vineri, 15 iulie 2022

În dialog cu scriitorul Nicolae Rusu

 

Lidia Cîssa, bibliotecar, 

Filiala „Hristo Botev”

Întâlnirile cu scriitorii, dialogurile în direct cu ei despre creațiile literare ale sale s-au înscris armonios în peisajul Programului estival „Provocarea verii 2022”, desfășurat la Biblioteca „Hristo Botev”. În data de 14 iulie curent, la Biblioteca „Hristo Botev” a avut loc o altă întâlnire a scriitorilor autohtoni cu tinerii utilizatori – întâlnirea scriitorului Nicolae Rusu cu copiii de la filialele „Hristo Botev”, „Mihail Ciachir” și Liceul Teoretic „George Meniuc” din Chișinău. A dat start întâlnirii dna Angela Olărescu, șefa bibliotecii-gazdă, care l-a prezentat copiilor pe invitatul nostru de onoare, scriitorul Nicolae Rusu, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și a Uniunii Scriitorilor din România. Ulterior, subsemnata, am venit cu o succintă informație cu privire la operele literare pentru copii ale Domniei sale intrate în colecția bibliotecii noastre: „Alunelul”, „Frați de stele”, „Coada iepurașului”, „Șezătoarea”, „Facă-se voia noastră...”.

Povestirile din cărțile dedicate copiilor semnate de scriitorul Nicolae Rusu sunt foarte captivante, multe din ele fiind îtrețesute cu umor, sporind interesul copiilor față de ele, mesajele lor îndeamnă copiii la fapte și lucruri bune, din ele copiii pot desprinde multe sfaturi utile pentru viața de zi cu zi. Cărțile scriitorului sunt solicitate de către cititorii noștri, se bucură de succes la preșcolari, elevi, educatori, părinți și profesori. Ne bucură faptul că și opinia publică a evaluat la justa valoare creațiile literare ale talentatului scriitor, Domnia sa fiind deținătorul multor Premii prestigioase la concursuri din țară și de peste hotare, inclusiv pentru cărțile destinate copiilor: Premiul „Simpatia copiilor” în cadrul Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret în anul 2009 pentru cartea „Alunel”; Premiul „Cartea anului” al Ministerului Culturii din RM în anul 2010 pentru cartea „Coada iepurașului”. La Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret în anul 2011 cartea „Frați de stele” a fost declarată carte-surpriză. Piesele „Facă-se voia noastră...” și „Țurțurica” din cartea cu piese și scenete „Facă-se voia noastră” au fost puse în scenă la Teatrul de Păpuși „Guguță” din Chișinău și se bucură până astăzi de succes.

În centrul atenției activității a fost, desigur, comunicarea copiilor cu scriitorul Nicolae Rusu. Scriitorul cu lux de amănunte și foarte atractiv a povestit copiilor despre viața sa literară, venind și cu unele secvențe din biografia sa. Prozatorul și eseistul Nicolae Rusu s-a născut la 26 februarie 1948 în satul Risipeni, raionul Fălești, în sânul plaiului nostru mioritic, profunda dragoste și respect față de care se resimte în orice operă a maiestrului. Scriitorul a mărturisit copiilor că lectura în copilărie era cea mai preferată ocupație a sa, pe parcursul anilor de școală a citit toate cărțile din biblioteca școlară și de la cea din sat. A început să scrie în studenție, pe când studia la Institutul Politehnic din Chișinău, apoi la Cursurile Superioare de Literatură în cadrul Institutului de Literatură din Moscova. La început scrisul a fost o pasiune, care cu timpul s-a transformat într-o vocație fără de care nu-și închipuie viața sa. A remarcat că astăzi copiii au posibilitatea să se întâlnească cu autorii săi preferați, să discute cu ei față în față, pe timpuri nu se organizau asemenea întâlniri, primul scriitor pe care l-a văzut viu în tinerețe a fost Anatol Ciocanu. Nicolae Rusu scrie proză pentru adulți, adolescenți și cu mare plăcere pentru copii. Primele sale povestiri și nuvele le-a publicat în revistele „Femeia Moldovei”, „Moldova”, „Nistru”, cu care a colaborat și la care a și activat. În continuare, a lecturat pentru copii povestea „Taina”, una foarte haioasă, din cartea „Șezătoarea”, pe care copiii au ascultat-o cu plăcere, amuzându-se de ștrengăriile iepurașului și ale lupului-vânzător. Ulterior, copiii i-au adresat autorului diverse întrebări cu referire la operele sale literare, la preferințele sale literare, la unele momente din viața sa de scriitor și de om, la care scriitorul a răspuns cu mărinimie, satisfăcând curiozitatea copiilor. Fiind întrebat dacă scrie versuri s-au nu, prozatorul a răspuns că nu, n-a scris și nu scrie, dar îi plac mult versurile, are poeții săi preferați la care ține mult, deține chiar și un caiet cu versurile preferate, apoi a recitat poezia „Limba noastră” de  Grigore Vieru, pe care o consideră una genială, ce este tradusă și în alte limbi, inclusiv în franceză, fiind considerată una de o valoare deosebită.

La această întâlnire scriitorul a prezentat, de asemenea, noua sa carte intitulată „De-ale lui Gheorghe...”, recent editată, care încă nu a ajuns în biblioteci. Cartea conține un set de povestiri în care personajul poartă numele Gheorghe. Ulterior a dat citire unei povestiri din carte.

La final, scriitorul a donat cu autograf două cărți de ale sale bibliotecii. I-am mulțumit cunoscutului scriitor penrtu amabilitate, receptivitate, că a dat curs invitației noastre, dorindu-i multă sănătate, inspirație în continuare pentru a scrie noi cărți pe care le așteptăm cu drag.