miercuri, 1 septembrie 2010

GRIGORE VIERU – POETUL TRIBUN


Oxana ANDREEV,
şef- oficiu, Filiala “A. Mickiewicz”

Acest titlul l-a purtat ora de poezie petrecută la Biblioteca polonă “Adam Mickiewicz”, în ziua de 1 septembrie 2010.

Noul an şcolar a început la 1 septembrie în toate liceele din Republica Moldova cu o lecţie în memoria vestitului poet - Grigore Vieru.

Biblioteca, la cererea Liceului academic “K. Sibirski”, partenerul nostru fidel, a organizat o captivantă oră de poezie în amintirea marelui poet şi geniu. Trebuie de menţionat faptul că ora a fost petrecută în limba rusă, liceul fiind rus, însă aceasta a şi făcut ca întîlnirea să fie mai interesantă, dat fiind faptul că elevii nu prea cunoşteau creaţia poetului în traduceri. Dna Alla Esinenco, moderatoarea acestei ore de poezie le-a deschis elevilor calea spre încîntătoarea creaţie a lui Grigore Vieru, care a patruns adînc în inimile lor.Deşi numele poetului era binecunoscut pentru ei, nu toţi cunoşteau date biografice sau alte lucruri interesante şi importante din viaţa poetului tribun. Au fost plăcut surprinşi de detaliile ce ţin de destinul marelui geniu, de poeziile ce răsunau minunat chiar şi in traducere. Pentru ei am recitat şi citeva poezii în limba română, ca să poată auzi versurile în original, apoi cîţiva elevi au recitat, şi ei la rîndul lor, cîteva poezii pregătite din timp.

A fost organizată şi o expoziţie de carte ce conţinea toate materialele scrise de şi despre Grigore Vieru.

Un filmuleţ video le-a oferit elevilor audierea poeziei “Scrisoare din Basarabia”, citită fiind chiar de Grigore Vieru, iar în interpretarea regretaţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, am ascultat cîntecul “Pentru ea”. Ne-am bucurat că am ales această piesă, deoarece le-a plăcut mult elevilor.

Creaţia lui Grigore Vieru, pur şi simplu nu poate lăsa indiferent pe nimeni, toate versurile lui sunt frumoase, irepetabile şi cu sens adînc. Orice poezie îşi face un loc special în inimile noastre. Am rămas cu senzaţia că şi în inimile acestor elevi creaţia marelui poet al timpului - Grigore Vieru şi-a găsit un loc aparte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu