Vlada
Burlacu, Biblioteca Raională „A. Donici”, Orhei
În
ziua de astăzi, când orice organizație trebuie să-și ajusteze activitatea,
conform resurselor existente, este necesar de a pune accentul pe selectarea și
dezvoltarea resurselor umane existente în organizație. În cadrul
instruirilor din 29 – 30 aprilie 2015,
foarte clar și prin exemple a fost analizată structura ABRM, rolul
președintelui, biroului executiv, instrumentele și etapele de gestionare a
resurselor umane ale ABRM. Un punct important a fost elaborarea Planului de dezvoltare personală, în
care se specifică scopul, obiectivele și
activitățile principale și secundare, ce ajută la identificarea
necesităților primordiale. Acest Plan de
dezvoltare personală poate fi aplicat ca instrument de lucru și în cadrul
organizațiilor în care activăm, pentru a ne forma unele abilități și deprinderi
de evaluare și autoevaluare a activității noastre. S-a analizat minuțios Strategia ABRM, care sunt componentele
de bază ale ei, precum și planul de acțiuni. Pe parcursul a două zile am
acumulat informație utilă, care ne ghidează în ceea ce privește dezvoltarea
resurselor umane și aplicarea în practică a Planului de dezvoltare
personală. Formatorii merită toată lauda,
deoarece prin exemple și metode participative și active au structurat
ședințele. Avem un exemplu bun de urmat în activitatea noastră profesională.
Sumarul
proiectului Consolidarea capacității instituționale
Proiectul
Consolidarea capacității instituționale
ABRM, implementat cu suportul financiar al AO IREX Moldova și al Programului Novateca
va urmări creșterea gradului de apreciere a importanței bibliotecilor și
bibliotecarilor în comunitate. Diverse instruiri profesionale care vor avea loc
vor aduce beneficii pentru membrii asociației ca aceasta să devină o instituție
mai fiabilă, transparentă și eficientă. Dezvoltarea unui grup de lideri într-un
mediu fortificat va influența în mod pozitiv bibliotecile, astfel contribuind
și la consolidarea ABRM. Evaluarea capacităţilor instituţionale, elaborarea și
aprobarea Manualului de politici și proceduri (MPP) pentru
ABRM prin participarea și contribuția liderilor motivați și dedicați din
diverse biblioteci din țară, care vor fi implicați în diverse acțiuni de
formare în domenii relevante privind consolidarea capacității instituționale,
reprezintă obiectul major al proiectului.
Desfășurarea activităților proiectului
vor fi coordonate de către echipa proiectului și Consiliul de administrare al ABRM, precum și de AO IREX
Moldova și al Programul Novateca.