Mila ȘEREMET,
Șef oficiu, Filiala
„Transilvania”
Grigore
Vieru poet – tribun al națiunii românești. Acesta a fost motoul recitalului
care a adus elevii clasei a VII-a „B”de la Liceul Teoretic
„P. Zadnipru” împreună cu profesaoara de
Limbă și
literatură română dna Violeta Moraru și dna Luminița Plămădeală, reporter la
radio Moldova emisiunea „Ora copiilor” la
BM „B.P. Hasdeu”, Filiala „Transilvania”.
Poeziile lui Grigore Vieru sunt cunoscute de
la mic la mare, sunt pentru noi o binecuvântare. Elevii au recitat cu multă
ardoare versurile marelui poet demonstrând iarăşi și iar că creația Sa este
chemare eternă ce trece peste vremuri, este suferința, lacrima și dragostea de mamă,
neam, țară, grai.
A
fost un recital cu profunde meditații,
retrăiri, dezbateri, ce s-au încununat cu un interviu prietenesc ce va
fi difuzat la radio Moldova de emisiunea „Ora copiilor”, 11 februarie ora 16.30
Aici vorbesc numai copiii. În calitate de prezentator a fost Ceban Biatris,
eleva clasei a VII-a care și-a intervievat colegii. Iată un fragment:
Care sunt emoțiile voastre trăite în timpul activității?
Biatris
Ceban, poezia ta a fost cea mai lungă din acest recital, ce emoții ai trăit și
de ce ai ales anume această poezie? Am ales
poezia „Glontele internaționalist” pentru că mi-a fost sugerată de dna
profesoară Violeta Moraru, dar mi-a plăcut și mie, fiindcă în ea clocotește
revolta. Și este un altfel de poezie și un alt Vieru.
Loredana
Laur, ce impact au asupra ta poeziile lui Grigoe Vieru? Poeziile lui Grigore Vieru îmi sunt un ghid în
viața de zi cu zi.
Daniel Ceban, ce
trăsături de caracter îți dezvoltă poezia „Formular„ pe care ai
recitito tu? Această poezie mă învață să fiu curajos, mai
puternic, să-mi păstrezi demnitatea și eul din mine, îmi dă verticalitate.
Ovidiu Mitric, la ce te inspiră poezia „Un secol
grăbit”? Poezia dată cât și în general creația lui Grigore
vieru mă inspiră spre a scrie versuri, mă învață să iubesc patria, neamul,
limba, îmi dezvoltă bunul simț.
Marina Daniliuc, ce poți să ne spui despre poezia aleasă de
tine? Am ales poezia „Nu am moarte cu tine nimic”, fiindcă
anume ea m-a făcut să înțeleg că deși Grigore Vieru nu mai este printr noi
el trăiește prin creația sa pe care noi o citim.