Margareta CEBOTARI,
bibliotecar principal, Filiala „Onisifor Ghibu”
O nouă carte de
critică literară – „Deziluziile
necesare” de Mircea V. Ciobanu apărută recent la Editura „ARC” – a fost
lansată la Biblioteca „Onisifor Ghibu”. Din startul lansării cercetătorul
literar Vitalie Răileanu, directorul bibliotecii, a ţinut să menţioneze că
Mircea V. Ciobanu este un critic literar sincer, care prin scrierile sale ne
demonstrează mereu acest fapt.
„Specificul criticii
sale este bine cunoscut, ne scoate din incomoditatea cotidianului, ne readuce
la valorile culturale adevărate”, – au fost aprecierile Luciei Țurcanu, reprezentant al Editurii „ARC”, mai menţionând că „Mircea
V. Ciobanu întotdeauna aduce polemici prin scrierile sale”.
Deoarece autorul
a invitat să vorbească despre noua sa carte pe mulţi din autorii despre care a
scris şi i-a inclus în acest volum, au urmat luări de cuvânt, însoţite de
polemici şi dialoguri spontane, care au aprins spiritele dar şi au demonstrat
că există un viu interes pentru lectura acestui critic literar.
Criticul şi istoricul literar Eugen Lungu, redactor-şef al Editurii „ARC”, prefaţatorul
ediţiei lansate, l-a prezentat pe Mircea
V. Ciobanu drept un critic literar intransigent, intolerant la textele fără valoare,
iar cartea lansată conţine doar vârful aisbergului lucrărilor sale de
critică literară.
Scriitorul Vladimir Beșleagă, un bun prieten al
oaspetelui nostru, a ţinut să menţioneze: „Criticul literar Mircea V.
Ciobanu demonstrează prin lucrările sale că este în căutarea adevărului
literar. Înveţi mereu ceva nou, citind scrierile lui, sistemul lui de gândire
este fascinant, el este un adevărat salahor
al procesului literar naţional şi universal. Volumul lansat este bine
structurat, aşteptam demult un studiu serios şi fundamental despre literatura
de azi din Republica Moldova”. Felicitând autorul cărţii lansate pentru că are
curajul de a afirma în lucrările sale nişte adevăruri despre care sunt relaţiile dintre cărţile,
textele scrise azi şi realitatea în care noi trăim, Vladimir Beşleagă i-a urat cercetătorului
literar Mircea V. Ciobanu să rămână mereu în căutarea adevărului.
Editorul şi scriitorul Emilian Galaicu-Păun a încercat şi a
reuşit(!) să demonstreze că Mircea V. Ciobanu prezintă cărţile analizate
ridicându-le ca pe un plan înclinat în sus, respectând echilibrul între texte,
iar ochiul vigilent al criticului literar este mereu în textele
prezentate şi în acest volum original.
Prozatorul şi
publicistul Vitalie Ciobanu s-a
confesat că de fapt, a spune totul despre o carte este o iluzie, deoarece nu se
ştie niciodată ce cred toţi cititorii aceleiaşi cărţi, despre această carte,
iar să vorbeşti despre o carte de critică literară este şi mai greu, fiindcă toate
fac parte dintr-un joc al literaturii cu viaţa. Apreciind metoda scrisului lui
Mircea V. Ciobanu ca fiind una deconstructivă, a accentuat şi că întotdeauna
scrie limpede, fără hăţişuri stilistice, este tentat să relateze panoramic, dar
în acelaşi timp foarte multe mărunţişuri nu le scapă din vedere, se vede că
gândeşte mult şi se argumentează bine înainte de a scrie ceva.
În final Mircea V. Ciobanu a mulţumit celor ce au dorit să-şi exprime opiniile
vizavi de cartea sa, în care a concentrat texte scrise pe parcursul ultimilor
ani, publicate anterior în revistele literare din Republica Moldova şi România.
Astfel a mai apărut o carte despre literatura română şi universală, despre
operele scriitorilor contemporani. Întrebat cine va fi Cititorul
acestei cărţi, autorul a specificat: o vor citi cei care cunosc operele şi
scriitorii care sunt menţionaţi în volum, dar se poate întâmpla şi invers –
lectura acestui volum poate provoca un îndemn de a citi operele la care se
referă autorul.
Mulţi dintre
cei prezenţi la lansarea acestui volum atât de intrigant au şi reuşit să obţină
un autograf de la autor, iar doritorii interesaţi de studiul operelor
participanţilor la procesul literar contemporan sunt aşteptaţi la Biblioteca
„Onisifor Ghibu” pentru a lectura atât acesta, cât şi multe alte studii de
critică literară prezente din plin în colecţiile noastre.