sâmbătă, 3 decembrie 2022

Laboratorul internațional „Noi perspective asupra designului instituțional al finanțării publice pe bază de proiect pentru cultură în țările Parteneriatului Estic"

 

                  Mircea Ciochină, șef serviciu, Biblioteca „Onisifor Ghibu”

În perioada 30 noiembrie - 2 decembrie 2022, Biblioteca „Onisifor Ghibu” a fost gazda „Laboratorul internațional despre finanțarea publică culturală pe bază de proiect”, eveniment organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Obiectivul de bază al laboratorului a fost evidențierea și necesitățile în ajustarea legislației actuale pentru stimularea investițiilor străine în domeniul culturii și turism. La eveniment au participat un șir de invitați din statele europene, reprezentanți ai misiunilor diplomatice de la Chișinău, Secretarul de stat al Ministerului Culturii Andrei Chistol.

Conferința a debutat Miercuri, 30 noiembrie. Cuvânt de salut a fost oferit de Rusanda Curcă - Directoarea Coaliției Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova, de asemenea cu un cuvânt de salut sau adresat Caterina Fiaschi - Project Officer - Cultural Relations Platform, Goethe Institut Brussels; Giuseppe Paglione - Programme Office - Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova; Andrei Chistol - Secretar de Stat, Ministerului Culturii; Frederikke Thorning - reprezentanta Institutului Cultural Danez; Dr. Veaceslav Reabcinschi - Expert în politici culturale, Centrul de Politici Culturale.

Lucrările laboratorului s-au desfășurat în două limbi: Engleză / Română, cu traducere simultană. Subiectele discutate au fost realizările în ultimii 10 ani și perspectiva finanțării culturii din Republica Moldova, inclusiv principalele coordonate ale proiectului de propunere a Legii Fondului Cultural. 

În cadrul dezbaterii „Perspective strategice, valori, principii și motivații ale fondurilor culturale” au fost următoarele subiecte cheie: valorile care susțin formarea unui fond cultural și legătura acestuia cu obiectivele strategice de politică și cu alte instrumente de finanțare, ideea de interes public și de valoare publică a activității culturale, rolul organizațiilor culturale civice în Europa de Est și, în special, în țările din vecinătatea estică. Intervenții semnificative au avut: Andrei Chistol, Secretar de stat, Ministerul Culturii (Republica Moldova), Marcela Nistor, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membră a Comisiei parlamentare pentru cultură, Levan Kharatishvili, CEO și fondator al Creative Strategies Lab (Georgia) Moderatori: Raluca Iacob și Dr.Veaceslav Reabcinschi.

În panelul moderat de Rusanda Curca și Vladimir Us, profesioniști internaționali și locali au lucrat cu participanții pentru a integra concluziile derivate din cercetările extinse efectuate în ultimii 10 ani de către cercetători și practicieni de politici din Republica Moldova. 

Ziua a doua a continuat cu discutarea rezultatelor din cadrul atelierului + Q&A. Subiectele cheie fiind:

·   eligibilitatea organizațiilor publice, non-profit (civice) și comerciale pentru finanțare culturală, inclusiv a persoanelor fizice;

·         instrumentele și abordările pentru evaluare și selecție - analizând la nivelul proiectelor și cererilor culturale, dar și evaluarea la nivelul programelor de finanțare pentru cultură (evaluarea impactului) în raport cu rezultatele dorite ale finanțării culturale pentru sectorul cultural și pentru societate.

La panel au participat: Tatiana Poshevalova, manager de program al ONG-ului internațional EuroBelarus (Lituania), proiectul Beehive din Belarus; Tamara Janashia, fondator și director al Culture and Management Lab (Georgia); Marijana Jurcevic, asociat principal al programului de sprijin în cadrul Fundației Kultura Nova (Croația). Moderatori ai atelierului fiind Raluca Iacob și Veaceslav Reabcinschi.

Ziua treia (de închidere) a debutat cu discutarea rezultatelor din cadrul atelierului + Q&A, urmată de dezbaterea „Guvernanța Fondurilor Culturale”. Subiecte cheie fiind: sursele de venit, relația dintre conducere și consiliul de administrație, rolul consultării și al participării actorilor culturali. Participanți la discuții fiind: Dr. Dumitru Budianschi, Ministrul Finanțelor, Republica Moldova; Margus Allikmaa, directorul Fondului Cultural Estonian (Estonia); Irina Cios, director al Administrației Fondului Cultural Național (România). Moderatori ai atelierului fiind: Raluca Iacob și Veaceslav Reabcinschi.

Sfârșitul celor trei zile de laborator s-au încheiat cu o poză de grup.