vineri, 7 februarie 2020

Etichetați și manierați


Tatiana Donțu,
șef sector, Filiala „Transilvania”


           

Politețe, respect, reguli de bune maniere, comportament civilizat sau simplu cei 7 ani-de-acasă. Aceste subiecte au servit drept temei pentru un nou serviciu la Biblioteca „Transilvania” - „Turnirul amabilităților”. Elevii cl. a II-a „C” cu Program Educațional „Pas cu Pas”, cu învățătoarea lor Regina Stolearenco, de la Școala primară nr. 83 „Gr. Vieru” au învățat cum să fie civilizați, practicând jocuri cu subiecte din viața cotidiană.
            Așadar, pe data de 6 februarie 2020, la Biblioteca „Transilvania”, a avut loc training-ul „Etichetați și manierați”. O activitate specială, ce urmărește completarea educației cu un set de abilități, comportamente și valori utile în viața de zi cu zi.
         Educarea la un om a bunului simț începe încă din primii ani de viață și continuă pe parcursul întregii vieți. O vorbă din bătrâni spune cădacă nu ai cei sapte ani de acasă”, nu-i mai poți recupera chiar dacă te străduiești. Ce reprezintă de fapt acești șapte ani, care sunt primele reguli de comportament și când trebuie ele aplicate în educația copilului? Într-o societate în continuă schimbare, în care respectul pentru cel de lângă tine nu mai este un lucru primordial, unde scara de valori s-a inversat, devine foarte important să creștem copiii educându-i în spiritul bunei-cuvințși al politeții.
            E știut bine faptul, curtoazia, politeţea sau bunele maniere înseamnă o caldă şi profundă consideraţie pentru ceilalţi. Manierele reprezintă cartea de vizită a fiecărui individ în societate. Îi judecăm pe cei din jurul nostru prin prisma gesturilor acestora în diferite situații: la masă, pe stradă, la teatru, acasă. Fiecărei cicumstanțîi corespunde un set de reguli. Toate acestea au în comun diplomația și tactul. Nu am avut intenția să aglomerez copiii cu tot felul de condiții complicate, dar ar fi bine să li se explice, încă de mici, bazele comportamentului manierat în societate.
            Elevii au rămas impresionaţi de activitate, dat fiind faptul că indiferent unde ne aflăm în familie, în ospeţie, la masă, la şcoală, bunele maniere trebuie să facă parte din comportamentul nostru. S-a accentuat, că elevul manierat, iese întotdeauna în evidenţă, este apreciat şi respectat atât de colegi cât şi de toţi membrii societăţii. Un copil cu maniere poate cu uşurinţă să se descurce în orice situaţie complicată, deoarece posedă un bagaj de „instrumente” capabile să-l ajute.                                                                                                          
            În cadrul trainingului s-a lucrat în echipe, şi s-au definit formulele de politeţe, atunci când vorbim politicos, comunicăm, dansăm, ne îmbrăcăm și mâncăm manierat. S-au integrat activ, s-au descurcat cu însărcinările, activitatea derulându-se atât de productiv și relevant, că s-a consumat într-o răsuflare. Bravo copiilor inteligenți, harnici și cuminți!
            În concluzie recomand să rețineți un proverb indian: „Florii i se cere parfum, iar omului politețe”. Așa e cu siguranță!