Natalia Smirnov, șef sector „Cartea veche și rară”, Biblioteca Centrală
Mai detaliat mă voi opri la cel ce îi
purtăm numele de un sfert de veac și la ultima descendentă a dinastiei, Iulia
Hasdeu.
După 1863, s-a stabilit la Bucureşti şi a
început cariera ştiinţifică. Din 1874 este numit profesor de filologie comparată
la Universitatea din Bucureşti, iar în 1876 – director al Arhivelor Statului
(până în 1900). A întreprins mai multe deplasări de lucru în străinătate în scopul
depistării, cercetării şi editării de documente istorice privind trecutul
românilor. A menționat de mai multe ori, lucrând în bibliotecile din lume
despre gratitudinea bibliotecarilor care l-au ajutat în această muncă de
cercetare a documentelor vechi și rare.
Astăzi, în Biblioteca Universităţii Jagiellone
din Cracovia se găsesc 8 eemplare. din cărţile lui B.P. Hasdeu apărute în
timpul vieţii sale.
Savantul şi cărturarul B.P. Hasdeu a avut legături strânse cu oamenii de ştiinţă din
Polonia, care îşi exprimau admiraţia
faţă de Hasdeu pentru limba polonă corectă în care îşi compunea scrisorile. Spre
deosebire de tatăl său, B.P. Hasdeu
nu s-a dezis niciodată de originea sa poloneză; dimpotrivă, simţea o mândrie
când vorbea despre strămoşii săi polonezi. Cunoaștem, că mama savantului a fost
polonă.
Moştenirea literară a lui B.P. Hasdeu este
scrisă aproape în întregime în limba română: poezii, teatru, opere istorice,
lucrări ştiinţifice. Interesul pentru filosofia ocultă s-a resimțit după
moartea fiicei sale, Iulia Hasdeu.
Ce a însemnat pentru B.P. Hasdeu familia, mai cu seamă soția sa, ne dăm
bine seama citind cartea O nevestă
româncă în traiul pământesc și-n vieța după morte, care poate fi accesată
online, fiind deja accesibilă în Biblioteca digitală. În 1903 pe 7 martie la
Academia Română a fost citită de către Marele Hasdeu și ascultată cu multă
atenție în cadrul conferinței. Sunt descrise etapele vieții de la sărăcie la
zile mai bune... Când ne-am dus la
cununie, Iulia mea nu avea nimic, iar eu aveam în pungă doi poli din care am
plătit și popei. Dar cât eram de fericiți...Tot atunci Hasdeu a publicat și
poezia La Iulia sau ...ea singură târguind în piață, ea singură fierbând bucate,
ea singură croin și dregând rufele și hainele, ea singură potrivind ca să nu
lipsescă banul; ba încă, din acel ban izbutea să pună ceva la o parte, ca să
ajute pe alți mai săraci, - ea o femee evanghelică, un chip de Marta, niciodată
vanitate, nicăieri lux și petreceri!...
...Odată,
în tinerețe, nevesta mea se plângea unei prietene de pecadilele mele. Prietena
a întrebat-o: cum dară de-l mai iubești? Nevesta mea i-a răspuns simplu: nu-l
pot lăsa, e mare patriot... De aceeați natură, sau forță asemănată, este
iubirea între doi adevărați amici. O idee supremă, o idee eternă unesc două
suflete, pe când totodată idei secundare și terțiare le dezbină...
A
folosit în carte un model de comunicațiune spiritică, care era mai degrabă o realitate
trăită de-a lungul celor 40 de ani, o experiență care a folosit-o numai cu
referire la cei iubiți și pe care i-a iubit, pe prima linie genealogică.
Hasdeu scria că singurul lucru, pe care nevasta
nu i-ar fi iertat în veci, era o cugetare anti-românească. La pag.30 al cărții
citim rezumatul unui compatriot de-al său: „...Binele va fi simțit după o generație, iar conferința ta va fi
folositoare ca un model de educație a tinerilor căsătoriți...”
Iată un model care a supraviețuit 40 de ani
în cuplu, care rămâne o lecție de viață și astăzi.
Ultima descendentă a familie Hasdeu, a
patra generaţie succesivă de oameni de litere, a avut un talent autentic. Deosebit
de înzestrată, Iulia Hasdeu s-a
format ca intelectual în acelaș mediu favorabil: biblioteca familiei, tatăl –
savant-enciclopedist, profesori – personalităţi ale timpului, munca asiduă la
studii în Paris. În toată opera sa literară găsim trăiri sufleteşti, întrebări
despre viaţă şi moarte, credinţă şi onoare, religie şi ateism. Găsim în ea
accente mistice şi note de fatalism. În poeziile Dumnezeul
meu, Copila murindă, Moartea, povestirea
Trei muribunzi, Iulia parcă şi-a intuit propriul destin, dar ideea
morţii nu a înspăimântat-o niciodată.
Iulia
Hasdeu a scris în limba română şi franceză, dar
cu siguranţă că a citit literatura europeană a vremii şi cunoştea opera lui
Adam Mickiewicz. Pe monumentul de pe mormântul Iuliei Hasdeu din Cimitirul
„Bellu” (Bucureşti) se află un ceas oprit la clipa morţii ei, un vechi obicei
polonez; blazoanele familiei Hâjdeu-Hasdeu, precum şi titlurile operelor pe
care Iulia le îndrăgise cel mai mult. Pe unul dintre primele locuri se află
poemul Dziady (Străbunii) al lui Adam Mickiewicz.
Familia Hâjdeu-Hasdeu a dat patru generaţii
consecutive de oameni de cultură enciclopedică. Tadeu Hâjdeu scria în limba
polonă, Alexandru Hâjdeu – în limba rusă, Boleslaw – în limba germană, Bogdan
Petriceicu Hasdeu – în limba română, Iulia Hasdeu – în limba franceză.
Trăsăturile lor comune au fost cunoştinţele vaste în diverse domenii, cultură
înaltă, inteligenţă, idealuri nobile, valori morale majore. Aşa vor rămâne în
istoria culturii europene.
În Familia Hasdeilor a dominat dragostea, respectul
reciproc, înțelegere și respectarea dreptului fiecăruia la libertate,
copilărie, educație sănătoasă, conviețuire și umărul la nevoie. La fel ca tatăl său, a reușit să iubească
frumosul și să așterne cuvintele cu cinste. Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost
unul din marii cărturari care vor rămâne în istorie. Descrierile sale au atacat
spații vaste precum: filosofie, istorie, lingvistică sau chiar spiritism.
Noi bibliotecarii suntem chemați să ne asumăm misiunea și
responsabilitatea de a promova patrimoniului național mobil existent în Biblioteca
Centrală, spre valorificarea lui și de care în mare măsură a fost lipsit
cititorul. Beneficiile digitizării se vor face simțite și de acum încolo,
deoarece astfel se scot în evidență particularitățile exemplarelor valoroase
deținute de bibliotecă. Sursele privind viața și activitatea hasdeenilor le
puteți accesa la calea https://opac.hasdeu.md/
