Liudmila
MOTRICALA,
profesoară
de limba şI literatura română,
Elena CALDARE,
director, Biblioteca „Alba Iulia”
Către finele lunii februarie
curent, am avut bucuria unei frumoase întâlniri cu scriitorul Petre Popa,
care, actualmente îşi desfăşoară fructuoasa sa activitate literar-culturală în
oraşul Soroca. Organizată în cadrul Clubului de dezbateri „Bartolomeu Anania”
de la Biblioteca „Alba Iulia”, aceastză întâlnire cu poetul Nicolae Popa, dar
şi cu interpretul folchist, Anatol Rudei, cu actorul Gheorghe
Ciolpan a fost una deosebită. Tineri, adulţi, copii, mulţi
dintre ei, originari din oraşul Soroca au avut bucuria unei frumoase comunicări
cu protagonistul care a adus cu sine şi a prezentat cărţi pentru auditoriul prezent
în sală, de toate vârstele. Mulţumim din suflet organizatorilor acestei
fantastice seri de poezie şi cântec, de discuţii şi lecturi... În continuare,
în calitate de profesoară, voi încerca să mă opresc, puţin, la creaţia
scriitorului sorocean. Poezia lui Petre Popa este un popas la porţile dorului
de unde cititorul îşi alimentează setea de copilărie, de iubire, de mamă, de
neam, de moralitate etc. Versul poetului completează, dezinvolt, şirul de
sfaturi vierene „Fiule, / să calci frumos...” Citind acest gen de poezie, orice cititor cu spirit
critic n-are cum să nu observe frecvenţa lexemului timp.
Nu prea îmi vine a crede că, pentru maestru, a fost un scop în sine? Poate că
prea des aude de la noi, prezentul, că ne plângem că nu avem timp. Ba
mai mult, avem tupeul să spunem: „Şi dacă am mai fi avut o oră / o zi, Doamne, câte
am fi făcut!” Oare? Or, pentru maestru timpul este un (ano) timp. Să fie
vorba de anonimat? Poate fi, dacă anonimat este sinonim cu dimensiunea
cosmică, cu „dincolo de...” Aici, pe pământ, totuşi,
timpul aminteşte omului că are o datorie - cea de a trăi frumos şi sfînt. Drumul existenţial are un
şir de factori distractori: invidia, orgoliul, făţărnicia etc. Însă acestea
pălesc în faţa unui suflet curat. Chiar dacă se va pomeni, de unul singur,
prins în vâltorile vieţii, omul creştin nu e solitar. El e faţă-n faţă cu rugăciunea
„semn că mai sper, semn că mă tem.” Şi atunci nici o
deznădejde nu-l mai cuprinde.
Vă invităm, cu mult drag, la Biblioteca „Alba Iulia” de la Buiucanii Chişinăului, dar şi în alte
biblioteci din urbe, să căutaţi poezia lui Petre Popa şi să o citiţi. Veţi avea
parte de o revelaţie deosebită.
