, revenind la starea de adineauri. Însă, în ultimii ani, cercetătorii afirmă că procesul de revenire la normal al pământului este împiedicat de acțiunile omului. Cum așa? Prin utilizarea excesivă și incorectă a resurselor naturale, omul periclitează viața planetei. De exemplu, pentru producerea energiei electrice se ard miliarde de tone de combustibil fosil. Este bine știut că prin ardere se emană în atmosferă dioxid de carbon, un gaz incolor. Acest gaz este unul din cele mai importante gaze cu efect de seră. Odată cu intensificarea efectului de seră, temperatura medie globală a crescut, având drept consecințe foarte grave asupra planetei Pământ.

Elevii au fost de acord că nu putem schimba întreaga lume, dar ceva putem face, oricât de puțin ar fi. Făcând ceva concret, demonstrăm că ne pasă. Copii avut posibilitatea să-și însușească noi deprinderi pentru viața de zi cu zi. Prin imagini reprezentative și cuvinte simple, au putut discerne cum să acționeze când vine vorba de folosirea corectă a energiei electrice. De pildă, să folosească lumina acolo unde au nevoie, de ce anume să stingă lumina când ies dintr-o încăpere, să profite cât mai mult posibil de lumina de zi sau să urce scările în locul ascensorului. Și, fiindcă cu toții dispunem de dispozitive electronice sau alte electrocasnice, elevii au înțeles cât este de esențial să acorde atenție modului utilizării lor și să nu uite le scoată din priză după ce le-au utilizat. Să îmbrace un pulover mai gros, în loc să dea căldura mai tare. Drept urmare, elevii au înțeles cât de important este să protejăm mediul înconjurător și cum putem face aceasta chiar în propria locuință, acasă. Atunci când folosim în mod rațional energia electrică, contribuim la bunăstarea calității vieții. Elevii s-au implicat activ, au răspuns la întrebări, precum: De ce ar fi necesar? Cum credeți?, astfel au fost încurajați să-și exprime părerea personală.

La final de activitate, clasa a fost împărțită în 3 echipe, fiecare având câte o sarcină delimitată. În așa mod s-a făcut o recapitulare asupra informației analizate, motivându-i să acționeze pe viitor în mod înțelept.

Pentru următoarea ședință ne-am propus să dezbatem tema reciclării: ce înseamnă a recicla, de ce să reciclăm și cum să o facem în mod corect.

Încă mai avem multe de învățat, dar, cu pași mici și siguri, vom ieși învingători din această aventură cu serviciul „Eco responsabil”!

marți, 24 ianuarie 2023

Dezvoltarea spiritului antreprenorial al copiilor

 

Svetlana Rotaru, șef sector, Filiala „Transilvania”

„Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câștigăm”. Victor Hugo

            Pornind de la dorințele zilnice ale copiilor, putem constata ușor că banii reprezintă un subiect frecvent între părinți și copii, iar de multe ori, aceste discuții devin baza gândirii copiilor despre bani. Acest fapt ne-a impulsionat la inițierea Serviciului „Micii antreprenori” la Biblioteca „Transilvania”. În cadrul serviciului de educație antreprenorială, copiii vor învăța ce înseamnă bugetul familiei și din ce se compune acesta.

Pentru copii, banii sunt niște obiecte, fără să conștientizeze valoarea lor. Tocmai de aceea sarcina părinților este, de a-l învăța pe copil încă de la cele mai mici vârste, despre ce înseamnă bani, prin modalitățile potrivite vârstei lor. Mai mulți copii au vorbit de gestionarea banilor din bugetul familiei, dar n-au uitat și de dorințele pe care le au. Astfel au înțeles, că banii trebuie împărțiți în funcție de priorități și au aflat, de ce părinții nu pot întotdeauna să le cumpere ceea ce ei își doresc. Dar mai sunt și lucruri care nu le poți cumpăra de la magazin. Și anume, prietenia, iubirea, timpul, respectul și fericirea.

În parteneriat cu Instituția Publică Școala Primară nr. 83 „Grigore Vieru”, clasa a II-c, profesoara Vioara Nichita, vor fi organizate mai multe sesiuni de instruire. Astfel, la prima ședință s-au exersat modelele de comportament cu banii. Copiii prin prezentările interactive au reflectat atitudinea lor față de bani, s-au expus despre rolul lor în viața familiei. Prin aceste exemple copiii au manifestat dorința de a schimba lumea, de a o face mai bună și mai frumoasă.

vineri, 20 ianuarie 2023

Întâlnire cu Iulian Filip la Biblioteca „Transilvania”

 


Ion Arsenii,

bibliotecar, Filiala „Transilvania”

Întâlnirea cu un scriitor este o experiență plăcută, o oportunitate de a face cunoștință cu cărți, de a afla mai multe despre profesia creativă și, de asemenea, de a participa la o discuție interesantă.

19 ianuarie 2023 în sala de lectură pentru copii a Bibliotecii „Transilvania” a avut loc o astfel de întâlnire, plină cu activități care te-au lăsat plăcut surprins. Timpul a trecut cât ai clipi din ochi, de parcă nici n-a fost. A fost o întâlnire creativă cu un membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova – Iulian Filip. Da, a fost însuși Iulian Filip – poet, scriitor, dramaturg și folclorist român din Republica Moldova, doctor în filologie. A fost o întâlnire creativă, fiindcă elevii, costumați în animăluțe și alte înfățișări, au prezentat un scenariu impresionant, recitând și interpretând poezii semnate de Iulian Filip. Această frumoasă activitate a fost organizat datorită insistenței bibliotecarei Ala Nuța și a profesoarei Tatiana Frunza, Instituția Publică Școala Primară nr. 83 „Grigore Vieru”..

Evenimentul a început cu un cuvânt de salut adresat de către șefa bibliotecii, Parascovia Onciu. Dna Parascovia și-a împărtășit impresiile despre întâlnire, afirmând că pentru ea a fost o onoare să fie prezentă la un astfel de eveniment alături de Iulian Filip și dragii noștri copii. De asemenea, a menționat despre fructuoasa colaborare cu dl Iulian Filip, încă de când era șef al Direcției Cultură a Primăriei Chișinău, datorită căruia s-au realizat multe lucruri frumoase în bibliotecă, printre care mărirea fondului de carte.

După cuvântul de salut, a urmat scenariul propriu-zis pregătit de învățătoarea Tatiana Frunză împreună cu elevii clasei a II-a „G” de la Instituția Publică Școala Primară nr. 83 „Grigore Vieru”.

Copiii au învățat cu mare plăcere versurile din cartea Unde v-ați pierdut, ștrengari? scrisă de Iulian Filip. Scenariul a început cu prima poezie, intitulată Acasă.  Scriitorului i-a plăcut foarte mult că s-a început cu această poezie. Apoi, rând pe rând, au recitat și alte poezii: Neamul lui Păcală, Vrei să crești mare?, împreună cu jucării de pluș, apoi Furnica recitată de o fetiță îmbrăcată ca o furnică, după care Paznicul alături de un băiat reprezentând un brad și altul, un urs. După aceea au înscenat o luptă între berbeci, recitând concomitent versuri din poezia Au vrut melcii să se bată.

Dlui Iulian Filip nu i-a rămas decât să-i asculte pe copii și să admire scenariul pregătit cu mare grijă. Și scriitorul le-a pregătit ceva copiilor: le-a împărțit câte o carte nouă cu poezii. Cartea se intitulează La ce bun pe lume floarea?

Scriitorul a fost amabil, jovial, s-a simțit ca la el acasă. Vorbea deschis, ca între niște prieteni adevărați. Iar când a venit timpul să i se pună întrebări, nu s-a deranjat să-i cheme pe copii lângă el. Prima întrebare adresată pentru scriitor a fost: „Cum a apărut poezia «Au vrut melcii să se bată»?” Scriitorul a răspuns că, fiind la Sofia, a văzut cum se bat berbecii cu coarnele, cum își fac vânt din vârful dealului și se bat cap în cap; apoi știind că și melcii au coarne, a încercat să vadă cum se luptă ei, dar melcii nu se bat cap în cap, chiar dacă au coarne. Având acest tablou în minte, scriitorul a afirmat că în așa fel a apărut poezia. La următoarea întrebare: „Care este lucrul cel mai frumos din viața unui scriitor?” scriitorul a răspuns că cel mai frumos este când vine inspirația, momentul declanșării inspirației, cum apare o poezie, izvorul inspirației. La întrebarea „Ce sfat le dați celor care citesc și celor care nu citesc?” a zis că cei ce nu citesc se fură pe ei înșiși, se privează de ceva bun, fiindcă o carte captivantă e o călătorie. Astfel, i-a îndemnat să citească, și fiindcă suntem diferiți, trebuie să citim și cărți diferite, după caracterul nostru. Pentru aceasta să întrebe învățătoarea ce carte să citească, pe bibliotecar să întrebe sau pe alți cititori cu experiență. Iar la întrebarea „Cum era Iulian Filip în copilărie?” le-a povestit o întâmplare hazlie din copilărie despre colțunași, care i-a amuzat foarte mult pe copii.

Scenariul a continuat cu o poezie recitată de scriitor, și anume poezia Plăcințele cu mărar, pe baza căreia au învățat o lecție de viață foarte utilă.

Copiii s-au străduit să-l încânte pe scriitor, sperând să aibă parte de o altă întâlnire, deoarece pentru ei a fost un moment foarte distractiv.

În final scriitorul i-a lăudat pe copii pentru buna lor pregătire, spunând că sunt un exemplu de actori, promițându-le că le va scrie pe carte câte un autograf după numele fiecăruia în parte. Le-a mulțumit pentru invitația de a fi alături de ei, susținând că, pentru el, o întâlnire cu micii copii este întotdeauna ceva încântător.

duminică, 15 ianuarie 2023

Curiozități bibliofile eminesciene din colecția Carte veche și rară a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”

                                                                           Natalia Smirnov, șef sector „Carte veche și rară”, Biblioteca Centrală

 În Republica Moldova, 15 ianuarie, data nașterii marelui poet Mihai Eminescu, este Ziua Naţională a Culturii începând cu anul 2012.

În fiecare an, pe parcursul lunii Ianuarie, opera și personalitatea marelui Mihai Eminescu este omagiată și comemorată.

Biblioteca Minucipală „B.P. Hasdeu” a desfățurat o serie de activități, care se înscriu în sprijinul profesorilor, elevilor, iubitorilor de poezie eminesciană, prin organizarea de programe și activități.

Expoziția de documente organizată la Biblioteca Centrală cu genericul Mihai Eminescu - în colecția Carte veche și rară, cuprinde 26 de volume editate în perioada 1878-1944 atât opera, cât și publicații despre activitatea sa.

Unul din volumele valoroase expus în cadrul expoziției este Eminescu Mihai. Poezii.- București, 1944, 244p + XXIV planșe, o piesă rară de colecție.



 Cartea este o ediţie bibliofilă îngrijită de M. Toneghin şi ilustrată cu desene de pictorul Aurel Bordenache, în tiraj limitat de 2 000 de exemplare. Pe fiecare exemplar a fost tipărit cu grijă numărul exemplarului. Asa s-a întâmplat, că donatorul a dăruit bibliotecii exemplarul cu nr. 1659.

A fost tipărită pe hârtie Alfa-română, fabricată special de „Oficiul de vânzarea hârtiei produsă în țară” S.A. la fabrica din Petrești, numerotate de la 1 la 2000, cu dimensiunile 34.5 x 25.5 cm.

Legătura pânzată este originală prin supracopertă și, numără 244p. + XXIV planşe în fotogravură. Poezia și planșa aferentă paginilor 207 - 212 lipseste, fiind cenzurată la acea vreme. Pe foaia de titlu este imprimat exlibrisul tipografiei.

Despre valoarea cărții, ne dăm seama urmărind expunerea la licitație, la care prețul de pornire, a edițiilor cu supracopertă originală din piele, a fost de la 200 €, adjudecat cu 500 €. Cele cartonate au fost adjudecate cu 700 de lei românești.

S-au păstrat foarte puține exemplare, deoarece la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, depozitul Cartea Românească a fost bombardat și o mare parte din exemplare au fost distruse. Este o plus-valoare să deținem acest exemplar în colecția BM „B.P. Hasdeu”.

Volumul cuprinde poeziile cele mai cunoscute de cititori cum ar fi: Epigonii, Venere și Madonă, Mortua Est, Înger și Demon, Împărat și proletar, Melancolie, Crăiasa din povești, Călin, Strigoii, Revedere Scrisoarea I, Scrisoarea II, Scrisoarea III, O mamă, S-a dus amorul, Glosă, Mai am un singur dor și desigur Luceafărul. Acesta fiind ultimul mare poem de dragoste, scris la doar 33 de ani.





Luceafărul este o capodoperă a poeziei române deja de mai bine de un secol, devenind culmea creației sale. Acest poem a apărut pentru prima dată la Viena, într-un almanah studențesc.


Vă îndemn să citiți, să răsfoiți această deosebită carte și dintr-un motiv de curiozitate pentru superbele portrete fotogravurate de renumitul portretist și pictor al Curții Regale de la București, Aurel Bordenache, care a utilizat cele mai fine tușuri pe care le avea la îndemână la acea vreme.


În acest context, vă prezentăm unele dintre ele:





Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” deține un număr impresionant de volume ale scriitorului cât și scrieri despre viața și activitatea sa. Creaţia literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influenţată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant.

Opera tipărită precum şi online a fost editată în 80 de limbi, iar prin programe de traducere automată în 56 de noi limbi, în total 136 de limbi din peste 250 de ţări.

Pe 15 ianuarie 2023 s-au împlinit 172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu și 134 de ani de la trecerea în neființă, în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor din Bucureşti, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate şi episoade de revenire a bolii. În 1948 Mihai Eminescu a fost ales, post-mortem, membru al Academiei Române.

Expoziția va fi  la îndemâna celor interesați până la 31 ianuarie 2023.