MĂRŢIŞOR - SIMBOLUL PRIMĂVERII

MĂRŢIŞORUL ... simplă şi, concomitent, scumpă podoabă! Simplă, deoarece e împletită doar din două fire de aţă – unul alb şi altul – roşu. Scumpă, pentru că ea simbolizează nu numai sosirea primăverii, ci şi o parte din bogata zestre spirituală a neamului nostru. Simplă, fiindcă această podoabă o poate lesne confecţiona orice copil, simplă, deoarece această podoabă o dăruim celor mai apropiate şi dragi fiinţe: mamei, tatălui, surorii, fratelui, învăţătoarei, prietenilor.
Într-adevăr, legenda Mărţişorului, în zeci de variante, ne însoţeşte de la grădiniţă şi până în ultima clasă de liceu.
Există relativ multe legende explicative privind mărţişoarele, culoarea lor roşie şi albă. Primele legende au apărut în era precreştină, exprimînd trecerea de la iarnă la primăvară. Iată cîteva legende mai puţin cunoscute:

I. Mărţişor se pregătea să le facă o surpriză fiicelor sale: să le dăruiască în prag de primăvară cîte o floricică albă pentru fericire. Se împăcase chiar şi cu Soarele să topească pe alocuri omătul, ca să răsară mai repede clopoţeii. Totul mergea strună. Cînd colo, vine frate-său Făurar şi îi spune:
- Rămîi sănătos! Eu plec cu cîteva zile mai devreme, fiindcă lumea s-a săturat de frig.
Mărţişor i-a urat “drum bun” şi abia după ce plecă Făurar, îşi dădu seama, că nu i-a mai rămas la mijloc decît o noapte de pregătire… Cu Soarele doar se înţelesese pentru răspoimîne. Ce-i de făcut?
N-are încotro bietul Mărţişor – se apucă să coase singur clopoţei. Toată noaptea şi-a chinuit ochii. Şi cum era cam neîndemînatic se înţepa pe la degete. De aceea a pătat pe ici-colo clopoţeii cu sînge. Fiicelor tare le-au mai plăcut mărţişoarele, că aşa au numit ele în zori floricelele cusute de tăticu, le-au prins la piept şi au umblat mîndre cu ele pînă au înflorit copacii.

II. La marginea unui sat trăiau într-o colibă sărăcăcioasă o femeie cu fiica ei. Ca să cîştige pîinea de zi cu zi şi cîţiva bănuţi, femeia se îndeletnicea cu torsul lînii pentru oamenii din sat. Dar tot ce cîştiga dădea pe doctorii pentru fata ei care era tare bolnavă.
Într-o zi, pe cînd torcea şi plîngea de mila fiicei sale, femeia văzu o caleaşcă de foc trecînd cu iuţeală dinspre pădure spre sat. Era Crăiasa Primăvară care, auzind-o, s-a oprit şi a întrebat-o de ce este aşa de necăjită. Aflînd de boala copilei, Crăiasa a zis:
Ţine caierul acesta de foc şi toarce-l firicel subţire, apoi leagă o fundiţă şi prinde-o de pieptul copilei. Puterile mele o vor trezi la viaţă, aşa cum se trezeşte la viaţă întreaga natură după trecerea mea.
Femeia mulţumi şi se apucă de lucru. Dar caierul îi ardea degetele şi-i era cu neputinţă să răsucească un firicel cît de mic. Începu să plîngă cu lacrimi grele şi aproape că nu băgă de seamă cînd o altă caleaşcă de zăpadă se opri în dreptul colibei. Era Crăiasa Iarnă, care dispărea cu iuţeală dinspre sat spre pădure şi care, auzind necazul femeii, zise:
Ţine caierul acesta de zăpadă. Răcoarea lui va potoli fierbinţeala celui de foc. Răsuceşte-le laolaltă, poate aşa îţi pot fi de folos şi eu.
Femeia mulţumi din tot sufletul şi se puse pe tors. Torcea laolaltă fir roşu de foc cu fir alb de zăpadă şi astfel isprăvi de tors cele două caiere. Iar după ce duse la capăt lucrul, legă o fundiţă de pieptul fetiţei. Aceasta îndată prinse putere şi culoare în obrăjori, sări din pat şi-şi îmbrăţişă cu drag mama.
De atunci, în fiecare prag de primăvară, femeia împletea fundiţe alb-roşii, împărţindu-le oamenilor din sat, să le aducă sănătate şi bucurii.

III. O altă legendă care este prelucrare a unei vechi teme populare spune:
A fost odată ca niciodată, o vreme în care Soarele întruchipat într-un bărbat chipeş obişnuia să coboare pe pămînt pentru a dansa la horă prin sate. Ştiind de noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmărit şi într-una dintre aceste incursiuni pe pămînt, l-a răpit şi l-a aruncat într-un beci, în castelul său.
Pasările au încetat să mai cînte, iar copiii nu mai puteau să rîdă, însă nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe dragon.
Într-una din zile, un tînăr curajos a decis să meargă la castelul dragonului şi să salveze Soarele. Călătoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. La sfîrşitul iernii, tînărul a reuşit să găsească castelul dragonului, unde era întemniţat Soarele.
A început lupta, o luptă aprigă care a durat mai multe zile… pînă cînd în cele din urmă dragonul a fost înfrînt. Cu ultimele puteri tînărul a eliberat Soarele, reuşind să-i facă fericiţi pe toţi cei care-şi puseseră ultimele speranţe în el.
Natura a reînviat, oamenii au început să zîmbească din nou, numai flăcăul, datorită rănilor pricinuite de dragon, nu a mai apucat să vadă primăvara venind…. Sîngele cald din rănile sale a şiroit pe zăpada imaculată pînă la ultimul strop. În timp ce zăpada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primăverii, răsăreau din pămîntul desţelenit. Tînărul a murit fericit că viaţa sa a servit unui scop atît de nobil.
De atunci oamenii obişnuiesc să împletească doi ciucuri: unul alb şi altul roşu. La începutul lunii martie, bărbaţii oferă fetelor această împletitură, numită mărţişor, care, purtată la piepturi, face ca iarna să fie uitată…. Culoarea roşie reprezintă dragostea pentru tot ceea ce e frumos şi rămîne simbolul sîngelui bravului erou. Albul simbolizează puritatea, sănătatea şi ghioceii răsăriţi din zăpadă învingînd ultimele puteri ale iernii.

IV. Se zice că a sosit luna martie şi, înaintea Ghiocelului – prima plantă vestitoare a primăverii – a înflorit Toporaşul. Cînd a răsărit Ghiocelul şi a văzut una ca asta, s-a supărat rău şi a sărit la Toporaş, să-l bată. În lupta aceasta Toporaşul l-a rănit pe Ghiocel. Sîngele a picurat pe zăpadă. În acel loc a răsărit de sub zăpadă alt Ghiocel de culoare albă cu pete roşii (de sînge). O fată a găsit Ghiocelul acesta şi l-a prins la piept. Prietenele fetei au făcut şi ele cîte o floricică asemănătoare Ghiocelului, din aţă albă şi roşie şi le-au prins la piept.
În cinstea lunii martie, lună în care apare Ghiocelul şi reînvie natura, florile acestea simbolice au fost numite mărţişoare. De aici şi frumoasa tradiţie de a dărui în prima zi a lunii martie mărţişoare.