joi, 26 mai 2022

Scriitorii autohtoni – promotori ai valorilor umane

 

Lidia Cîssa, bibliotecar, Filiala „Hristo Botev”

          La Biblioteca „Hristo Botev” continuă cu pași siguri promovarea cărților incluse în Programul de lectură „Chișinăul citește 2022”. Întâlnirile cu scriitorii, autorii cărților din Program, contribuie la înțelegerea mai profundă și mai corectă a cărților propuse spre lectură și sporește interesul utilizatorilor față de ele.

          În data de 25 mai 2022 la „Biblioteca „Hristo Botev” a avut loc întâlnirea scriitorului Constantin Cheianu cu elevii Colegiului Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova, în cadrul căreia s-a discutat pe marginea cărții „Hotel California”, recomandată spre lectură pentru categoria Adulți. Elevii de la Colegiu se află în pragul maturității, sunt pe cale de a ieși în lumea mare, de aceea am considerat că această carte va fi utilă pentru ei.

          La început, le-am vorbit succint elevilor despre Programul de lectură „Chișinăul citește” ce promovează anual cărți de valoare din literatura autohtonă, opere moderne, inteligente, din care putem trage concluzii proprii și prelua lucruri bune pentru viața noastră de zi cu zi. Le-am menționat de asemenea ce cărți cuprinde acest Program în anul curent. Apoi l-am prezentat celor prezenți pe autorul cărții „Hotel California” – scriitorul Constantin Cheianu pe care elevii îl cunosc mai puțin.

          Constantin Cheianu este dramaturg, publicist, prozator, critic de teatru, actor și prezentator la TV Moldova. Deci este un om care a desfășurat și desfășoară o variată activitate utilă pentru societate și merită respectul publicului cititor, a tele- și radiospectatorilor, a melomanilor teatrali. Publicul cititor îl cunoaște deja pe scriitor după operele de proză scrise pe parcursul anilor: „Roua tânără” (1990), „Totul despre mine” (1990), „Luministul”(1998), „Cel care aduce răzbunarea” (1999), „În container” (2001), „Ultima amantă a lui Cioran”( 2018) ș.a., unele din care sunt și în colecția bibliotecii noastre. Piesele scrise de C. Cheianu sunt jucate cu succes pe scenele teatrelor din Moldova – Teatrul Satiricus „I. L. Caragiale”, „Eugen Ionescu”, „Alexei Mateevici” ș.a., precum și în unele teatre din România. În prezent, împreună cu Anatol Durbală prezintă emisiunea „Ora de ras” la postul de televiziune Jurnal TV care se bucură de un deosebit succes la telespectatori biciuind corupția și politicienii cu activitate dăunătoare pentru populația din țară. Este membru al Uniunii Scriitorilor și Uniunii Teatrale din Moldova, deținător al multor premii prestigioase la Concursuri și Festivaluri Naționale de proză și dramaturgie.

            În continuare, am făcut o scurtă caracterizare a cărții „Hotel California”, editată la Chișinău, la Editura „Cartier”, în a. 2021. Cartea cuprinde trei nuvele, deci este o culegere de proză scurtă: „Hotel California”, „Alina”, „Merișor”. E vorba de trei istorii de viață complet diferite, 3 personaje (Isai Catarama, Alina și Merișor”) cu realități și trăiri diferite. La prima vedere aceștia nu au nimic comun, dar, analizându-le mai atent, observăm o linie asemănătoare ce-i apropie – nereușita, eșecul la o anumită etapă a vieții. Toți eroii noștri, ca orice om, mai cu seamă în tinerețe, au vise, speranțe mari de viață, planuri mărețe, dar pe parcursul vieții nu izbutesc să le realizeze, sunt impuși de viață sau de forțele proprii să cedeze, să facă compromisuri cu soarta, toți într-un fel se pomenesc într-un „Hotel California” al viselor și dorințelor neîmplinite.  

          Ulterior, i-am oferit cuvânt autorului cărții, scriitorului C. Cheianu, care le-a mărturisit elevilor despre faptul ce l-a motivat să scrie, cum a devenit scriitor. Apoi le-a citit tinerilor o povestioară umoristică „Prima mea întâlnire și primul sărut”, care le-a plăcut ascultătorilor, aducând pe fața lor zâmbete și creând și o atmosferă mai descătușată, predispunându-i spre o comunicare mai lejeră, mai sinceră. În continuare, elevii și-au expus opiniile asupra nuvelelor din carte, ce trăiri și sentimente le-au provocat, cum ar fi procedat ei într-o situație sau alta, au adresat autorului diverse întrebări cu privire la activitatea de scriitor, unele momente din biografia sa, solicitând opinia Domniei sale asupra unor probleme morale ce țin de tineret, relațiile dintre părinți și copii ș.a. Discuția dintre autor și tineri a decurs foarte constructiv, tinerii demonstrând că nu sunt indiferenți față de sine, față de viața sa, față de cei din jur și că sunt siguri că armonia, încrederea între oameni poate crea pentru fiecare o viață mai împlinită, deci mai fericită. Sperăm că colaborarea noastră cu scriitorul C. Cheianu va continua și vom realiza noi întâlniri.